Leonce si Lena,un nou spectacol regizat de Mihai Măniuţiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/leonce-si-lenaun-nou-spectacol-regizat-de-mihai-maniutiu/

Teatrul Regina Maria din Oradea anunţă premiera unui nou spectacol muzical de excepţie: Leonce si Lena (un scenariu original de Mihai Măniuţiu şi Ada Milea, bazat pe piesa omonimă a lui Georg Büchner, în regia lui Mihai Măniuţiu), care va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Un articol de Andrada Văsii|18 noiembrie 2013

Teatrul Regina Maria din Oradea anunță premiera unui nou spectacol muzical de excepție: Leonce si Lena (un scenariu original de Mihai Măniuţiu și Ada Milea, bazat pe piesa omonimă a lui Georg Büchner, în regia lui Mihai Măniuţiu), care va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Piesa Leonce si Lena spune povestea a doi prinţi, prinţul Leonce din Regatul Popo şi prinţesa Lena din Regatul Pipi. Căsătoria aranjată dintre cei doi urmează să aibă loc, dar cei doi decid în mod separat să scape de acest aranjament.

Totuşi, nu reuşesc să fugă unul de celălalt, întâlnindu-se întâmplător fără să se recunoască şi îndrăgostindu-se. Cei doi decid să le joace o farsă părinţilor şi se întorc în Regatul Popo  pentru a se căsători. Costumaţi în ei  înşişi, realizează că, de fapt, soarta le-a luat-o înainte şi că au îndeplinit chiar dorinţa părinţilor lor.

Această poveste complexă despre putere şi obedienţă, iubire şi politică, pusă în scenă de Teatrul Regina Maria, marchează 200 de ani de la naşterea autorului, Georg Büchner.

Spectacol live cu Leonce si Lena 

Leonce si Lena este un spectacol muzical, cu melodii interpretate live de către o mini-orchestră; toate personajele din Regatele Popo, respectiv Pipi cântă și dansează pe ritmurile muzicii originale, rodul talentatei artiste Ada Milea, care a lucrat și la scenariu.

Echipa de creație a spectacolului este una de excepție: regia poartă semnătura lui Mihai Măniuțiu, coregrafia este realizată de Vava Ștefănescu iar de decoruri și costume s-a ocupat Adrian Damian; Anca Hanu este asistent de muzică și text iar de light design se ocupă Lucian Moga.

Regizorul Mihai Măniuțiu se reîntoarce la teatrul din Oradea pentru acest proiect după colaborări de succes cu spectacole precum Intrusa (2002), Shoah. Versiunea Primo Levi (2004) și Electra (2004).

Leonce si Lena

Ada Milea, la repetiţiile spectacolului Leonce si Lena 

Din distribuția spectacolului fac parte: Richard Balint (chitară), Eugen Neag, Alina Leonte, Emil Sauciuc, Daniel Vulcu, Andreea Gabor, Angela Tanko, Mihaela Gherdan, Simona Codreanu, Răzvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Alin Stanciu, Radu Tudor, George Dometi, Andrian Locovei (acordeon), Florian Chelu (chitară bass), Alexandru Szuz (tobe).

Premiera din 23 noiembrie se joacă cu casa închisă, iar următoarele reprezentații ale spectacolului au loc joi, 28 noiembrie, de la ora 19.00, respectiv marți, 10 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea.

Info:

Biletele s-au pus în vânzare atât online, cât și la Agenția Teatrului.

Foto credit: Remus Toderici, foto din spectacolul Leonce si Lena

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.