Letiţia Oprişan – vernisaj la SOL Gallery
https://www.ziarulmetropolis.ro/letitia-oprisan-vernisaj-la-sol-gallery/

Letiţia Oprişan expune ,,Everything Flows – Totul curge, nimic nu rămâne la fel’’ în perioada 10 Sep – 05 Oct, în spaţiul StudioART din bd. Dacia 153-155.

Un articol de Andrada Văsii|10 septembrie 2013

Letiţia Oprişan expune ,,Everything Flows – Totul curge, nimic nu rămâne la fel’’ în perioada 10 Sep – 05 Oct, în spaţiul StudioART din bd. Dacia 153-155.

Un ciclu de lucrări concepute de Letiţia Oprişan poartă numele Panta Rhei. Acest aforism, atribuit lui Heraclit, prezintă lumea într-un flux constant.

Operele artistei ilustrează perfect continua schimbare – acesta modifică şi re-aşează compoziţia tablourilor de-a lungul anilor, adăugând elemente, acoperind altele, accentuând culori şi jucându-se inspirat cu vibraţia fluxului de energie care se degajă din ele.

Complexitatea operelor invită la o reevaluare în etape: fiecare nouă privire pune  în evidenţă alte forme, alte gânduri, alte note coloristice demne de a fi contemplate. ,,Nu mă tem de lipsa de unitate, îmi place jocul ăsta’’, declară  Letiţia Oprişan.

Letiţia Oprişan-Schimbarea este singurul lucru real

Artista utilizează, în numeroase lucrări, forme de porţi şi arcade, şi ,,ridică’’ spre cer compoziţia pentru a naşte o legătură deschisă între creaţia umană şi cea divină. ,,Everything Flows – Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat’’ afirmă Letiţia Oprişan cu fiecare creaţie a sa.

Descoperiţi şi vă lăsaţi subjugaţi de acest corp de lucrări de o strălucitoare sensibilitate, lucrări ce pun în dialog melodia culorilor cu vibraţia cosmică.

Letitia Oprisan

Letiţia Oprişan expune ,,Everything Flows – Totul curge, nimic nu rămâne la fel’’ în perioada 10 Sep – 05 Oct

,,Subiectul picturilor mele este, cu siguranţă, ritmul şi muzica formelor într-un câmp imens de lumină şi culoare, cu sonorităţi înalte. Creativitatea mea este mereu împrospătată, îmbogăţită datorită căutarilor continui, fără inhibiţii.”, declara Letiţia Oprişan

Un parcurs al artei

Letiţia Oprişan a absolvit Academia de Arte Frumoase ,,Nicolae Grigorescu” la secţia pictură, clasa maestrului Alexandru Ciucurencu. Artista are lucrări în colecţii private din Europa şi America, precum şi în colecţii private şi muzee din România. Letiţia Oprişan a avut numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate în ultimii 50 de ani. Ea lucrează şi locuieşte în Bucureşti.  

SOL Gallery este o galerie de artă contemporană, înfiinţată în 2010 cu principalul scop  de a face cunoscuţi în România artişti români contemporani lansaţi, sau chiar consacraţi în străinătate. Are in portofoliu lucrări de pictură, desen, grafică, sculptură (în marmură, granit, bronz, aluminiu, lemn), fotografie de artă.

Info:

Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi de la  ora 19:00.

Foto credit: Letiţia Oprişan

17
/02
/22

Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, invită publicul, în perioada 17 februarie – 3 aprilie 2022, în Spațiile Medievale, să viziteze expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, un elogiu adus femeii, conturată prin mijloacele de exprimare specifice artelor plastice.

14
/02
/22

În 2022, Art Safari, ajuns la ediția a 9-a, se reinventează pentru tine și îți oferă o nouă experiență de vizitare: două sezoane expoziționale. Anul acesta, mai mult decât oricând, Art Safari te invită să te îndrăgostești de artă și dedică evenimentul din acest an, iubirii.

03
/01
/22

Arta Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită să vizitaţi, până pe 20 februarie 2022, expoziţia temporară semnată de Silvia Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie – The Story of a Day/ The Story of a Day During the Pandemic”, proiect curatoriat de Ioana Marinescu.

27
/12
/21

Fundația Amfiteatru, alături de partenerii săi Arte Development & Management, Lise Wulff și Asociația Omnia Photo, au organizat marți, 21 decembrie, o conferință online, disponibilă pe site-ul dialog.fundatia-amfiteatru.ro, unde au fost prezentate rezultatele activităților din cadrul proiectului DIALOG (Diversity in Arts. Learning Opportunities and Growth).

20
/12
/21

În an centenar, Opera Națională București găzduiește în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie expoziția de desen și pictură „PO în forme și culori “ a lui David Mihai. Expoziția este deschisă publicului larg în perioada 23 decembrie – 29 decembrie 2021, la Opera Naţională București. Accesul la expoziție se realizează la spectacolele din repertoriu sau în cadrul tururilor ghidate. Pentru programare tur ghidat este necasar să trimiteți un mail la [email protected]