„Licu, o poveste românească”. Bătrânul și istoria
https://www.ziarulmetropolis.ro/licu-o-poveste-romaneasca-batranul-si-istoria/

CRONICĂ DE FILM Premiat anul trecut la DOK Leipzig şi prezentat recent în premieră în România la Festivalul One World, „Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, abordează indirect istoria ţării din ultimul secol prin portretul unui bătrân carismatic din Sibiu, care îşi povesteşte viaţa cu dezinvoltură.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 martie 2018

Filmat, regizat și montat de cineasta franco-română Ana Dumitrescu (fostă fotojurnalistă), „Licu, o poveste românească” este un documentar intimist, în alb-negru, cu un singur personaj: Liviu Canţer, zis Licu, un bătrân de peste 90 de ani din Sibiu, fost inginer de uzină electrică, refugiat când era adolescent, împreună cu familia, în România, la începutul anilor `40, din nordul Bucovinei, ocupat în timpul războiului de URSS.

Licu este filmat, cu o cameră mereu fixă și atentă la micile gesturi, uneori în cadre contemplative şi foarte strânse pe chipul său, doar în locuința sa, o casă veche, în care trăiește singur după ce soția i-a murit în urmă cu câțiva ani (un episod a cărui relatare e încărcată de emoție). O astfel de opțiune regizorală creează un spațiu extrem de intim, cald și familiar, între regizoare și protagonist, dar și între spectator și protagonist.

Un spațiu potrivit pentru ca Licu să își depene în fața camerei, ca într-un fel de memorii vorbite, amintirile dintr-o viață lungă, care s-a intersectat și a fost influențată de evenimentele majore prin care a trecut ţara în ultimii aproape o sută de ani: de la România Mare interbelică la România de astăzi, trecând prin Al Doilea Război Mondial, instalarea comunismului, anii `50, ai terorii, perioada Ceaușescu, Revoluția și tranziția.

Montajul a păstrat din relatările lui Licu aproape doar pe cele despre întâmplările aparent semnificative din viața sa, pentru a le pune în legătură, ca într-un joc de oglinzi, cu faptele istoriei mari, pe care protagonistul este îndemnat să le comenteze.

Nu este o abordare extrem de originală și ar putea fi respinsă pentru că oferă o perspectivă unică, necritică, asupra trecutului, dar seninătatea și farmecul bătrânului și simplitatea și lipsa de emfază a dispozitivului regizoral permit o apropiere sinceră și directă de personaj. În fond, este și portretul unui om trecut prin multe, prin intermediul căruia regizoarea, stabilită de mulţi ani în străinătate, pare a descoperi istoria României, din perspectiva cuiva care a trăit-o nemijlocit.

Deși își plasează documentarul într-un singur spațiu restrâns, Ana Dumitrescu nu se rezumă însă la a-l filma doar pe Licu (intervievat, de altfel, în diferite spații din casă, care poartă la rândul său urmele istoriei – de pildă, găurile de pe un perete exterior de la gloanțele trase în timpul Revoluției din 1989).

Aparatul de filmat se oprește deseori asupra obiectelor din locuință – multe dintre ele vechi, dintr-o altă epocă, așa cum este un pendul al cărui sunet celebru punctează coloana sonoră, ca o amintire permanentă a trecerii implacabile a timpului (intervențiile asupra coloanei sonore sunt, de altfel, numeroase, inclusiv prin introducerea unor melodii jucăușe, în ton cu felul de a fi al personajului, dar şi a unor fragmente de emisiuni politice sau mondene de la televizor, o alegere gratuită pentru că este contrast cu ideea de universalitate pe care pare a şi-o dori regizoarea). Atenția acordată obiectelor conferă consistență, materialitate și profunzime universului în care Licu își duce ultima parte a vieții.

Trecutul personal nu iese la suprafață doar prin amintirile povestite de Licu și prin prezența obiectelor. Ana Dumitrescu aduce în fața camerei numeroase fotografii alb-negru (de aici și opțiunea regizoarei de a-și realiza filmul tot în alb-negru). Fotografii surprinse pe pereții casei și, cele mai multe, arătate aparatului de filmat de Licu însuşi. Acest racord vizual cu trecutul, deşi convenţional, este justificat şi face ca filmul să degaje un uşor sentiment de melancolie – un om îşi rememorează viaţa, pentru posteritate, în faţa apropierii iminente a morţii.

„Licu, o poveste românească” va intra în cinematografe la 24 august, fiind distribuit de ROLLERCOASTER PR.

Trecutul personal nu iese la suprafață doar prin amintirile povestite de Licu și prin prezența obiectelor. Ana Dumitrescu aduce în fața camerei numeroase fotografii alb-negru (de aici și opțiunea regizoarei de a-și realiza filmul tot în alb-negru).

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.