Limba română va fi predată, în premieră, la Universitatea Oxford
https://www.ziarulmetropolis.ro/limba-romana-va-fi-predata-in-premiera-la-universitatea-oxford/

Limba română va fi predată, în premieră, la Universitatea Oxford, în cadrul primului lectorat finanţat de statul român în Marea Britanie, peste 20 de studenţi înscriindu-se deja la cursurile care vor fi susţinute de dr. Oana Uţă-Bărbulescu de la Universitatea Bucureşti. Primul lectorat de limba română finanţat de către statul român în Regatul Unit al […]

Un articol de Andrada Văsii|1 noiembrie 2012

Limba română va fi predată, în premieră, la Universitatea Oxford, în cadrul primului lectorat finanţat de statul român în Marea Britanie, peste 20 de studenţi înscriindu-se deja la cursurile care vor fi susţinute de dr. Oana Uţă-Bărbulescu de la Universitatea Bucureşti.

Primul lectorat de limba română finanţat de către statul român în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a fost deschis luni şi funcţionează în cadrul Facultăţii de Lingvistică, Filologie şi Fonetică a prestigioasei Universităţi Oxford, informează Ambasada României la Londra.

Lectoratul a fost înfiinţat în baza unui protocolul de cooperare între Institutul Limbii Române din Bucureşti şi Universitatea Oxford.

Lectorul de limba română, selectat prin concurs de către Universitatea Oxford, este Oana Uţă-Bărbulescu, doctor în litere şi specialist în lingvistică din cadrul Universităţii Bucureşti.

 Potrivit site-ului universităţii britanice, perspectiva învăţării limbii române s-a bucurat de succes în rândul studenţilor, înregistrându-se peste 20 de cereri de înscriere la noul curs.

Studenţii interesaţi vor avea şi posibilitatea de a da examen de limba română, în cadrul modulului de limbi moderne sau al celui de lingvistică.

În prezent, la Universitatea Oxford învaţă 82 de studenţi români.

 

Sursa: Mediafax

 

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

14
/01
/15

O scrisoare de mână a unei supravieţuitoare de pe Titanic, o aristocrată din Anglia care a scăpat din naufragiu cu ajutorul unei bărci de salvare aproape goale şi care a fost criticată apoi din această cauză, va fi scoasă la licitaţie, iar organizatorii o evaluează între 4.000 şi 6.000 de dolari.

14
/01
/15

Valentin Nicolau, proprietarul grupului editorial Nemira, a fost ataşat de-a lungul vieţii sale atât de industriile cărţii şi teatrului, în calitate de scriitor şi dramaturg, dar şi de audiovizual, fiind preşedinte-director general al Televiziunii Române, în perioada 2002 şi 2005.

14
/01
/15

Supravieţuitorii de la săptămânalul de satiră Charlie Hebdo au publicat, astăzi, primul număr de după atentat, pe a cărui primă pagină apare un Mahomed cu lacrimi în ochi, în urma atacurilor armate care au bulversat Franţa, o ţară care a intrat în "război împotriva terorismului"

13
/01
/15

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu marchează ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu şi Ziua Naţională a Culturii printr-o serie de recitaluri de poezie programate pe tot parcursul lunii ianuarie, în mai multe spații publice ale Sibiului (Librăria Habitus, ArtCafe), în licee și școli generale.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.

13
/01
/15

Documentarul "Lumea lui Geo Saizescu", de Dan Doroftei, despre viaţa şi creaţia cineastului prezentate prin poveşti spuse Maia Morgestern, Sebastian Papaiani şi Ileana Stana Ionescu, va fi proiectat pe 14 ianuarie, de la ora 19.30, la Cinema Union din Bucureşti.