Liviu Lucaci: „Acum sunt pe drum
https://www.ziarulmetropolis.ro/liviu-lucaci-actor-acum-sunt-pe-drum/

Actor la Naţionalul bucureştean, Liviu Lucaci regizează zilele acestea spectacolul “Cum se cuceresc femeile”, după un text de Woody Allen, care va avea premiera la toamnă, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Monica Andrei|14 iunie 2015

Monica Andrei: De ce aţi ales să puneţi în scenă la Teatrul Metropolis o comedie scrisă de Woody Allen, care va avea premiera la toamnă?

Liviu Lucaci: De ce Woody Allen? Pentru că este unul dintre cei mai importanţi autori satirici ai timpului nostru. Pune în chestiune problemele legate de cuplu, de relaţii, de fărâmiţarea noastră interioară, de incapacitatea de comunicare. Woody Allen este mai mult decât un autor. E o instituţie, o voce inconfundabilă care, momentan, are o prezenţă palidă pe piaţa teatrală românească.

Nefericită situaţie, zic eu! Şi atunci am hotărât, fiind un fan Woody Allen, să pun în scenă acest text. Titlul iniţial era „Play it again, Sam”, intraductibil de altfel, trimitere la o celebră replică din filmul “Casablanca”. Noi am hotărât să-i spunem: “Cum se cuceresc femeile”.

Spectacolul face parte dintr-o serie de trei, făcute după texte de Woody Allen, trilogie pe care sper să o împlinesc în curând. În proiectul acesta îndrăzneţ despre care vorbim, pe lângă regizorul de teatru, care sunt eu, mai există şi un regizor de film, Tudor Jurgiu, un om pe care-l cunosc de ani buni, şi care a fost de acord să facem echipă, şi să realizăm acest „teatru-film”. Formula spectacolului e inedită.

Personajul principal Allan Felix, jucat de Claudiu Bleonţ, un critic de film new-yorkez nevrotic, se imaginează deseori pe sine în ipostaze fericite, iar aceste scene apar în spectacol ca secvenţe de film. Nu vreau să devoalez mai mult. Ce aş vrea să spun totuşi este că fără scenografa Rodica Ştirbu, un artist extraordinar cu care am colaborat deja la patru spectacole, nu am fi ajuns poate aşa de departe.

Cum credeţi că va primi spectatorul acest gen de spectacol, că nu e teatru filmat şi nici banale proiecţii introduse în spectacol, ce aşteptaţi de la publicul dumneavoastră?

Cred că va fi interesat de formula spectacolului. Nu e ceva ce vezi în fiecare zi. Îmi doresc ca publicul să fie intrigat, să aibă părerile lui despre ce vede şi ce simte în timp ce povestea se derulează, iar după ce pleacă din sală, să se gândească la spectacol, să revadă filmele cu Humphrey Bogart, pe cele cu Woody Allen şi să-i vadă pe actorii din distribuţie şi în celelalte spectacole în care ei joacă în acest moment.

Cu studenţii dumneavoastră de la UNATC, Facultatea de Teatru practicaţi genul acesta de spectacol ”teatru-film”?

Este un gen costisitor. Iată că, sunt puţine teatre în România care au încercat ceva similar. Teatrul Metropolis mi-a înţeles şi acceptat propunerea, care e una riscantă. Una e să ai proiecţii în timpul spectacolului, alta să existe scene întregi în care personajele din scena de teatru joacă cu personajele de pe ecran. Asta e ceva inedit în România, cred eu. Însă toate astea s-au născut plecând de la textul lui Woody Allen. Am mai avut însă la UNATC un spectacol, „Cum vă place” de W. Shakespeare, în care proiecţiile au jucat un rol important.

Chiar din timpul studenţiei mele am auzit spunându-se despre dumneavoastră de la profesoara mea, doamna Micaela Tonitza Iordache, că sunteţi un bun pedagog, vă urmărea din vremea când eraţi student. De altfel, sunteţi de ani mulţi profesor la Facultatea de Teatru şi aţi format generaţii întregi actori. Care este secretul şi cum reuşiţi să vă înţelegeţi cu studenţii?

Cu studenţii mă înţeleg foarte bine. Îi simt alături de mine, în munca pe care o facem. Lucrurile se simt de la început, mă refer la comunicarea profesor-student, nu se negociază pe parcurs. Este o relaţie care se instituie de când devii profesor, vezi dacă eşti capabil să relaţionezi cu ei sau nu. Dacă relaţia e bună, adâncă, onestă, dacă ambele părţi beneficiază din ea, ştii că merită să mergi mai departe. Dacă nu, chiar dacă încerci s-o pansezi, ştii că n-o se vindece niciodată.

Foarte mulţi foşti absolvenţi de-ai mei sunt acum actori importanţi: Adrian Nicolae, Alexandra Fasolă, Cosmin Nedelcu, Silvian Vîlcu, Smaranda Caragea, Alexandra Sălceanu, Alexandra Laura Badea, Şerban Gomoi, Sorina Ştefănescu. Mulţi, mulţi, din Bucureşti şi din ţară. Lista ar putea continua. Dintre primii mei studenţi îi amintesc pe: Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Silviu Biriş, Ileana Olteanu. Am dat câteva exemple care mi-au venit în minte, sigur am uitat pe cineva, fără intenţie.

Pedagogia vă ajută să formaţi viitorii actori. Jucaţi la Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti ca actor, iar acum aţi apărut în postura de regizor. Actoria şi regia sunt meserii diferite şi grele. Cum realizaţi trecerea de la pedagogie, la actorie, apoi regie?

Da, sunt meserii diferite, dificile, sunt ipostaze diferite. Ai nişte afinităţi într-una, nu înseamnă că îţi reuşeşte şi în cealaltă. Pe lângă aceste meserii, amintesc ipostaza de scriitor. Am publicat trei cărţi, şi vreau să-mi termin romanul început acum mulţi ani. Am fost ocupat cu proiectele de teatru şi am lăsat deoparte scrisul, dar vreau să recuperez în vară.

Liviu Lucaci fotografiat de Simion Buia Tel- 0763654920-1662-2

Ca regizor, am terminat de curând la Braşov, “Jocul dragostei şi al întâmplării” de Marivaux, spectacol în care joacă patru dintre foştii mei studenţi: Vlad Pavel, Ada Galeş, Bogdan Nechifor, Simona Pop. S-a întâmplat să-i ajut să debuteze la teatrul din Braşov, ca proaspeţi angajaţi. Au câştigat concursul organizat de curând, şi-au găsit locul în acest spectacol regizat de mine. Toate sunt bucurii pentru mine.

Ce duceţi mai departe în acest şantier spiritual teatral de la profesorul de clasă pe care l-aţi avut?

Răbdarea. Apoi, încrederea nelimitată în capacităţile studenţilor. Trebuie să pleci de la gândul că studentul poate orice, că el e acolo ca să reuşească. Nu îi vânezi greşelile, nu te grăbeşti să îl etichetezi. El este acolo ca să încerce, să greşească, să înveţe, să crească. Asta e cea mai teribilă lecţie pe care am primit-o de la profesorul meu Ion Cojar, un uriaş profesor de teatru, unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru din ţara asta şi nu numai. Lecţia despre răbdare şi încredere.

Un exerciţiu de actorie pe care-l faceţi în fiecare zi, indiferent de şcoală de actorie?

Cel mai important exerciţiu cu care încep, indiferent de ipostază, scriitor, regizor sau actor, este ascultarea. Să începi prin a-i asculta pe ceilalţi. Se face un acord fin între tine şi ei, între tine şi mediu. Apoi, vei şti cum începi, ce să spui, ce să scrii, vei înţelege cum poţi modifici lucrurile în sensul dorit de tine.

Cum ascultaţi? Care simţ vă este mai dezvoltat?

Ascultarea este înaintea oricărei atitudini. Este acel moment când laşi să vină către tine dinspre ceilalţi emoţiile, senzaţiile, informaţiile clipei. Când inviţi lumea să te viziteze.

Ce faceţi în timpul liber, cum vă relaxaţi?

Mă ocup intens de fiică mea, are 15 ani, e adolescentă.

Credeţi că o să vă urmeze în meserie?

Nu cred, nu ştiu. Ştiu însă că o să aleagă în orice caz ceva provocator pentru ea. Am toată încrederea.

Cum vă vedeţi în viitor?

Implicat în ceea ce fac, împreună cu alţii, la fel de pasionaţi. Să ne încercăm puterile.

Un gând de sfârşit?

Un gând de sfârşit ar fi pentru un nou început. Sunt acum în mijlocul unui parcurs. Deja activitatea mea pedagogică se întinde pe atât de mulţi ani că nu vreau să-i număr, joc la “Naţional” în spectacolul cu piesa “Micul Infern”, care a făcut 100 de reprezentaţii, ceea ce este un fenomen teatral, unul dintre spectacolele cele mai jucate din România de după 1989, apoi în “Tectonica sentimentelor” care a făcut peste 150 de spectacole, am mai multe spectacole regizate de mine care se joacă în Bucureşti şi în ţară.

Mă bucur să trec dintr-o ipostază în alta (pedagogie, actorie, regie), lucru care, în loc să-mi provoace confuzie, mă ajută să mă limpezesc. Contactul permanent pe care îl am cu studenţii, cu actorii, colegii mei de scenă şi munca la spectacolele pe care le regizez, mă împrospătează şi îmi dă energie şi încredere că sunt pe un drum bun.

FOTO: Simion Buia

05
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

30
/06
/15

Tudor Aaron Istodor este fiul Maiei Morgenstern și al actorului Claudiu Istodor. Tudor are treizeci și unu de ani și este tot mai actor. Are deja un nume în teatrul românesc independent.

25
/06
/15

Eseistul George Banu, profesor onorific al Departamentului de Studii Teatrale din cadrul Universităţii Sorbonne Nouvelle – Paris 3, a participat şi anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, recent încheiat: a coordonat întâlniri, a moderat conferinţe, a dialogat cu personalităţi ale teatrului mondial, a văzut spectacole.

14
/06
/15

Actor la Naționalul bucureștean, Liviu Lucaci regizează zilele acestea spectacolul “Cum se cuceresc femeile”, după un text de Woody Allen, care va avea premiera la toamnă, la Teatrul Metropolis.

12
/06
/15

FEST-FDR se află la a douăzecea ediţie. De fapt, în această formulă este doar la a treia. Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) este partea de tradiţie din proiect. Acesteia i s-a adăugat în 2012 partea dedicată artelor spectacolului (FEST). Aşa s-a ajuns la FEST-FDR. Sufletul întregului demers este Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

07
/06
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Letiția Vlădescu (27 de ani). O știți din “Peretele”, musicalul de la Teatrul Metropolis. Letiția provine dintr-o familie de muzicieni și până să dea la Teatru a studiat vioara. Sora ei este pianista Cezara-Lucia Vlădescu. În prezent, pe Letiția o mai puteți vedea și la Teatrul Mignon, dar și la Operetă.

27
/05
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Alexandru Unguru a fost cercetător universitar, are un doctorat în arta actorului și joacă la Teatrul Odeon din Bucureşti.  În ultimul an, a scris nouă piese pe care le-a montat în teatrul independent. “De veghe în lanul de ocară”,  „Akasă”, “Declick”,  „Köln”, „Ka-chiiing!”, “Doi și un Tulnik” sunt câteva dintre ele.