Love, noul film al lui Gaspar Noe, de la Cannes în cinematografele româneşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/love-noul-film-al-lui-gaspar-noe-de-la-cannes-in-cinematografele-romanesti/

Independenţa Film va distribui în România încă trei filme selectate anul acesta la Cannes – mult aşteptatul Love, al lui Gaspar Noé, programat în afara competiţiei, în secţiunea Midnight Screening, Trois souvenirs de ma jeunesse (r. Arnaud Desplechin) şi Le tout nouveau testament (r. Jaco Van Dormael), în cadrul Quinzaine des réalisateurs .

Un articol de Petre Ivan|29 aprilie 2015

Aceste trei filme se adaugă celorlalte cinci anunțate săptămâna trecută și care fac parte din Selecţia Oficială: patru, în Competiție, unul, în deschiderea festivalului ajuns acum la ediţia 68 (13 – 24 mai):

La Tête haute / Standing Tall, de Emmanuelle Bercot – va rula în deschiderea festivalului

La giovinezza / Youth, de Paolo Sorrentino – În Competiție

Our Little Sister / Umimachi Diary, de Hirokazu Kore-Eda – În Competiție

The Assassin / Nie Yinniang, de Hou Hsiao Hsien – În Competiție

Dheepan / Dheepan, de Jacques Audiard – În Competiție

* * *

Love

Regia: Gaspar Noé.

Cu: Karl Glusman.

LOVE / DRAGOSTEA este o melodramă provocatoare/incitantă despre un băiat, o fată şi o altă fată.

Despre Love, cel mai recent film (3D) al lui Gaspar Noé, revista IndieWire spune că este un film „aproape pornografic”.

“Filmul pe care tocmai l-am terminat va fi unul foarte neobişnuit, deoarece este o poveste de dragoste în 3D”, spune Gaspar Noé.

Trois souvenirs de ma jeunesse / My Golden Years

Regia: Arnaud Desplechin.

Cu: Mathieu Amalric, Françoise Lebrun, Olivier Rabourdin, Diana Droukarova, Quentin Dolmaire, Lou Roy-Lecollinet

Trois souvenirs de ma jeunesse constituie prequel-ul altui film, al aceluiaşi regizor, proiectat în Competiţia oficială de pe Croisette acum aproape 20 de ani: Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle), din 1996. Acesta din urmă ni-l prezenta pe tânărul Paul Dedalus (numele personajului a fost ales ca un omagiu adus lui James Joyce) aflat în plină criză existenţială: oare să-şi definitiveze masteratul şi să devină profesor cu normă întreagă? Chiar îşi iubeşte partenera sau ar trebui să-şi refacă viaţă alături de una dintre celelalte amante? O întreagă generaţie de tineri actori (Mathieu Amalric, Marion Cotillard, Chiara Mastroiani) se lansa atunci, iar pe unii dintre ei îi vom regăsi acum şi în Trois souvenirs de ma jeunesse.

Le tout nouveau testament

Regia: Jaco Van Dormael.Love

Cu: Catherine Deneuve, Benoît Poelvoorde, Yolande Moreau.

Dumnezeu există. El locuieşte la Bruxelles, este destul de nepoliticos cu soţia şi cu fiica sa. S-a vorbit mult despre fiul Său, însă prea puţin despre fiica Sa.

Fiica Sa sunt eu. Mă numesc Ea şi am 10 ani. Ca să mă răzbun am trimis la toată omenirea prin SMS data morţii fiecăruia…

Foto: Love, Le tout nouveau testament, Trois souvenirs de ma jeunesse – Independenta Film

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.