Lucian Pintilie omagiat la Ziua UNATC
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-omagiat-la-ziua-unatc/

Studenţii şi profesorii Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti îşi acordă, în fiecare an, pe 30 ianuarie, o zi specială.

Un articol de Liliana Matei|26 ianuarie 2019

E data pe care istoria culturii o menționează ca zi de naștere a lui Caragiale și, de aceea, un prilej de sărbătoare și sărbătorire a celor care, prin activitatea lor, au marcat arta și învățământul artistic din România. Lucian Pintilie a refuzat, de fiecare dată când „institutul” pe care l-a absolvit (al 13-lea (!) pe lista promoției 1956, clasa profesorului George Dem. Loghin), a dorit să îl „sancționeze” cu titlul de Doctor Honoris Causa. Dar, cum în carnavalul vieții regulile se pot schimba în timpul jocului, în același spirit polemic care le-a fost comun lui Caragiale și lui Pintilie, UNATC îi omagiază împreună, în contumacie, nu una, ci două zile, pe 30 și 31 ianuarie 2019.

„Fantezia unui mare artist este nelimitată, ea e stimulată în primul rând de prezența altor mari artiști, care au trăit înainte sau în același timp cu el; experiențele artistice trecute și contemporane o proiectează în direcțiile cele mai halucinante, cele mai neverosimile ale cunoașterii. Expresia acestor căutări noi o știm. Ea e întotdeauna polemică. Cu ce a fost înainte sau chiar cu artistul însuși.” Așa încheia Lucian Pintilie, în 1965, un articol publicat de revista „Teatrul”. În spiritul acestor afirmații (firește, pro/contra), sunteți invitați la Ziua UNATC 2019!

Pe 30 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala „Ileana Berlogea” trei dintre foștii rectori ai UNATC – Victor Rebengiuc, Florin Mihăilescu și Florin Zamfirescu – vor modera un dialog deschis între studenți și colaboratori ai lui Lucian Pintilie (actori, scenografi, directori de imagine, scenariști, producători).

De la ora 14.00, vor fi proiectate două documentare realizate în timpul filmărilor la De ce trag clopotele, Mitică? („Fără titlu”, un film de Horea Lapteș) și Balanța („Filmare/Filmage” realizat de Gabriel Kosuth).

Întâlnirea continuă a doua zi, 31 ianuarie, când, de la ora 11.00, va avea loc o sesiune de comunicări științifice coordonată de prof.univ.dr. Laurențiu Damian. După-amiază, vom difuza două dintre capodoperele cinematografice ale lui Lucian Pintilie: De ce trag clopotele, Mitică? (ora 16.00) și Balanța (ora 18.30).

De ce merită să le (re)vedem? Pentru că, așa cum spunea Caragiale, „Vorba nu e să umpli lumea largă cu o operă, ci o operă strâmtă s-o umpli cu lumea; fiindcă o operă trebuie să trăiască în lung, nu în larg, ca o rază care pătrunde drept înainte, nu ca un balon de la luminaţie, care se umflă în lături.”

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.