„Lumea e a mea“ – Filmul de debut al regizorului Nicolae Constantin Tănase, a ajuns la jumătatea filmărilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/lumea-e-a-mea-filmul-de-debut-al-regizorului-nicolae-constantin-tanase-a-ajuns-la-jumatatea-filmarilor/

În urmă cu două săptămâni o echipă alcatuită din tineri pasionaţi a început filmările pentru lungmetrajul independent Lumea e a mea, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, după un scenariu care îi aparţine Ralucăi Mănescu.

Un articol de Andrada Văsii|5 august 2013

În urmă cu două săptămâni, o echipă alcatuită din tineri pasionați a început filmările pentru lungmetrajul independent „Lumea e a mea“, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, după un scenariu care îi aparține Ralucăi Mănescu.

Producătorii filmului sunt Tudor Giurgiu (Libra Film) și Radu Stancu (deFilm). Filmul prezintă povestea Larisei, o tînără în vârstă de 16 ani care trăiește într-un orășel lângă mare. Larisa e îndrăgostită de Florin,  Don Juan-ul liceului şi își dorește cu orice preț să ajungă cineva într-un mediu violent dominat de bani și influență.

Distribuție de pe Facebook

Distribuţia este alcătuită în principal din actori tineri, neprofesionişti, care au fost selecţionaţi pe parcursul acestui an prin intermediul reţelei de socializare Facebook.  Din distribuţie fac parte: Ana Maria Guran, Ana Vatamanu, Oana Rusu şi Iulia Ciochină. Director de imagine este Daniel Kosuth, iar costumele şi scenografia au fost asigurate de Adeline Andreea Bădescu.

„Cred că Nicolae Constantin Tănase este cea mai proaspătă nouă voce a cinemaului românesc şi am mare încredere în filmul lui de debut. E un demers curajos, aş zice chiar kamikaze, filmarea unei poveşti dificile, folosind neprofesionişti în rolurile principale şi lucrând cu o echipă restrânsă şi fără experienţă în filmul de lungmetraj. Vizionând însă primele secvenţe filmate la malul mării cred că pariul va fi câştigat şi «Lumea e a mea“ va fi marea surpriză cinematografică a anului 2014“.

Tudor Giurgiu,
producător

Pentru dezvoltarea lung metrajului său de debut: „Lumea e a mea”, regizorul a primit un stagiu de rezidență la Berlin în anul 2011.

Lumea e a mea

Filmările se întind pe perioada a aproximativ patru săptămâni şi se desfăşoară în Constanţa și București. Filmul nu beneficiază de nicio susţinere din partea Centrului Naţional al Cinematografiei sau a vreunei alte instituţii publice, fiind realizat din fonduri exclusiv private.

Info:

Filmul va fi distribuit în România de Transilvania Film, iar premiera va avea loc în vara anului viitor (2014).

Foto credit: „Lumea e a mea“

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.