Lumina interioară și creaturile mistice, în luna august la galeria neconvențională Celula de artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/lumina-interioara-si-creaturile-mistice-in-luna-august-la-galeria-neconventionala-celula-de-arta/

Luna august aduce şansa unei priviri în interior dar şi în alte lumi trecătorilor care au drum pe B-dul Carol nr. 53 şi îşi acordă câteva minute să admire lucrările expuse în spaţiul-acvariu al micuţei galerii neconvenţionale Celula de artă.

Un articol de Petre Ivan|4 august 2021

Între 3 – 17 august, artista Alexandra Baciu expune o selecție de lucrări din seria “Oneness” iar între 17 – 31 august în galerie se va putea vedea expoziția “Wong’mbat” a artistului in memoriam Bogdan Popeea (Badon Peea).

Apropierea, lumina și absolutul din noi

”În urmă cu câțiva ani am auzit la un post de radio o știre: se descoperise faptul că lumina, gravitația și aurul au fost create în același moment în timp al Big Bang-ului.

Părea că toate texele din istoria filosofiei ar fi încercat să explice ceea ce știința a evidențiat atât de ușor: gravitația, ceea ce ne face să ne apropiem unii de alții și împreună de locul în care trăim, lumina, cea fără de care nu putem fi, aurul, folosit dintotdeauna în practicile spirituale ca fiind o materializare a absolutului, conținându-le metaforic pe primele două, lumina sacră, (gravitația/iubirea) + lumina), au fost cândva Unul.

Anul precedent a scos din noi mai multă lumină sau mai multă umbră, în funcție de ceea ce am avut deja în noi sau ceea ce am ales să hrănim. “Oneness”, în contextul expozițional de la Celula de Artă, este începutul unei noi serii de picturi dedicată luminii din noi.”, povestește artista.

În sala expozițională a parterului de la Carol 53 va fi expusă, doar pentru seara vernisajului, și o selecție din seria “Memories from Another Life” iar expoziția poate fi văzută între 3 – 17 august.
Alexandra Baciu, născută în Focșani, județul Vrancea, la 20 august 1982, trăiește și lucrează în Statele Unite în anul 2004 și în perioada 2007 – 2008. În anul 2012 termină studiile Universității Naționale de Arte din București, secția pictură, după ce a studiază sub îndrumarea profesorilor Ștefan Câlția, Cezar Atodiresei Alexandru Rădvan și Petru Lucaci în perioada studiilor de master. În perioada 2009 – 2010 studiază pictură, sculptură, desen și gravură prin intermediul bursei Erasmus la Accademia di Belle Arti di Roma, sub îndrumarea profesorilor Giuseppe Modica si Pierluigi Berto cât și restaurare cu Claudia Alliata de Villafranca. În aceeași perioadă a fost rezidentă a Academiei di Romania in Roma și temporar, Veneția.

Expune în cadrul Festivalului M’Arte Live și Galleria Pigneto din Roma, Bienala Internațională de Pictură de la Chișinău, Ebiennale – Festivalul George Enescu din București și este activă ca curator și director artistic în cadrul Bucharest Art Week, prima ediție cât și expozițiile: Sweet Concrete la Elite Art Gallery UNESCO, Entropic Erosion, Human Cityscapes la Carol 53 în cadrul Nopții Caselor Culturale, Noaptea Albă a Galeriilor și alte evenimente, implicând în proiectele sale atât artiști români cât și străini (Macedonia, Franța, Polonia).

Creaturi și povești fantastice care fac imaginația să zburde

Între 17 – 31 august, la Celula de Artă se va putea vedea și expoziția proiectului Wong’mbat, in memoriam Bogdan Popeea (Badon Peea), format dintr-o serie de lucrări cu creaturi mistice venite parcă din altă lume, formate din părți ale corpului omenesc, care în diferite circumstanțe și-au dezvoltat diverse abilități supranaturale.

Printre ele se numără Wong’mbatul cu roți – o creatură ce iubește atât de mult bicicletele încât îi cresc propriile roți, pe care le umflă din momentul în care s-a născut iar planul său este de a se învârti în jurul capului tău, Wong’mbatul căruia îi este atât de frică de apă încât și-a dezvoltat o carapace pentru a se ascunde sub ea iar într-o zi, a văzut o umbrelă, așa că și-a crăpat carapacea și de atunci îi crește nu una, ci două … pentru orice eventualitate, Wong’mbatul Arlechin care vrea să te facă să râzi, uitându-se fix la tine și sperând să audă fiecare chicoteală posibilă.

Un om cu înclinație spre supranatural, Bogdan Popeea, fost IT-st, instructor de Aikido și actor, și-a descoperit pasiunea pentru desen în ultimii ani de viață, realizând câteva serii de desene cu povești fantastice în care privitorii sunt invitați îți exploreze limitele imaginației alături de creaturile sale, la care se referea astfel: “Făpturi haotice născute după câteva luni de iluzii induse, ce vă pot controla viața hrănindu-se cu fiecare bucurie pe care o aveți sau pe care o puteți avea”.

Expozițiile se pot vedea la orice oră în spațiul de pe Bd. Carol, nr. 53.

Celula de artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal. Cu o prezență de ~ 4 ani (2017 – 2021) pe scena artei din București, Celula de artă a susținut ~70 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!