Lungmetrajele europene vor fi premiate la Romania International Film Festival 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungmetrajele-europene-vor-fi-premiate-la-romania-international-film-festival-2012/

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

Un articol de |17 septembrie 2012

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF).

Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Club Fabrica, va cuprinde şi în acest an trei secţiuni competiţionale: CineBlackSea, Woman in Cinema şi Docs & Shorts.

Prima dintre secţiuni, CineBlackSea, impune festivalul drept singurul eveniment cinematografic ce promovează cineaşti est-europeni din zona Mării Negre.

Astfel, în competiţia de anul acesta au fost selecţionate – pentru a fi difuzate în premieră în România – nouă lungmetraje de ficţiune, producţii din 2011 şi 2012, reprezentând cinci ţări: Bulgaria („Avé”, în regia lui Konstantin Bojanov, „Love.net”, în regia lui Ilian Djevelekov şi „Sneakers / Kecove”, în regia lui Valeri Yordanov şi Ivan Vladimirov), Armenia („Client aniversar/ Anniversary Client”, în regia lui Ara Yernjakyan, „Dacă am fi toţi/ Yet’ye bolory”, în regia Natalyei Belyauskene), Grecia („J.A.C.E.”, în regia lui Menelaos Karamaghiolis, „Piatra tare/ Tungsten”, în regia lui Giorgos Georgopoulos), Rusia („Siberia, dragostea mea/ Siberia, mon amour”, în regia lui Slava Ross) şi coproducţia Azerbaidjan/ Rusia/ Bulgaria „Nu a existat vreodată vreun frate mai bun/ I ne bylo lucse brata”, în regia lui Murad Ibragimbekov.

Dintre realizatorii acestor filme, vor fi prezenţi la Bucureşti pentru a discuta cu publicul românesc opt cineaşti – regizorii Konstantin Bojanov, Ara Yernjakyan, Menelaos Karamaghiolis, Ilian Djevelekov, Murad Ibragimbekov, Slava Ross şi Ivan Vladimirov şi actorul şi producătorul Michael Poghosian.

Juriul internaţional al festivalului va acorda două premii, pentru cea mai bună regie şi cea mai bună interpretare, pentru competiţia CineBlackSea, la fel ca şi pentru secţiunea Woman in Cinema.

Producţiile cinematografice din ambele secţiuni competiţionale vor fi înscrise automat şi în cursa pentru trofeul festivalului.

Cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival este organizată sub înaltul patronaj al preşedintelui României, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrului Naţional al Cinematografiei, Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română şi Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

 

Sursa: Mediafax

02
/11
/17

Asociația Culturală Arkadia, având ca partener strategic POINT București, are deosebita plăcere de a vă invita la premiera și primele reprezentații ale spectacolului „Bull” de Mike Bartlett, în zilele de 7, 8, 9și 15noiembrie 2017, ora 20:00, la POINT (Str. Gen. Eremia Grigorescu, nr.10). Spectacolele sunt cu intrare liberă pe bază de rezervareși vor fi urmate de discuții cu publicul.

02
/11
/17

Prima ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane reunește 16 de spectacole de teatru, din 12 teatre din București, din țară și Republica Moldova: Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Național Radu Stanca (Sibiu), Teatrul Național Marin Sorescu (Craiova), Teatrul Mihai Eminescu (Botoșani), Teatrul George Ciprian (Buzău), Teatrul Național Satiricus (Chișinău), Teatrul Coquette, Godot Cafe Teatru și Teatrul Dramaturgilor Români, cel mai nou teatru bucureștean.

02
/11
/17

Primele două lungmetraje ale lui Katell Quillévéré, „O otravă puternică” și „Suzanne”, au ajutat-o să pună bazele carierei sale de regizor de film ce trateaza orice subiect cu delicatețe și dăruire. Acest al treilea lungmetraj, „Reparându-i pe cei vii”, se bazează pe povestea romanului cu același nume al lui Maylis de Kerangal, și este adaptat de Quillévéré alături de scenaristul veteran Giles Taurand.

01
/11
/17

Duminică, 29 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, a avut loc proiecția filmului „Polina”, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Co-regizat de Angelin Preljocaj și de Valérie Müller, filmul spune povestea unei fete care își trăiește viața prin dans.

01
/11
/17

Un spectacol puternic, regizat de Catinca Drăgănescu în care se râde şi se plânge. Un text foarte bun şi trei actriţe de excepţie: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu şi Valentina Zaharia. Mergeţi la teatru!

01
/11
/17

Producţia celui de-al şaselea sezon al „House of Cards”, care va fi şi ultimul al acestui serial, a fost suspendată până la „noi ordine”, după ce, în urmă cu trei zile, Kevin Spacey, care joacă rolul principal, a fost acuzat de actorul Anthony Rapp că l-a hărţuit sexual în urmă cu 30 de ani.

01
/11
/17

O ediție foarte rară din "Swann", primul volum al romanului ''În căutarea timpului pierdut'', a fost vândut luni la casa de licitație Sotheby's cu peste o jumătate de milion de euro. O comoară pentru bibliofili, volumul este unul dintre cele cinci exemplare ale lui "Swann" imprimate pe hârtie japoneză sau "washi" de către Marcel Proust (1871-1922).

01
/11
/17

Cineama.ro vă invită vineri, 3 noiembrie 2017, orele 18:00, la sala Atrium a Institutului Francez, la o întâlnire cu regizorul Péter Forgács, care va introduce publicul român în practica sa artistică ce constă în folosirea filmărilor cineamatorilor ca material brut în instalații media și filme documentare de reorchestrare postmodernă a istoriei.

30
/10
/17

„Eu am sentimentul că mă mut. Într-un alt spațiu. Nu pot încă să-l definesc. E o nouă locuință. Toate amintirile strigă după mine să nu le uit.” Sunt cuvintele care încheie, ca un strigăt, volumul „Bricabrac” de Lucian Pintilie, pe coperta 4, ca o promisiune pentru universul nebun și genial cuprins în cele peste 700 de pagini.

30
/10
/17

Telefonul public care generează poeme după ce ai introdus cardul bancar, piramida care levitează cu puterea minții privitorului, incursiuni audio intr-un viitor foarte, foarte îndepărtat și design speculativ care evidențiază discriminarea sau abuzul de putere - acestea sunt câteva dintre proiectele pe care Liminal, primul festival de artă, știință și tehnologie din România le aduce în fața publicului săptămâna aceasta.