Luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu: Gala Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/luni-la-palatul-cantacuzino-enescu-gala-premiilor-uniunii-muzicienilor-interpreti/

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi operetă Cornel Stavru şi Constanţa Câmpeanu, pianistului Dan Grigore, flautistului Ioan Caţianis, interpretei de folclor Sofia Vicoveanca.

Pentru evoluţii excepţionale în stagiunea artistică 2011-2012, vor primi distincţii artiştii Marius Budoiu, Radu Ion şi Andrei Ioniţă.

De asemenea, actorul Marin Moraru, academicienii Răzvan Theodorescu şi Nicolae Breban şi preşedintele UNART, Ion Antonescu, vor primi titlul de Membru de Onoare UNIMIR, distincţie conferită anual unor personalităţi culturale de Consiliul Director al UNIMIR, compus din personalităţi reprezentative ale muzicii interpretative (Miltiade Nenoiu, Nicolae Licareţ, Vlad Conta, Ionel Voineag,Viniciu Moroianu, Mircea Luculescu şi Gheorghe Palcu).

Cu aceaşi ocazie, UNIMIR va lansa un program anual de burse pentru tineri muzicieni, devenind astfel prima uniune de profil care îşi propune să susţină constant talentele în devenire cu sume de bani.

Primii cinci bursieri UNIMIR sunt violonista Mihaela Mitrofan (clasa a VI-a, Liceul George Enescu, prof. Olivia Papa), oboista Felicia Greciuc (anul I master, Universitatea Naţională de Muzică, conf. univ. dr. Florenel Ionoaia), pianistul Szocs Botond (clasa a X-a, Liceul de Artă „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, prof. Irma Rakoczi), flautista Oana Leonte (anul IV, UNMB, lector univ. dr. Cătălin Opriţoiu) şi soprana Tatiana Caisân (anul III, UNMB, prof. Maria Slătinaru). UNIMIR oferă această bursă lunar, pe parcursul întregului an şcolar/universitar.

„Pe viitor vom face un concurs la fiecare sfârşit de lună mai, pentru a desemna bursierii anului şcolar/universitar următor. Sperăm ca aceste burse să crească de la an la an, atât în cuantum, cât şi în numărul lor”, a declarat preşedintele UNIMIR, prof. univ. dr. Miltiade Nenoiu.

 

Sursa: Agerpres

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.