„Mă găsești când vrei” de Lavinia Braniște (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/ma-gasesti-cand-vrei-de-lavinia-braniste-fragment/

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „Mă găseşti când vrei” de Lavinia Branişte, publicat de curând la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”.

Un articol de Ziarul Metropolis|26 septembrie 2021

Într-un aeroport se întâlnesc un bărbat și o femeie care descoperă, întâmplător, că au aceeași destinație. După călătorie, scânteia atracției pe care au simțit-o unul față de celălalt îi împinge rapid într-o relație intensă, dar în scurt timp apar și problemele. Este o relație din care ea va evada de câteva ori, iar el o va aduce înapoi de fiecare dată, făcând-o încetul cu încetul să devină dependentă de el. Însă cum ar putea să funcționeze lucrurile între un bărbat atât de sigur pe el și învăluit în mister, ce pare să vină de nicăieri, și o femeie ce poartă mereu cu sine eșecul tuturor relațiilor la care a fost martoră, începând cu cea a părinților ei? Răspunsurile, în romanul „Mă găsești când vrei de Lavinia Braniște, din care vă oferim un fragment.

„Tânăra româncă scrie diferit și revigorant, înțepător, curajos, limpede.” (Annette König, Die BuchKönig bloggt)

„Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii tinere românești.” (Medana Weident, Deutsche Welle)

„Mă găsești când vrei” de Lavinia Braniște (fragment)

Au trecut câţiva ani şi eu, tot singură, mă ascund în continuare de Victor. Am sentimentul că, orice portiţă ar găsi, ar da buzna din nou în viaţa mea. Despărţirea noastră a fost complicată, am plecat de câteva ori şi el m‑a adus înapoi de fiecare dată, dar la fiecare întoarcere simţeam legătura noastră tot mai slăbită. El era întotdeauna extrem de iubitor şi afectuos, era un înger din visurile mele, dar asta dura doar o săptămână sau două. După care era din nou absent. Se întorcea în lumea lui secretă, iar eu rămâneam singură acasă să‑i păzesc mobila. Şi să mor de dorul lui.

Odată a căzut în genunchi ca să‑şi ceară iertare, ajunsese la astfel de gesturi extreme, pe care nu‑i era greu să le facă, probabil pentru că se simţea cu totul şi cu totul nevinovat.

— Căsătoreşte‑te cu mine, a zis (dacă tot era în genunchi).

Eu mi‑am muşcat buzele şi mi‑am înghiţit orice fel de reacţie.

— Îţi fac un copil, dacă vrei.

— Trebuie să vină din iubire, i‑am zis.

— Dar ne iubim! a spus el.

Şi avea dreptate, ne iubeam, doar că acel carusel de emoţii devenise epuizant.

Poate că, dacă ar fi fost mai limpede şi mai domol de‑atât, nu i‑am fi spus iubire, poate ne‑am fi plictisit. Dar problema noastră n‑a fost plictiseala, ci epuizarea. Şi felul în care orice lucru mărunt ne putea răsturna sentimentele.

Ultimul cadou pe care l‑am primit de la el a fost un tricou verde, cu Totoro. Îl luase, ca atâtea alte obiecte pe care mi le‑a oferit, din aeroport. Un simbol al vieţii lui mai mult decât altceva. M‑am bucurat cum mă bucurasem şi de cana cu Moominpappa sau de ediţia frumos ilustrată din Pinocchio, primite tot de la el, ţinea minte detalii şi genul ăsta de cadou mă topea. Plus că‑mi spunea adesea „ce copil eşti“ şi mă strângea în braţe sau mă pupa pe creştet şi alea erau momente în care cred că mă simţeam valoroasă. Mă bucuram că am ce să‑i ofer, pentru că până la urmă părea să‑l amuze latura mea copilăroasă. Nu m‑au prins niciodată rochiile sau bluzele decoltate sau bijuteriile pe care mi le oferea. Îmi făcea plăcere să mă duc la coafor cu Muchi, dar drumurile mele la salon pentru tuns sau pensat mi se păreau un calvar, eram mereu crispată, aşteptam să rezolv şi să plec şi mă duceam doar pentru că eram incapabilă să mă tund singură. De pensat, mă pricepeam să‑mi pensez doar sprânceana stângă. Insistenţa cu care mi‑a oferit daruri menite să mă facă să mă simt femeie a săpat la rădăcina mea şi a relaţiei noastre. Am simţit că n‑am ştiut să‑i ofer o femeie atrăgătoare şi că singurul lucru cu adevărat al meu care îl încânta şi pe el era ce mai rămăsese din copilul din mine.

Tricoul era ambalat într‑o pungă ce s‑a lăsat cu greu desfăcută la capăt. Când l‑am scos şi l‑am despăturit m‑a cuprins o stare pe care o voi numi tristeţe, ca să nu‑i spun dezamăgire.

Până la urmă nu e nimeni dator să fie îngerul din visurile tale. Trăim într‑o lume în care suntem cu toţii liberi de contract.

Lavinia Braniște s-a născut la Brăila, în 1983, și a studiat literatură și limbi străine la Cluj și București. A scris poezie, proză și literatură pentru copii. La Polirom i-au apărut volumul de proză scurtă Escapada (2014) și romanele Interior zero (2016), care a primit premiul „Nepotu’ lui Thoreau” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2016 și a fost tradus în germană și polonă, și Sonia ridică mâna (2019), care a primit premiul „Nepotu’ lui Thoreau” 2019, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, ediția 2020, și Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2020, secțiunea Proză, și a fost tradus în limba germană de Manuela Klenke și publicat de editura mikrotext din Berlin.

Fotografii de Alex Gâlmeanu și Cosmin Gogu

 

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.