“Madres paralelas”. Cinema flamboaiant
https://www.ziarulmetropolis.ro/madres-paralelas-cinema-flamboaiant/

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 martie 2022

Ce îmi place la autori de cinema de talia lui Pedro Almodóvar e că în cazul lor nu prea mai contează dacă fiecare nou film e sau nu o capodoperă sau cel puţin o realizare apropiată de cele care sunt considerate marile reuşite.

Sigur, nu discutăm despre situaţiile triste în care, din diverse motive, regizorii au căzut în irelevanţă la un moment dat în carieră. Mă refer la acei cineaşti care şi-au păstrat vii spiritul, inspiraţia şi creativitatea de-a lungul câtorva decenii şi pe ale căror noi filme vrei să le vezi tocmai pentru a regăsi un univers artistic unic şi de care te-ai ataşat.

Fascinant întotdeauna la cinema-ul lui Pedro Almodóvar e totala libertate a stilului său flamboaiant şi a poveştilor sale melodramatice în care miza nu e dacă există întorsături de situaţie, ci câte şi mai ales cum sunt puse în scenă. Orice e posibil, dar în acelaşi timp totul e atât de familiar.

“Madres paralelas” (2021) nu face excepţie.

Totul pare a fi la vedere în acest film, de la culorile puternice, aproape ţipătoare, şi scenografia care fură privirea în fiecare cadru şi succesiunea de prim-planuri expresive (e o plăcere şi doar să priveşti chipurile), la secrete destăinuite doar după câteva volute ale poveştii care, în fond, nici nu sunt atât de surprinzătoare.

Nu e important cât de solidă e logica narativă judecată după criterii clasice în care adâncimile psihologice sunt considerate indispensabile. Esenţială e această dezinvoltură a sentimentelor şi a trăirilor. Iar sub suprafaţa atent lustruită se găsesc lucruri dintre cele mai profunde şi tulburătoare.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.