Magia FILIT
https://www.ziarulmetropolis.ro/magia-filit/

La începutul fiecărui octombrie la Iaşi se întâmplă un mic act de magie. Magia: România, aşa cum o cunoaştem, este suspendată şi în locul ei se pogoară un mare festival de literatură şi traduceri, cum nu sunt multe pe bătrânul nostru continent (şi pesemne niciunul dincoace de fosta noastră cortină de fier). FILIT (Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi) tocmai şi-a încheiat cea de a şaptea ediţie.

Un articol de Andrei Crăciun|8 octombrie 2019

FILIT a strâns – deja, când? – cei șapte ani de acasă.

Este un festival consacrat, care oferă o carte de vizită importantă orașului Iași (și nu numai, fiindcă evenimente literare se desfășoară și în alte puncte din județ, menționez în acest sens Hârlăul).

FILIT-ul este special, fiindcă și Iașul este special. O adevărată capitală culturală a României, vechea capitală a Moldovei oferă un public educat, un bazin de potențiali cititori care au școală (bună) la bază.

Nu e, deci, o întâmplare că la Iași se întâmplă să se strângă mari autori contemporani și excepționali traducători (excentricii traducători din limba română…).

Nu e o întâmplare că în acest an, Richard Ford n-a vizitat, să spunem, Slatina, Alexandria, Buzăul sau, de ce nu, Ploieștiul (să se pună pe treabă și aceste orașe și poate vine Richard Ford și acolo, de ce să nu vină?).

Există lucruri care nu se schimbă la FILIT (așa se naște o tradiție): dăruirea voluntarilor și a organizatorilor, serile de gală de la Teatrul Național (dacă anul trecut a strălucit Franzen, acum Ford sau Șîșkin au fost savuroși), gazdele acelor seri (Cătălin Sava, Marius Chivu, Robert Șerban…), casa-cort a festivalului care și-a găsit locul în Piața Unirii, întâlnirile cu liceenii, mereu dătătoare de speranță.

Scriitorul Mihail Șîșkin alături de Cătălin Sava, la Teatrul Național din Iași, în cadrul Serilor FILIT

Mica bulă a oamenilor care trăiesc în trena scrisului în România este răvășită când magia trece (doar pentru a se întoarce peste încă un an). Starea lor de spirit încape în acest mic paradox: „când ai plecat de la Iași, dar te-ai întoarce la Iași.

FILIT-ul este un festival care crește, fără să își piardă (deocamdată) suflul, sufletul, identitatea, ceea ce îl face special. Până la urmă, o demonstrație că pe tărâmul literaturii totul este posibil și viața uneori chiar devine, dacă nu mai bună, măcar îndurabilă.

Un oraș care alege să trăiască în povești și povestiri și poezii și romane-fluviu suspendă curgerea firească a timpului. Prin FILIT, Iașul intră într-o supra-realitate care ne arată o cale, mai exact calea justă: cultura vie e cea care poate să le dea comunităților un sens, să le împlinească – dacă nu găsiți că e exagerat (deși, strict literar, exagerările sunt utile) – destinul.

Mica bulă a oamenilor care trăiesc în trena scrisului în România este răvășită când magia trece (doar pentru a se întoarce peste încă un an). Starea lor de spirit încape în acest mic paradox: „când ai plecat de la Iași, dar te-ai întoarce la Iași.

Foto: FILIT

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.