Maia Morgenstern joacă în „Jubileul“, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-joaca-jubileul-la-teatrul-metropolis/

Marţi, 8 octombrie, de la ora 19.00, Maia Morgenstern va juca pe scena teatrului Metropolis în producţia „Jubileul“, regizată de Radu Beligan.

Un articol de Andrada Văsii|6 Octombrie 2013

Marți, 8 octombrie, de la ora 19.00, Maia Morgenstern va juca pe scena teatrului Metropolis în producția „Jubileul”, regizată de către Radu Beligan.

Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucată sunt două caracteristici subliniate şi de maestrul Radu Beligan, care a dezvăluit că a văzut un spectacol după această piesă pentru prima oară la Paris şi a recunoscut oportunitatea extraordinarã a unei actriṭe de a juca un rol complex.

Din perspectiva lui Radu Beligan, este interesantă posibilitatea unei actriţe de a-şi scoate pe scenă toate armele talentului ei. În acest spectacol, Maia Morgenstern rămâne singură pe scenă zeci de minute.

Actriţa trebuie să meargă la un jubileu în cinstea ei, dar o uşă sofisticată din apartamentul ei o blochează pe terasă. Iar Diva Amelie trece prin mai multe stări, de la nervozitate, la resemnare, de la panică la ironie.

Un rol intens pentru Maia Morgenstern

Diva Amelie împlineşte 50 de ani de carieră actoricească, iar speranța revenirii în forţă a actriţei este renăscută de invitaţia de a participa la celebra emisiune TV a lui Michel Drucker. Se pare, însă, că emisiunea nu va mai avea loc. „Exilul“ de câteva ore al celebrei actriţe îi poartă acesteia gândurile de la marile ei roluri la marile speranţe care i-au mai rămas. La finalul carierei, începe să viseze să apară măcar „într-o piesuţă, un filmuleţ, o telenoveluţă sau, măcar, o reclamă“.

Citiți și: INTERVIU Maia Morgenstern: „Eu n-am avut destul timp să mă joc“

Actriţa aşteaptă să îi sară cineva în ajutor şi să reuşească să ajungă la emisiune, dar aşteptarea ei se prelungeşte. La sfârşit, când credea că a ratat posibilitatea de a lua parte la jubileu, se întâmplă ceva. Ce anume? E o surpriză, atât pentru actriţă, cât şi pentru spectatori.

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern joacă rolul divei Amelie pe scena teatrului Metropolis

Cum a ajuns Maia Morgenstern să joace în acest spectacol? Radu Beligan a sunat-o într-o zi şi şi i-a spus că există o piesă care poate reprezenta „momentul ei“. Maia Morgenstern a declarat pentru Ziarul Metropolis că textul poate oferi capcane, dar are şi o latură a zonei de comedie.

Info:

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu, nr. 89)

Jubileul

de Jean-Marie Chevret și Michele Ressi

Regia: Radu Beligan
Cu: Maia Morgenstern, Victoria Dicu

Preţ online: 24.84 lei
Preţ casa de bilete: 21.60 lei
Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)

Când se joacă:

Marți, 7 octombrie, ora 19.00

Foto credit: Cosmin Ardeleanu, Jubileul – spectacol în care joacă Maia Morgenstern

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

05
/11
/19

Alexandru Catrina, prietenul Ziarului Metropolis, a realizat un emotionant clip In Memoriam, dedicat legendarul vocalist al formației Compact, Leo Iorga, care s-a stins din viață sâmbătă, 2 noiembrie, la vârsta de 54 de ani. 

05
/11
/19

„Întotdeauna revoluțiile sociale, revoluțiile politice au fost subliniate de teatru: veți descoperi întotdeauna, în forma dramatică, în forma de spectacol, un produs al evoluției umane. Teatrul Național continuă acest drum fundamental. Societatea se va dezvolta prin teatru, prin adevăr” - cu aceste cuvinte a deschis Ada Hausvater FEST-FDR2019.

05
/11
/19

Pe parcursul lunii noiembrie, în weekend-uri, de la ora 11:00, Unteatru de copii învită publicul la spectacolele dedicate publicului tânăr și foarte tânăr din București, care se vor desfășura în datele de 9, 10, 17 și 23 noiembrie 2019, la Teatrul UNTEATRU (Sfinții Apostoli 44).

04
/11
/19

Noiembrie este luna în care se decernează Premiul LUX al Parlamentului European. Se premiază cel mai bun film european, așa cum se vede el dinspre Bruxelles și Strasbourg. Anul acesta, finalistele sunt: „Cold Case Hammarskjöld”, „Dumnezeu există și numele Său este Petrunija” și „Jocuri de putere”.

04
/11
/19

Cele mai noi producții germane vin la București la cea de-a 14-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN. Organizat de Goethe-Institut, evenimentul va avea loc între 21 și 27 noiembrie la București și va fi găzduit, pentru al doilea an consecutiv, de Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez.

03
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Premiat cu Palme d`Or la Cannes, „Parasite” (2019), cel mai nou film al sud-coreeanului Bong Joon Ho, este o satiră de o virtuozitate scenaristică şi regizorală care transformă premisa simplă a inegalităţilor sociale într-un discurs deopotrivă comic şi perturbator, distractiv şi caustic, despre lumea de astăzi.

Page 10 of 846« First...89101112...203040...Last »