Maia Morgenstern și Oana Pellea, pe posterul TIFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-si-oana-pellea-pe-posterul-tiff-2018/

Campania de imagine a celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania reproduce posterul şi una dintre scenele iconice din capodopera lui Ingmar Bergman, Persona, cu celebrele actriţe Maia Morgenstern şi Oana Pellea.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2018

Este nu doar un omagiu adus legendarului cineast suedez, căruia TIFF îi dedică în acest an o retrospectivă la 100 de ani de la naștere, și capodoperei sale incontestabile, supranumită ,,Muntele Everest al analizei cinematografice’’, ci și o campanie vizuală în linia celor cu care festivalul de la Cluj și-a obișnuit deja publicul.

Înfruntarea pe muchie de cuțit dintre o actriță refugiată în muțenie (Liv Ullmann) și infirmiera sa (Bibi Andersson) face obiectul filmului în alb-negru regizat de Bergman în 1966.

În 2018, Maia Morgenstern și Oana Pellea recreează una dintre scenele-cheie din Persona, emblematică pentru relația de interdependență dintre cele două personaje și vampirizarea psihologică despre care vorbește filmul. Este o interpretare reverențioasă, agrementată cu un discret twist transilvănean, în care transferul de personalitate ia forma unei veritabile relații vampirice.TIFF 2018

„Am acceptat propunerea TIFF-ului din trei motive: e un festival pe care l-am admirat și sprijinit încă de la prima ediție, îl ador pe Ingmar Bergman și o ador pe Maia. M-a încântat rezultatul final și m-a convins încă odată că am avut dreptate să acceptaceastă provocare”, spune Oana Pellea.

„E paradoxal”, adaugă Maia Morgenstern.„Pentru mine s-a închis un cerc. Coincidența face că m-am întâlnit mai întâi cu scenariul de la Persona când, în facultate, mi-am dat o restanță la actorie cu o scenă din acest mare film – pe care abia ulterior l-am văzut.  Să recreez acum cu Oana această secvență-citat, apropiindu-ne cu tot umorul, gingășia, reverența și curajul de Persona, a fost o incursiune esențială  în dragostea pentru cinema și pentru această meserie. Cu atât mai importantă cu cât ea a fost prilejuită de TIFF, un festival ca o mare sărbătoare care înseamnă întâlnirea – la mine acasă – cu autorii de film. Cu marii maeștri, dar și cu cei aflați la început de drum. ”

În clipul oficial TIFF 2018, care va fi lansat în curând pe pagina de Facebook a festivalului, cele două actrițe îndrăgite din România aparpentru prima dată împreună pe marele ecran, în regiafraților Anton și Damian Groves, de la Studioset, implicați pentrua cincea oarăîn campania de imagine a celui mai important eveniment dedicat filmului în România.

Spotul a fost produs de Adriana Răcășan și Libra Film, filmările și ședința foto pentru posterul acestei ediții au avut loc la Studio 82, iar Ana Light&Grip și Cutare Film au asigurat echipamentele și aparatura de filmare.

Autorul fotografiei inspirate de afișul filmului Persona este Cosmin Bumbuț, grafica posterului este realizată de Andrei Pastuhov – art director TIFF, iar imaginea clipului este semnată de directorul de imagine Andrei Oană.

Foto: Maia Morgenstern și Oana Pellea pe posterul TIFF 2018 – tiff.ro

 

29
/08
/13

Răzvan Rădulescu, scenaristul unor filme precum „Marfa şi banii“ şi „Moartea domnului Lăzărescu“, a fost lăsat fără bunurile personale în timpul călătoriei sale din Franţa spre Italia, într-un tren de mare viteză. Rădulescu se îndrepta spre Veneţia, unde urma să jurizeze în secţiunea Opera Prima a Festivalului Internaţional de Film.

29
/08
/13

Bazat pe evenimente reale, „Hoţii de celebritate”, noul lungmetraj al Sofiei Coppola, este o satiră colorată la adresa showbizului şi a obsesiei pentru vedete şi mediul lor. Un film cu multe brizbrizuri vizuale, dar cu o tematică implicită gravă.

28
/08
/13

CRONICĂ DE FILM „Sunt o babă comunistă“, în regia lui Stere Gulea, este un film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Un plus de rigurozitate l-ar fi putut urca însă în categoria realizărilor cinematografice de top.

27
/08
/13

În 22 august a început ARISTOTELES WORKSHOP (AW), atelierul anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.