Managerii teatrelor municipale s-au întâlnit la Turda
https://www.ziarulmetropolis.ro/managerii-teatrelor-municipale-s-au-intalnit-la-turda/

O primă „Întâlnire a teatrelor municipale din România” a avut loc recent la Turda, în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului de Teatru şi Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării” (16-19 octombrie), organizat de Teatrul „Aureliu Manea”.

Un articol de Ziarul Metropolis|24 octombrie 2014

La invitația lansată de managerul teatrului turdean, Narcisa Pintea, și de teatrologul Claudiu Groza au răspuns Doina Migleczi, managerul Teatrului „Ariel” Rm. Vâlcea, Gina Chivulescu, managerul Teatrului „G. Ciprian” Buzău, Adriana Vaida-Boca, director artistic la Teatrul de Nord Satu Mare, Lucian Vărșăndan, managerul Teatrului German de Stat din Timișoara, Daniel Vulcu, managerul Teatrului „Regina Maria” Oradea, Claudiu Pintican, managerul Teatrului Municipal Baia Mare.

Alți numeroși manageri de teatre municipale s-au arătat însă interesați de concluziile acestei prime dezbateri profesionale, ca punct de plecare pentru o strategie comună.

Printre subiectele discutate o pondere semnificativă a avut aspectul economic. Bugetele teatrelor municipale, subordonate Consiliilor Locale și primăriilor, sunt nu doar insuficiente, ci și cu execuție mai mică decât cea aprobată scriptic. Asta provoacă automat subdimensionarea schemelor de personal, astfel că multe teatre apelează la colaboratori chiar și pentru lucrări uzuale.

Presiunile politico-administrative au fost de asemenea aduse în discuție, ca și rigiditatea auditorilor, care au imputat unor teatre recuzita consumabilă din spectacole, de exemplu. O bună cunoaștere a legii în vigoare apără teatrele de multe abuzuri administrative, dar adesea managerii sunt inhibați de eventuale șicane ulterioare unei acțiuni în contencios administrativ, de pildă.

Discriminarea salarială a angajaților din teatrele municipale față de cei din teatrele naționale a fost ridicată de asemenea, în condițiile în care tipul de activitate este similar.

În ciuda dificultăților financiare și de resurse umane, toate teatrele municipale românești încearcă să aibă un repertoriu divers și dinamic, care să țină cont de public și de standardele artistice, în același timp, a fost unul din punctele de consens ale discuției.

Dezbaterea de la Turda a fost prilejul unui util schimb de experiență, ca și al conturării unui tablou general al situației teatrelor municipale românești, cu peisaje diverse, dar relativ unitare.

Participanții au conchis că o parte a strategiei de viitor ar fi menținerea organigramelor cel puțin la nivelul actual, tăierea lor putând bloca activitatea unor teatre, precum și nevoia elaborării unei noi Legi a Teatrelor, care să consacre și administrativ specificul aparte al activității acestor instituții. S-a exprimat de asemenea dorința continuării acestei serii de întâlniri și în alte orașe, cu un număr sporit de manageri participanți.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.