Manifestul unei generații rebele: ”Nu voi fi niciodată ce vreți”, de Teodor Burnar
https://www.ziarulmetropolis.ro/manifestul-unei-generatii-rebele-nu-voi-fi-niciodata-ce-vreti-de-teodor-burnar/

Poezia înseamnă viaţă trăită şi mult mai mult decât atât. Dincolo de o armonie şi de o ştiinţă a cuvintelor, poezia se leagă de orice simţământ omenesc, de orice nuanţă a firii noastre. Poetul Teodor Burnar ne invită într-o astfel de lume, unde viaţa trăită estre portretizată cu realism şi unde cuvintele devin purtătoare de emoţie într-un labirint lăuntric.

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2022

Miercuri, 20 iulie, începând cu ora 19:00, la Bernschutz & Co. (strada Ion Nistor nr. 6, zona Universitate) vom lua aceste cuvinte, cu substanța lor, și le vom descoperi împreună în cadrul unei experiențe literare ce pledează pentru sinceritate, complexitate și reflecție. Moderator al evenimentului va fi omul de litere Alexandru Filimon.

”Nu voi fi niciodată ce vreți” (Editura Scrisul Românesc, iunie 2022), al doilea volum de poezie semnat de jurnalistul Teodor Burnar, este un mozaic al libertății, o libertate trăită într-un mediu abrutizat, birocratic, anti-poetic, unde poezia devine, exploziv, laitmotivul zilei.

Teodor Burnar ne amintește ”De ce trăim?” și de ce poezia vine să ne salveze dintr-un mediu care transformă banalitatea în monedă curentă. Totul rămâne un pariu pe care îl aruncăm șansei la un pahar de ceai rece, într-o seară de vară…

”Am scris Nu voi fi niciodată ce vreți deopotrivă ca un manifest personal, cât și ca un posibil manifest apostatic al generației mele”, explică Teodor Burnar. “A fi ceea ce ești, a nu fi ceea ce vor alții să fii, este prima condiție a unui trai onest. Volumul meu este despre curajul de a-ți asuma convingerile, despre cutezanța de a-ți urma drumul cu toate riscurile – și satisfacțiile – ce decurg din asta. Mai mult decât atât, NVFNCV este despre nevoia vitală de poezie, într-o lume aparent acaparată de pehlivani, mobilă și durere (ca să-mi citez tizul, Teodor Mazilu)… Poezia vine să ne scape de această aneantizare, ea este colacul de salvare pe care îl întindem lumii”.

Amintim că ”Exerciții de liber arbitru” este volumul de debut în poezie al poetului și jurnalistului Teodor Burnar, câștigătorul Premiului „Al. Macedonski – Prima Verba” al Editurii Scrisul Românesc, ediția 2019.

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.