-->

Marcel Iureș, „căsătorit” cu Festivalul Ideo Ideis
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-casatorit-cu-festivalul-ideo-ideis/

Au mai rămas patru zile până la începerea celei de-a IX-a ediţii a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis. La conferinţa de presă, actorul Marcel Iureş, care a susţinut festivalul încă de la început, a declarat: „Cu festivalul, a fost ca la nevastă; m-am văzut murind lângă ea”.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 august 2014

Jurnalistul Cătălin Ștefănescu, președintele juriului Ideo Ideis (din care fac parte actorii Marius Manole, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu), a spus că festivalul este, în primul rând, un program de educație alternativă prin teatru. „E foarte fain să vezi spectacole bune, dar și foarte trist să vezi că bolile profesionale se pot instala la elevi de clasa a XI-a, a XII-a.” Tocmai de aceea, începând de anul acesta, juriul nu va mai acorda premii individuale: „Nu mai vorbim despre o competiție, nu facem o diferență de valoare.”

„Cred că cel mai frumos lucru pe care îl face Festivalul de la Alexandria este să nu îmbătrânească prost, așa cum e bine să facă fiecare dintre noi”, a declarat Cătălin Ștefănescu.

14 spectacole de teatru, 10 spectacole de teatru tânăr, 3 masterclass-uri, 5 filme, 9 ateliere, 4 spectacole pentru copii sunt doar o parte a evenimentelor de pe agenda ediției din acest an.

Printre spectacolele de teatru profesionist care se vor juca pe cele două scene ale festivalului se află: “Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ștefănescu, adaptare după romanul ”Moromeții”, Teatrul Act, cu Marcel Iureș și George Mihăiță; “Fata din curcubeu” de Lia Bugnar, Teatrul Național București; “Freak Show”, one-man-show cu Florin Piersic Jr; O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, UNATC; “Bullets over Lipscani” după Woody Allen și “Cremă de zahăr ars” de Iris Spiridon, Godot Café Teatru; “Artă” de Yasmina Reza, Teatrul Bulandra.

Spectacolele de teatru tânăr, precum și gala de închidere a festivalului, pot fi văzute în direct pe site-ul http://ideoideis.ro.

Cele 10 spectacole ale secțiunii Teatru Tânăr de anul acesta sunt: “Sub aceeași stea” – AICI (Constanța), „Soacra cu trei nurori”– Mircea Albulescu (Câmpina), „Clasa noastră” – AS (București), „ampiticipecreier.com” – Atelierul de Teatru (Botoșani), „5 nuanțe de negru” – Domino (Râmnicu Vâlcea), „Satul Electronic” – Gong (Roman), „Povești de familie” – Oglinzi (Sinaia), „Visul unei nopți de Sânziene” – Theatron (Vulcan), „Gâlcevile din Chioggia” – Yorick (București), „Scene din viața insectelor” – StarT (Alexandria).

Foto: Adi Bulboacă

12
/06
/26

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova participă la cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional Shakespeare din Hong Kong, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate operei shakespeariene din Asia, cu spectacolul „Hamlet”, în regia renumitului creator britanic Declan Donnellan și cu scenografia semnată de Nick Ormerod.

12
/06
/26

A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, iar Clujul intră, pentru 10 zile, în ritmul celui mai mare eveniment dedicat filmului din România.

11
/06
/26

Dansatoarea Andreea Vălean și coregraful Daniel Alexandru Dragomir, fondatorul companiei Contemporary Creative Dreamers, participă la cea de-a 40-a ediție a Competiției Internaționale de Creație Coregrafică / „Choreography 40 - Hannover”. Evenimentul se va desfășura în perioada 11-13 iunie 2026, la „Theater am Aegi” din Hanovra, Germania.

11
/06
/26

Timp de cinci zile, Nordic Exposure: O călătorie în nordul literar prezintă peste 20 de evenimente care aduc cititorii mai aproape de autorii nordici contemporani. Noul festival de literatură face parte din familia Nordic Festival și are loc între 16 și 20 septembrie 2026, în spații culturale consacrate din capitală.

09
/06
/26

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografele din întreaga țară a filmului Leonora în lumina dimineții (Leonora in the Morning Light), un biopic impresionant inspirat din viața uneia dintre cele mai fascinante figuri ale artei suprarealiste din secolul XX.

08
/06
/26

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 11 iunie, de la ora 19:00 și vineri, 12 iunie, de la orele 11:00 și 19:00, spectacolul „Harta lui Elian”. Evenimentul are loc pe scena Teatrului Excelsior, în cadrul Platformei de Dialog prin Cultură – un program de educație participativă dedicat temelor relevante în relația copil-părinte-profesor.

08
/06
/26

Vineri, 12 iunie 2026 (19:00), Sala Radio va găzdui un concert extraordinar organizat cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Spania și România. Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, Orchestra Națională Radio va prezenta un program dedicat muzicii inspirate de cultura spaniolă, reunind câteva dintre cele mai reprezentative lucrări din repertoriul simfonic european cu tematică hispanică.

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.