Marcel Iureş, Roman Tolici şi Tudor Chirilă, pe scena IDEO IDEIS, 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-roman-tolici-si-tudor-chirila-pe-scena-ideo-ideis-2017/

Personalităţi ale culturii, artelor şi sportului, jurnalişti şi activişti civici vor fi prezenţi la Alexandria între 07 şi 13 august 2017, ca invitaţi ai celei de-a 12-a ediţii a festivalului IDEO IDEIS. Echipa Funky Citizens (Elena Calistru, Cosmin Pojoranu şi Ovidiu Vanghele), jurnalista Elena Stancu şi fotograful Cosmin Bumbuţ (Teleleu), pictorul Roman Tolici şi fotbalistul Bogdan Stelea vor anima Seara povestitorilor, în cea mai plină zi a festivalului, sâmbătă, 12 august 2017 (începând cu ora 19:00).

Un articol de Petre Ivan|31 iulie 2017

Artiştii scenei Claudiu Bleonţ şi Tudor Chirilă vor susţine fiecare câte un Masterclass – marţi, 08 august 2017, respectiv miercuri, 09 august 2017, de la ora 20, iar Marcel Iureş, preşedinte de onoare al festivalului, va urca pe scenă ca actor invitat în cadrul spectacolului Un stejar, în regia lui Bobi Pricop, care se va juca vineri, 11 august 2017, la Casa de Cultură din Alexandria.

Timp de o săptămână, între 07 şi 13 august 2017, a 12-a ediţie a festivalului IDEO IDEIS oferă locuitorilor oraşului şi vizitatorilor o selecţie de activităţi demne de o capitală culturală: 19 spectacole de teatru (10 profesioniste + 9 spectacole de teatru tânăr), 14 reprezentaţii de spectacole stradale şi un concert Fanfara Transilvania în plin centrul oraşului, pe o scenă special amenajată vizavi de Casa de Cultură.

Două dintre cele mai bune filme româneşti ale anului vor fi proiectate la Cinematograful din cadrul Casei de Cultură: Ana, mon amour, în regia lui Călin Netzer, care a fost la Festivalul de film de la Berlin 2017, cu actorul alexăndrean Mircea Postelnicu în rolul principal (joi, 10 august, ora 20) şi Sieranevada, cel mai recent film al lui Cristi Puiu, prezentat la Festivalul de film de la Cannes 2016 (vineri, 11 august 2017, ora 20).

De vineri până duminică, în grupe de către trei, mentorii Andi Vasluianu, Cătălin Ştefănescu, Marius Manole, Medeea Marinescu, Dorina Chiriac, Vlad Zamfirescu, Pavel Bartoş, Ofelia Popii şi Şerban Pavlu vor răspunde întrebărilor la Sesiunile de Q&A din Sala de şedinţe a Primăriei din Alexandria.

Tot de vineri până duminică, cele 9 trupe de liceeni mentorate de ei îşi vor prezenta spectacolele publicului pe scena Casei de Cultură din Alexandria.

În afară de spectacolele invitate, toate evenimentele IDEO IDEIS (excepţie făcând atelierele dedicate liceenilor) sunt cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

Spectacole invitate:

Mal/praxis, de Bogdan Georgescu, cu Codruţa Vasiu, Cristina Ragos, Ştefania Marola, Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Alexandra Spătărelu, Raj-Alexandru Udrea; Teatrul Radu Stanca din Sibiu, interzis sub 18 ani; marţi, 08 august 2017, ora 19:00, Casa de Cultură
Spectacol destinat exclusiv comunităţii din Alexandria. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile.

20 noiembrie, de Lars Noren, în regia lui Eugen Jebeleanu, cu Ali Deac; Teatrul Radu Stanca din Sibiu, marţi, 08 august 2017, ora 21:00, ConciatoIDEO IDEIS

O mie de motive, de Duncan Macmillan, în regia lui Horia Suru, cu Florin Piersic Jr.; Point Bucureşti, miercuri, 09 august 2017, ora 20:30, Casa de Cultură

Cont(r)acte, de Mike Bartlett, în regia lui Cristi Juncu, cu Teodora Stanciu şi Diana Cavaliotti; Teatrul Act Bucureşti, nerecomandat sub 16 ani – miercuri, 09 august 2017, ora 21:00, Conciato

Don Juan, adaptare după Molière, regia Andrei şi Andreea Grosu, cu Dan Rădulescu, Liviu Pintileasa şi Dragoş Huluba; Teatrul de Comedie Bucureşti, joi, 10 august 2017, ora 20:30, Casa de Cultură

Mălăieş în Călcăieş, adaptare după Capra cu trei iezi, de Daniel Chirilă, cu Loredana Cosovanu, Alina Mîndru, Claudia Chiraş, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu, Ovidiu Cosovanu şi Daniel Chirilă; FRILENSĂR & Teatru LUNI de la Green Hours, joi, 10 august 2017, ora 21:00, Conciato

Un stejar, de Tim Crouch, regia Bobi Pricop, cu Mircea Postelnicu & Marcel Iureş (actor invitat), nerecomandat sub 12 ani; Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, vineri, 11 august 2017, ora 20:30, Casa de Cultură

Familia Fără Zahăr, de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, cu Mihaela Rădescu, Viorel Cojanu, Gabi Costin, Oana Puşcatu, Silvana Negruţiu şi Paul Dunca, nerecomandat sub 14 ani; Teatrul Mic, Asociaţia Replika – Bucureşti, sâmbătă, 12 august 2017, ora 20:30, Casa de Cultură

Jurnalul lui Adam şi al Evei, de Mark Twain, regia Eugen Gyemant, cu Dana Rogoz şi Dan Rădulescu; Godot Café Teatru Bucureşti, sâmbătă, 12 august 2017, ora 21:00, Conciato

Pentru spectacolele de teatru profesionist, preţul unui bilet este de 10 lei. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Cultură din Alexandria şi de la Terasa Conciato, începând cu 07 august 2017.

Foto: IDEO IDEIS – facebook

22
/04
/15

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului București și ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul orașului într-o lumină nouă. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.

22
/04
/15

Cântărețul britanic de origine nigeriană, Ola Onabule, unul dintre artiștii marcanți ai soul-jazzului britanic va concerta la București, în 27 aprilie la Sala ArCub. Concertul face parte din turneul de promovare al Zilei Internaționale a Jazzului în Romania (www.jazzday.ro) și este de asemenea prilej de aniversare a celor 70 de ani UNESCO.

22
/04
/15

Omul-pernă, un spectacol studențesc recompensat cu multe premii, revine vineri, 24 aprilie 2015, de la ora 19:00, la Godot Café Teatru. Spectacolul a împlinit în februarie 2015 doi ani de la premieră și peste 50 de reprezentații și încă adună multe apaluze datorită intepretării și regiei.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.

21
/04
/15

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.

21
/04
/15

O sculptură de Auguste Rodin, o miniatură din bronz reprezentându-l pe Jean d'Aire, unul dintre cele şase personaje din complexul statuar "Bourgeois de Calais", a fost vândută cu 260.000 de euro (fără taxe) la o licitaţie organizată în oraşul Rouen.

21
/04
/15

Înaintea premierei celui mai recent show al său, "fabriKa", de la Teatrul Mic din Bucureşti - miercuri şi joi, de la ora 20.00 - , Gigi Căciuleanu a mărturisit că împlineşte 50 de ani de scenă adăugând că a debutat chiar la Teatrul Mic.

21
/04
/15

Tinerimea Română prezintă pe 26 aprilie la ora 19.00 la Ateneul Român, Ceaikovski in love - un concert-eveniment marca Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal.

21
/04
/15

În anul în care aniversăm 155 ani de la nașterea scriitorului A. P. Cehov, Casa de producție TVR propune publicului spectator ecranizarea uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale sale - „Salonul nr. 6”. Dramatizarea, realizată de Vitalie Lupașcu, are în distribuție actori de prim rang ai teatrului și filmului românesc – Dan Aștilean, Răzvan Vasilescu, Mihai Dinvale, Constantin Dinulescu.