„Marea/A Tenger”, un spectacol de teatru non-verbal, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/mareaa-tenger-un-spectacol-de-teatru-non-verbal-la-tvr-2/

În această seară, de la ora 21.10, la TVR 2, iubitorii teatrului pot vedea în premieră „MAREA / A TENGER”, un spectacol de teatru non-verbal, după „Femeia mării” de Henrik Ibsen, preluat de la Teatrul M-STUDIO din Sfântu Gheorghe.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2017

Cum putem vorbi despre o lume care pune trecutul în centrul atenţiei?  Când cuvintele se pierd, rămân doar viziuni, imagini, semne, simboluri care conduc fragmentele realității noastre.

Prin urmare motivul central al spectacolului devine motivul mării care se adresează trecutului ascuns în noi, trezeşte momentele semnificative din viaţa noastră şi dorinţa de nemurire.

Spectacolul, prin mijloacele audiovizuale, prin limbajul teatrului dramatic şi al teatrului de mișcare, respectiv prin limbajul muzicii, creează noi oportunități de a regăsi locul amintirilor noastre deteriorate. teatru non-verbal

* * *

„Marea atotputernică peste stările sufleteşti”, aceasta a fost ideea pe care Henrik Ibsen a dorit în principal să o redea în textul dramatic din 1888.

Personajul central al piesei, Ellida, pentru care marea exercită într-o dublă măsură efectul hipnotic atribuit de Ibsen, fiică a unui paznic de far, a locuit dintotdeauna pe ţărmuri, dar marea îi aminteşte continuu de marinarul pe care l-a iubit în tinerețe (ajuns un fugar proscris) şi de promisiunea de a-l aștepta, pe care a făcut-o cândva.

Precum marea, Ellida este o enigmă pentru soţul ei, doctorul Wangel și pentru fiicele acestuia din căsnicia anterioară – Hilde și Bolette.

Zbuciumul interior al femeii, pe care familia îl pune pe seama morții copilului ei, se amplifică odată cu întoarcerea marinarului fugar, moment în care Ellida trebuie să facă o alegere între pasiunea din tinerețe și iubirea protectoare a soţului.

Distribuţia:

Bajkó László – Lyngstrand

Gáll Katalin – Hilde

Nagy Eszter – Bolette

Orbán Levente – Arnholm

Polgár Emília – Ellida

Szekrényes László – Dr. Wangelteatru non-verbal

Veres Nagy Attila – Străinul

Regia și scenografia: Horațiu Mihaiu

Coregrafia: Mălina Andrei

Muzica: Ketil Bjornstad

Concept video: Horațiu Mihaiu, Cezar Enache

Subtitrări adaptate de M Studio, după traducerea piesei „Femeia mării” în limba română, de Sidonia Drăguşanu şi Florin Murgescu.

Program de difuzare:

TVR 2: luni, 24 aprilie, de la ora 21.10

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 16.00

TVR Internaţional: sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 18.00

TVR 3: duminică, 30 aprilie, de la ora 22.00

Foto: Marea/A Tenger , teatru non-verbal – tvr.ro

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.