Maria Filotti şi învăţăturile primite de la maestrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-filotti-si-invataturile-primite-de-la-maestrul-nottara/

MEMORIA CULTURALĂ Maria Filotti a jucat în 167 de piese (şi a avut rolul principal în 45 dintre ele). Teatrul din Brăila poartă astăzi numele ei. Ziarul Metropolis vă prezintă frânturi din jurnalul actriţei.

Un articol de Corina Vladov|24 Noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ „Miţo… cu cît urci mai sus pe treptele artei, cu atît ai mai multe îndatoriri către ea”, îi spunea, la începutul secolului trecut, Constantin Nottara tinerei Maria Filotti. Actriţa avea să devină celebră, jucând în 167 de piese (şi având rolul principal în 45 dintre ele). Teatrul din Brăila poartă astăzi numele ei.

Revista Teatrul publica, în 1957, un fragment din amintirile lăsate în manuscris de regretata Maria Filotti, intitulat „Am ales teatrul…”. Mai jos reproducem o parte din acesta, în care artista povestește despre unul dintre mentorii săi, Constantin Nottara.

„În Fîntîna Blanduziei, aveam de astă dată fericirea să joc alături de maestrul meu, de «meşterul» Nottara. Cîtă amploare, cîtă măreţie şi poezie a dăruit «meşterul» acestei piese pe scena Teatrului Național! Maestrul Nottara purta costumul clasic ca nimeni altul.

Atitudinea sa era de o plastică impecabilă, drapajul mantiei romane îl făcea să pară mai înalt, mai zvelt, iar gestul rotund, de o clasică eleganţă, căpăta o expresie statuară. Chipul său şi privirea inspirată te făceau să aştepţi cu nerăbdare şi emoţie rostirea melodioasă a versului liric, ce părea că izvorăşte din sufletul poetului latin:

Hebe, tu, a lui Joe iubilă fiică, zînă

Ce torni nectarul vieţii în cupele cereşti…

Ascultam fascinată cu cît meşteşug, cu cît cald lirism spunea versul. Era cu adevărat Horaţiu, poetul divin care, cu tabletele în mînă, îşi pierdea privirea spre «spaţiul ceresc». Şi cînd îl contemplam, cu mintea mea îmbibată din liceu şi facultate de clasicism, mi se părea că sînt aievea la Blanduzia, că trăiesc real pe Neera şi aşteptam să-l aud pe Horaţiu scandînd:

Exegi monumentum, aère perenius !

În stagiunea următoare am jucat, apoi, alături de el, în piesa lui Alecsandri Ovidiu, în care întruchipa pe Octavian August. Cînd apărea, măreţ, impunător, drapat în toga purpurie brodată eu aur, îţi sugera plastic grandoarea imperială romană şi îţi venea să-i strigi «Ave, Imperator !».

Îl priveam şi mă întrebam cît studiu, cîtă cultură, cîtă pătrundere i-au trebuit pentru a realiza nobleţea gestului, măreţia atitudinii, eleganţa impunătoare a personajului său. Jucam pe Corina, un rol ingrat de femeie geloasă şi răzbunătoare. Nu-mi plăcea rolul şi i-o spusesem, dar maestrul mă îndemna părinteşte să-l joc… cu plăcere. «Trebuie să lăsăm acasă sufletul nostru — îmi spunea el — şi să-l împrumutăm total pe acel al făpturii pe care trebuie să o încarnăm, oricît ar fi de străin firii noastre. Numai astfel vom trăi şi vom realiza cu sinceritate personajul…»

De atunci, ani de-a rîndul, am continuat să-mi îmbogăţesc mintea din izvorul veşnic viu al ştiinţei sale teatrale. Lîngă el, fie că era regizor, fie că era partener, mi-am continuat de fapt studiile de artă teatrală, în care el, ca profesor, mă iniţiase de pe băncile şcolii. Căci pentru cine ştia să-l privească, să-l asculte şi să-l înţeleagă, Nottara regizorul sau Nottara partenerul rămînea întotdeauna un incomparabil exemplu, un profesor, un maestru.

Citiţi şi:

Luînd parte la lungile şi migăloasele sale repetiții în care, cu o impresionantă bunăvoinţă şi răbdare, îşi dăruia întreaga ştiinţă a meşteşugului actoricesc, analizînd prodigioasele sale realizări ca interpret sau ascultînd poveţele izvorîte din marea sa experienţă de teatru — în care împărţea adesea, cu părintească dărnicie, lecţii de adîncă etică teatrală —, făceai o adevărată şcoală a teatrului.

Căci în teatru, învăţătura nu sfîrşeşte odată cu luarea diplomei de terminarea studiilor. Pe scîndurile scenei începe marea şcoală a artei teatrale; pe scîndurile scenei îţi deschizi tot mai larg porţile sufletului, ale gîndirii şi ale inimii, pentru zămislirea, încarnarea şi trăirea creaţiei artistice; pe scîndurile scenei te obişnuieşti să dai teatrului viaţă din viața ta, dăruindu-ţi munca, sufletul, cultura şi adesea sănătatea pentru bucuria realizării artistice.

Maria_Filotti

Maria Filotti (1883 -1956)

Pe atunci, viaţa de teatru, a noastră, a tineretului, era o şcoală neîncetată, de fiecare clipă, căci aveam de cele mai multe ori repetiţii şi dimineaţa, şi după-amiaza, iar în fiecare seară jucam alături de strălucita pleiadă a marilor noştri înaintaşi. Iar maestrul Nottara ştia să-ţi impună şi să-ţi dea un învăţămînt adînc cu fiecare prilej, oricît de puţin important.

Îmi amintesc o întîmplare edificatoare. Jucam într-un matineu Fîntîna Blanduziei. Înainte de spectacol. Niţă, cabinierul său, îmi aduce un volum de versuri, trimis de «meşterul» cu indicaţia că trebuie să învăţ o anumită poezie pentru programul unui festival pe care îl pregătea.

Am citit sumar versurile şi, fără să spun nici un cuvînt, am trimis cartea înapoi meşterului. La sfîrşitul spectacolului, Niţă cabinierul bate iar la uşă: «Poftiţi pînă în foaier. Vă aşteaptă dom’ Nottara». M-am prezentat, cu inima strînsă. Mă aşteptam la fulgere şi trăsnete. Dar meşterul, cu paltonul pe el, cu pălăria pe cap, cu cartea-n mînă şi monoclul la ochi, citea.

M-a privit cîteva clipe, fără să vorbească, şi în privirea lui se citea dojană, mîhnire şi o uşoară ironie. Apoi, încet, ca un părinte decepţionat, m-a întrebat calm şi răspicat : «Cum adică, Miţo… tu refuzi să spui versurile? S-ar putea ?… Dar tu eşti acuma o artistă de seamă… Tu nu poţi să refuzi… Tu acum trebuie să fii exemplu de disciplină!…»

Am îngăimat: «Meştere, sînt prea abstracte versurile». Atunci, el avu o clipă de indignare : «Abstracte ? Ei, blestemăţie ! Nu le-ai citit !…» Apoi, calm, părinteşte : «Şezi jos, Miţo… auzi ici !…» Şi începu să citească. Părea transformat, ochii îi străluceau, cînd fulgeraţi de un avînt romantic, cînd aprinşi de o pasiune caldă şi lăuntrică, sau umeziţi de o suferinţă tainică.

Toată făptura sa radia un elan tineresc. Cînd a sfîrşit, a închis cartea fără o vorbă, iar eu i-am luat-o din mînă în tăcere. Am pornit spre ieşire, el înainte, eu dupa el. În stradă, a stat o clipă, apoi mi-a spus calm, blajin : «Auzi ici, Miţo… cu cît urci mai sus pe treptele artei, cu atît ai mai multe îndatoriri către ea. Auzi ici, să vii mîine dimineaţă la repetiţie eu versurile ştiute, Miţă!»… Şi am venit a doua zi, cu versurile ştiute…”

Citiţi şi: Grigore Vasiliu Birlic: o declaraţie de dragoste pentru teatru

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto cu Maria Filottiwww.comunismulinromania.ro

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

20
/03
/16

În 1826, luminatul boier Dinicu Golescu publica „Însemnare a călătoriei mele“. Îşi ţinea băieţii la studii în Elveţia şi cu doi ani în urmă se dusese să vadă cum le merge învăţătura. A traversat Europa Centrală şi uimirile îl ţintuiesc la tot pasul. În Austria şi statele italiene, pe lângă drumuri şi şosele, cu rigole curate, străjuite de copaci atent îngrijiţi, tatăl viitorilor paşoptişti vede puzderie de statui. Ce sunt astea? La ce folosesc?

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

Page 16 of 30« First...10...1415161718...30...Last »