CRONICĂ DE FILM Pentru spectatorul român, filmul „Maria, Regina României” (2019), de Alexis Sweet Cahill, vine ca o ciudăţenie. E egal diferit de Noul Val şi de fostele filme pretins istorice de tip Sergiu Nicolaescu şi arată mai degrabă ca o producţie britanică de televiziune, doar că se vorbeşte şi româneşte.
Un articol de Ionuţ Mareş|7 noiembrie 2019
Filmele româneşti pretins istorice sau cu figuri istorice realizate înainte de 1989, şi mai ales cele legate în vreun fel de regalitate, de vechiul regim, erau infestate de propaganda comunistă a epocii, chiar dacă în grade diferite şi chiar dacă în unele puteai găsi şi calităţi.
După 1989, cele doar câteva filme (fondurile generoase de până atunci au dispărut!) care au tratat momente din perioada de mai multe decenii de modernitate de dinaintea comunismului, ce inevitabil atingeau şi subiectul figurilor istorice – regale sau politice -, au întărit paseismul dominant în tranziţie.
În 2009, însuşi Sergiu Nicolaescu, unul dintre pilonii epopeii naţionale din timpul comunismului, s-a distribuit în rolul primului rege, în „Carol I – Un destin pentru România”.
Sergiu Nicolaescu şi alţii din generaţia lui nu mai sunt de ceva timp, realismul Noului Val dă tonul de peste 15 ani, iar finanţările puţine alocate cinematografiei române fac aproape imposibile filmele istorice cu mari desfăşurări de forţe.
În acest context, apariţia unui lungmetraj ca „Maria, Regina României” (2019), produs de Abis Studio şi regizat de un britanic necunoscut stabilit în Italia, Alexis Sweet Cahill, descris în materialele de promovare ca regizor de reclame, documentare şi seriale de televiziune, dar şi ca fost asistent de regie al unor cineaşti ca Steven Spielberg, John Boorman, Ridley Scott, Spike Lee sau Mike Figgis, este una neobişnuită.
Scris de scenarista Brigitte Drodtloff (stabilită în Germania, dar născută în România), de jurnalista Maria-Denise Theodoru şi de Ioana Manea, prezentată ca „trainer şi life coach specializat în creativitate, cu peste 20 de ani ca director de creaţie şi strategie în publicitate şi branding”, filmul arată mai mult ca o producţie curată (şi profesionistă) de televiziune, cu o imagine frumoasă, decât ca una de cinema. Şi în niciun caz ca una festivalieră.
După cum o sugerează chiar titlul, filmul o are în prim-plan pe celebra Regină Maria, surprinsă în timpul eforturilor sale din 1919 de a-i convinge pe liderii marilor puteri de a recunoaşte România unită la Conferinţa de Pace de la Paris, în contextul în care diplomaţia premierului Ion I.C. Brătianu părea să nu aibă succesul aşteptat.
Este o poveste asumată de empowerment feminin, cu o structură limpede, în stilul biopticurilor mainstream de care e plină cinematografia internaţională şi care privesc trecutul prin grila ideilor progresiste ale prezentului, justificat însă în bună măsură de personalitatea puternică, recunoscută ca atare de istorici, a Reginei Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii.
Singura calitate reală a filmului, care altfel este realizat într-o stilistică impersonală, ultra-convenţională (de la mişcările de cameră şi până la muzica acaparatoare), este patosul în a face un portret cât mai puternic, chiar dacă aproape exclusiv luminos, al Reginei.
O figură istorică descrisă ca având o influenţă asupra tuturor celorlalte personaje: de la Regele Ferdinand (Daniel Plier), sfidătorul Prinţ Carol al II-lea (Anghel Damian), fiul ei, portretizat cel mai caricatural, sau Prinţul Ştirbei (Emil Măndănac) şi până la Brătianu (Adrian Titieni), premierul francez Georges Clemenceau (Ronald Chenery), premierul britanic Lloyd George (Richard Elfyn), Regele George al V-lea (Nicholas Boulton) şi chiar preşedintele american Woodrow Wilson (Patrick Drury).
Iar în rolul Reginei Maria, revelaţia şi marea descoperire a filmului, Roxana Lupu, actriţă română stabilită în Marea Britanie, reuşeşte să facă o protagonistă credibilă, pe alocuri chiar emoţionantă în energia sa, ajutată şi de o privire pătrunzătoare, în contrast cu schematismul şi unidimensionalitatea celorlalte personaje şi cu teatralitatea spre care îi împinge regia pe actori.
„Maria, Regina României” propune o perspectivă dulceagă, romanţată, necritică, în imagini calofile, asupra unui moment important şi a unei personalităţi din istoria României. Lipsit de ambiţii de originalitate, filmul are totuşi ca merit dezinvoltura cu care abordează un astfel de subiect. O nonşalanţă care va da satisfacţie acelei părţi a publicului larg dornică să vadă o Românie „frumoasă”, de carte poştală veche.
„Maria, Regina României” poate fi văzut în cinematografe din 8 noiembrie, fiind distribuit de Abis Studio.
