Marina Abramović și-a planificat înmormântarea – „ultima operă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/marina-abramovic-si-a-planificat-inmormantarea-ultima-opera/

Faimoasa artistă Marina Abramović (67 de ani) a stabilit deja detaliile pentru propria înmormântare, care va avea muzică live, elemente de artă performativă şi de comedie neagră, plus haine colorate.

Un articol de Liliana Matei|3 iulie 2015

Într-un discurs pe care l-a ținut la Sydney – anunță ziarul britanic The Guardian – artista și-a citit manifestul, a cărui concluzie este că „un artist trebuie să moară conștient, fără frică” și că „înmormântarea este ultima operă a artistului, înainte de plecare”.

Povestind despre scenariul propriei înmormântări, Abramović a spus că un artist trebuie să lase instrucțiuni, pentru ca totul să se desfășoare exact așa cum vrea el: „Eu vreau să am trei Marine. Bineînțeles, una va fi reală, celelalte două false, pentru că nu poți avea trei corpuri. Dar vreau să am trei Marine, înmormântate în trei dintre orașele în care am trăit cel mai mult: Belgrad, Amsterdam și New York. Nimeni nu va ști unde este îngropat corpul real.”

Artista s-a hotărât să-și planifice „ultima operă” după ce a participat la înmormântarea prietenei ei, scriitoarea Susan Sontag, la cimitirul Père Lachaise din Paris, în 2004. „A fost cea mai tristă înmormântare la care am participat vreodată, iar ea a fost una dintre cele mai minunate ființe pe care le-am întâlnit. Era plină de viață, curioasă și un scriitor incredibil. M-am întors la New York și m-am dus direct la avocat; i-am spus că înmormântarea mea nu va fi așa. Și apoi am creat întreg scenariul.”

Citiți și: Fenomenul Marina Abramovic: cum să reînveţi să bei apă

Participanții vor fi rugați să se îmbrace colorat. „Vreau ca Antony Hegarty din Antony and the Johnsons, care este un cântăreț minunat și un prieten al meu, să cânte «I did It My Way». Încă nu a acceptat, dar cred că va fi atât de trist când voi muri, încât probabil că o va face.”

Hegarty and Abramović au apărut împreună în show-ul „Moartea și viața Marinei Abramović”, de Robert Wilson, prezentat la Festivalul internațional din Manchester, în 2011.

Într-un interviu recent, Abramović a vorbit despre cele trei părți ale personalității sale: „Prima Marina e foarte eroică. Pur și simplu merg pe mâna ei, nu-mi pasă de câtă durere este în interior. Apoi este o a doua Marina, foarte diferită, foarte spirituală, foarte emoțională. Și apoi este a treia căreia îi plac la nebunie prostiile.”

La Sydney, Abramović a vorbit despre orginea artei sale, despre timpul petrecut alături de comunitățile indigene din deșertul vest-australian, de planurile pentru construirea unui institut în New York, care să îi poarte numele. Institutul va conține și o bancă de sânge, o colecție de mostre de sânge de la 250 dintre cei mai inspiraționali artiști, filozofi, oameni de știință și oameni din culturi indigene.

„Am acestă carieră lungă de 45 de ani, dar nu mă uit niciodată în urmă”, a declarat Abramović. „Mă uit doar către viitor căci, dacă îmi privesc trecutul, am impresia că ar fi trebuit să fiu moartă până acum.”

20
/12
/21

În an centenar, Opera Națională București găzduiește în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie expoziția de desen și pictură „PO în forme și culori “ a lui David Mihai. Expoziția este deschisă publicului larg în perioada 23 decembrie – 29 decembrie 2021, la Opera Naţională București. Accesul la expoziție se realizează la spectacolele din repertoriu sau în cadrul tururilor ghidate. Pentru programare tur ghidat este necasar să trimiteți un mail la [email protected]

19
/12
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?], în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) are plăcerea să anunțe deschiderea a trei noi expoziții și intervenții din seria SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI la Suprainfinit Gallery, THE INSTITUTE și Switch Lab, sâmbătă, 18 decembrie. De asemenea, în prima expoziție SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI (1-245), la Combinatul Fondului Plastic, vor avea loc o serie de tururi ghidate.

13
/12
/21

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă „Întâlnire la muzeu” marți, 14 decembrie, ora 18.00, cât și la un ghidaj cu tema „Reprezentări ale Nașterii Domnului în Galeria de Artă Europeană”. 

08
/12
/21

MNAC deschide, începând cu 9 decembrie 2021, al doilea sezon expozițional al anului care marchează două decenii de la apariția primului muzeu național de artă contemporană din România.

08
/12
/21

Episodul pilot al Sinestezia, proiectul cultural al Asociației Industrii Creative, s-a încheiat. Pe scurt, acesta a însemnat 5 zile în care 14 artiști au adus arta în fața publicului pe 5 scene, sub forme de manifestare variate și contemporane.

25
/11
/21

Expoziția-eveniment „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” este deschisă vizitatorilor în perioada 14 octombrie 2021 – 6 februarie 2022, la Muzeul Național de Artă al României. Publicul este invitat astfel să redescopere un moment esențial pentru istoria recentă a artei românești și est-europene.

24
/11
/21

În perioada 26-30 noiembrie 2021, la Iași are loc prima ediție a evenimentului Sinestezia. Timp de 5 zile, publicul se va întâlni cu artiști ieșeni și din țară și va explora arta în diverse forme neconvenționale, atât fizic, cât și online prin transmisiuni live gratuite.