„Mariţa” şi „Ouăle lui Tarzan”, la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-si-ouale-lui-tarzan-la-ceau-cinema/

Filmul „Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2017

În premieră la Timişoara şi doar la a doua proiecţie din România, „Ouăle lui Tarzan”, cel mai nou documentar al cunoscutului regizor Alexandru Solomon, va putea fi de asemenea văzut la Ceau, Cinema!

Proaspăt inclus în secţiunea competiţională „East of the West” a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, unde a câştigat Marele Premiu al Juriului FEDEORA, „Marița” îl are în centru pe tânărul Costi (Alexandru Potocean). Sătul de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său (Adrian Titieni). Astfel se hotărăște să treacă pe la el și să meargă împreună de sărbători la mama și frații lui, cu toate că niciunul dintre ei nu-și dorise asta.

Ouale lui Tarzan

La proiecţia din 22 iulie vor lua parte producătoarea filmului, Ada Solomon, şi interpretul principal, actorul Alexandru Potocean, membru al juriului Ceau, Cinema!

Acțiunea din „Ouăle lui Tarzan”, prezentat recent de asemenea la Karlovy Vary, are loc în Suhum, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra orașului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuțe, înființat de sovietici în anii ‘20. Legenda spune că a fost iniţiat pentru crearea unui hibrid între om și maimuță.

Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii și maimuțele sunt captivi într-un teritoriu răvășit de război și decenii de cruzime, fiind și unii, și alții victimele unor serii de experimente nereușite.

Un film autist normal

La discuţiile de după proiecţia-eveniment vor participa doi dintre invitaţii speciali ai ediţiei din acest an, regizorul Alexandru Solomon şi producătoarea Ada Solomon.

În parteneriat cu One World Romania, Ceau, Cinema! va programa totodată două dintre documentarele de succes ale ultimei ediţii a prestigiosului festival din Bucureşti.

Premiat la mai multe festivaluri internaţionale, „Un film autist normal” („Normal Autistic Film”, 2016), al regizorului ceh Miroslav Janek, explorează lumile a cinci copii diagnosticaţi cu autism în diverse forme şi grade.

Realizat de Christian Krönes, Olaf S. Müller, Roland Schrotthofer şi Florian Weigensamer, „O viaţă germană” („A German Life”, 2016), coproducţie Austria-Germania, se bazează pe un tulburător interviu, realizat în alb-negru, cu Brunhilde Pomsel, fostă secretară a lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei. Proiecţie posibilă cu sprijinul Consulatului Republicii Federale Germania la Timişoara.

Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Foto: Ceau, Cinema! –  facebook.com/ceaucinema

05
/02
/21

CARTE DE CINEMA În 2020 s-au implinit 100 de ani de la premiera primului film românesc de animaţie. Prilej pentru apariţia unui volum care analizează evoluţia acestui gen pe parcursul unui secol, „Istoria filmului românesc de animaţie – 1920-2020”, scris de criticul Dana Duma.

02
/02
/21

Film O'Clock International Festival a apărut ca un parteneriat între țări care împărtășesc același fus orar și dragostea pentru cinema, ce își propune să fie mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică.

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

29
/01
/21

Cu o poveste inspirată din fapte reale și o distribuție excepțională, în care se regăsesc Olga Kurylenko, Lambert Wilson și Eduardo Noriega, Traducătorii/ Les traducteurs, un thriller franțuzesc plin de suspans și empatie, regizat de Régis Roinsard și distribuit de Independența Film, va avea premiera în câteva dintre cinematografele din România funcționale în această perioadă începând cu 5 februarie.

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

12
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Lansat recent de HBO (care e şi unul dintre producători), cel mai nou film al regizorului Steven Soderbergh, „Let Them All Talk” (2020), vine într-un moment prost. Ce interes poate să stârnească acum povestea unei scriitoare în criză (Meryl Streep) care porneşte într-o călătorie transoceanică pe un vapor de lux alături de două prietene şi un nepot?

11
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Premiat în competiţia Festivalului de la Veneţia pentru cea mai bună actriţă (Vanessa Kirby) şi lansat recent de Netflix, „Pieces of a Woman” (2020) este primul titlu în limba engleză al regizorului maghiar Kornél Mundruczó – un film demn de respect pentru forţa emoţională a câtorva momente, dar nu şi foarte rafinat.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

05
/01
/21

PREVIEW Deși sunt riscante previziunile pentru anul care tocmai a început, există totuși speranțe că situația va fi mai bună decât în 2020. Inclusiv în privința cinematografiei. Prin urmare, încercăm să anticipăm cele mai așteptate filme românești din 2021 – de la noi titluri de Radu Jude sau Daniel Sandu, la debuturi promițătoare.