Marius Florea Vizante are VIZIuni la Teatrul de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-florea-vizante-are-viziuni-la-teatrul-de-comedie/

Teatrul de Comedie prezintă vineri, 29 noiembrie, ora 19.30, la Sala Studio, premiera oficială a producţiei VIZIuni-oameni-show, un spectacol de Marius Florea Vizante.

Un articol de Liliana Matei|21 noiembrie 2019

Scenografia și conceptul grafic sunt semnate de Daniel Rădulescu, compozițiași ilustrația muzicală de Simona Strungaru, iar costumele de Marius Florea Vizante.

Distribuția: Marius Florea Vizante, Simona Strungaru, Gabriel Vatavu.

Cu mulți ani în urmă am devenit fan al marelui umorist francez Alphonse Allais. Povestirea care mi-a rămas înfiptă în minte se cheamă „Dumnezeu” – e cea care mi-a populat imaginația ani buni după și încă mă mai bântuie. Mai rău chiar, a dat naștere altora. Un soi de prieteni imaginari, un fel de obsesii semi-comice, niște… viziuni, ce să mai lungesc vorba. Acum, viziunile astea au crescut mari și se exprimă singure.

Norocul meu este că o fac într-un mediu cât de cât controlat! De fapt, nici nu știu dacă să felicit sau să căinez inițiativa Teatrului de a le lăsa libere prin Sala Studio. Ce știu cu certitudine e că, acum, viziunile astea ale mele sunt libere să-i bântuie și pe alții… pe inconștienții care cumpără bilet. E un fel de terapie prin teatru, o mică exorcizare comico-tristă, o joacă pe care eu o chem „oameni show”.

Cum spune un personaj de al meu: „Viața e o sumă de decese, chestia e… cum le mori! Vă chem să râdem împreună, să-mi fie și mie mai ușor! – Marius Florea Vizante.

Asistent regie: Șerban Georgevici
C
onsultație tehnică audio/video: Mihai Bogaciu

Foto: Simion Buia

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.