Masculin/Feminin – războiul conceptelor şi al dominării
https://www.ziarulmetropolis.ro/masculinfeminin-razboiul-conceptelor-si-al-dominarii/

Spectacolul „Masculin/Feminin“, regizat de Lia Bugnar, a avut premiera oficială luni, 20 mai, la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Un articol de Judy Florescu|25 mai 2013

Spectacolul „Masculin/Feminin“, regizat de Lia Bugnar, a avut premiera oficială luni, 20 mai, la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

„Masculin/Feminin“ este a treia producţie teatrală semnată Asociaţia INSPIRA. Înfiinţată în anul 2012, Asociaţia INSPIRA desfăşoară o serie de proiecte culturale atât în Capitală, cât şi în ţară. Printre realizările în domeniul cultural ale Asociaţiei Inspira se numără spectacolele de teatru: „Fă-mi loc“ de Anthony Michineau în regia lui Radu Beligan şi „Hoţii de frumuseţe“ de Pascal Bruckner, în regia lui Chris Simion.

„Masculin/Feminin“ este primul spectacol realizat de Asociaţia INSPIRA, după o piesă scrisă de un autor român, care ar trebui tradus în toate limbile pământului şi montat pe toate marile scene ale lumii. Acest autor se numeşte Lia Bugnar.

Se întâmplă doar la teatru să te duci cu aşteptări, dar să te întorci cu întrebări. Adevărurile prezentate pe scenă te iau de guler şi te scutură de toate inhibiţiile şi prejudecăţile despre tot ce te înconjoară şi despre tot ce credeai sau nu credeai că poate fi iubire.

Teatrul nu are rolul de a rezolva probleme naţionale, enigme poliţiste sau cancerul. Teatrul are puteri miraculoase în clarificarea unor gânduri şi stabilirea relaţiei cu tine. O piesă de teatru îţi poate schimba percepţia asupra unor lucruri esenţiale, prin situaţiile deloc fireşti pe care le expune.

În „Masculin/Feminin“ vedem iubirea în cele mai puternice forme ale ei, dar nu iubirile din basme, ci iubirile crude din viaţa deloc ideală pe care o trăim în secolul acesta. Nu este nimic amplificat în realitatea poveştilor Liei Bugnar. Întâmplările sunt autentice şi te trec prin mai multe stări: mai întâi eşti contrariat, apoi negi, apoi eşti curios, apoi eşti înţelegător şi empatic.

Dincolo de delimitări gramaticale

Una dintre replicile pe care ţi le poţi nota direct în minte este cea a Theodorei Stanciu: „Femeia cu un fir dus la ciorap devine o subfemeie“; este o replică simplă, care conceptualizează ideea de „imperfecţiune feminină“. O altă replică memorabilă este cea a Laurei Creţ: „În loc să te laşi dracului iubit tu te ocupi de ura ta pentru tine“. E ca un joc perdant, între fericire şi egoism. Iar Marius Manole spune: „A doua şansă e doar felul universului de a-ţi arăta că se poate şi mai rău.“

Piesa Liei Bugnar este despre acceptarea schimbării şi despre iubirea nemărginită. Masculinul şi femininul merg dincolo de simple delimitări gramaticale, spre un război al conceptelor şi al dominării, spre o eternă căutare a fericirii în altceva decât suntem.

Spectacolul se va mai juca pe 2 iunie, la Godot Café-Teatru.

INFO
Masculin/Feminin
De: Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
Cu: Theodora Stanciu, Andrei Aradits, Marius Manole, Laura Creţ, Ilinca Manolache
Rating: ●●●●●

Foto: Asociaţia Inspira

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.