Masterclass de scenaristică și regie cu Rafael Kapelinski, la Bucharest International Film Festival 
https://www.ziarulmetropolis.ro/masterclass-de-scenaristica-si-regie-cu-rafael-kapelinski-la-bucharest-international-film-festival/

Bucharest International Film Festival a anunţat o parte din programul celei de-a XVII-a ediţii, care se va desfăşura între 3 şi 12 septembrie 2021, la Bucureşti, în cadrul unei recepţii ce a avut loc pe 11 iunie, la Palatul Elisabeta, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, a echipei şi partenerilor festivalului.

Un articol de Liliana Matei|18 iunie 2021

Fundației Charta, pentru cea de-a 17-a ediție, i s-a alăturat Asociația Culturală Grigore Vasiliu Birlic, reprezentată de Alex Șerban. Suntem siguri că festivalul va fi mai puternic și mai vizibil prin această nouă formulă de organizare și suntem onorați pentru încrederea acordată evenimentului nostru de Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Îi mulțumim colegului nostru Dan Drăghicescu, producător creativ al festivalului, pentru vizualul acestei ediții, care a fost făcut public la recepția oferită în onoarea festivalului la Palatul Elisabeta. (Dana Dimitriu-Chelba, director BIFF)

Mirona Radu, noul manager de program al festivalului, profesionist în industria cinematografică cu o experiență de 10 ani în curatoriere, producție, distribuție și festivaluri internaționale, a dezvăluit în cadrul aceluiași eveniment secțiunile festivalului: competiție oficială de lungmetraj, Panorama, Focus: Grecia, secțiunea istorică “100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României“, organizată cu sprijinul Casei Regale, Programul Special Spania, pentru a marca celebrarea celor 140 ani de Relații Diplomatice între România și Spania, Romanian Authors, precum și Socially United in Cinema, secțiune curatoriată de Cristina Cepraga.

Pe lângă pe lângă proiecțiile de filme și discuțiile cu invitații speciali, festivalul va include și o serie de masterclassuri iar primul anunțat este Spectrul poveștii: un mod diferit de a privi dezvoltarea scenariului și regia de film, al cărui tutor este Rafael Kapelinski (câștigător al Ursului de Cristal la Berlinale 2017 pentru Butterfly Kisses), care se va desfășura între 4 – 5 septembrie 2021 la ARCUB.

Acest curs este potrivit pentru oricine are o experiență anterioară în realizarea filmelor, inclusiv scenariști și actori, care doresc să exploreze posibilitățile inerente dramaturgiei.

Acoperind fiecare aspect al regiei, de la pregătire la filmare și post-producție, cursul prezintă o varietate de exerciții de regie și oferă posibilitatea de a lucra cu propriul material la alegere. De asemenea, include prezentări concepute pentru a clarifica cum au fost scrise și regizate anumite secvențe, exemple notabile din cinematografia internațională.

Participanții își vor putea identifica propriul stil cinematografic, și vor învăța o serie de secrete privind compresia timpului în cinema, construcția unei secvente dramatice, precum și identificarea momentelor decisive dintr-o povestire cinematografică. Am avut șansa să studiez cu Rafael Kapelinski la cursurile mele de masterat de la Krzysztof Kieslowski Film School și este pe departe cel mai bun profesor pe care l-am avut pe acest subiect. Mă bucur enorm că a acceptat să ofere acest curs tinerilor profesioniști români în cadrul festivalului nostru drag – Bucharest International Film Festival. Mirona Radu, manager program BIFF

Rafael Kapelinski este un scenarist și regizor premiat din Londra, lector și consultant de scenarii. Absolvent al Școlii Naționale de Film și Televiziune din Beaconsfield, London Film School și Andrzej Wajda Master School of Film din Varșovia, este autorul mai multor scurtmetraje și lungmetraje, care au câștigat peste douăzeci și cinci de premii la festivaluri de top, precum Cannes, Oberhausen, Austin, New Horizons și Brest. Debutul său în lungmetraj Butterfly Kisses a câștigat Ursul de Cristal la Festivalul Internațional de Film din Berlin 2017 și, în consecință, Rafael a fost pe lista pentru cel mai bun regizor la British Independent Film Awards. A predat regie și scenaristică la London Film School, The American Film Institut din Los Angeles și Școala de film Krzysztof Kieslowski din Katowice. Este autorul The Story Spectrum: www.thestoryspectrum.com.

Cursul va avea loc în limba engleză iar participarea la masterclass este gratuită în baza procesului de selecție, în urma căruia vor fi admiși 20 de participanți. Masterclass-ul va avea loc între 4 – 5 septembrie 2021 iar cei interesați să participe sunt rugați să trimită un scurt CV care să includă experiența în realizarea filmelor și un self-tape de aproximativ 1 minut prin care să motiveze participarea la masterclass. Materialele în limba engleză se vor trimite la [email protected] până la data de 25 iulie 2021. Lista participanților admiși va fi publicată cel târziu la 5 august.

Mai multe detalii despre masterclass, aici.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, AGERPRES, Cațavencii, Spotmedia, IQads, Romania Journal, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Liternet, The Institute, Cinemap, dinfilme.ro, AARC, filme-carti.ro, MovieNews, Iqool.

Bucharest International Film Festival este prima mare competiţie cinematografică de film de lung metraj organizatӑ în capitală și a fost conceput ca un festival deschis cinematografului de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente și promovează tineri realizatori de film. În 2021 este organizat de către Fundaţia CHARTA, în colaborare cu Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

Cele 16 ediţii anterioare ale Festivalului au confirmat necesitatea existenţei unui asemenea eveniment ṣi recunoaṣterea sa pe plan naţional si internaţional prin prezenţa publicului ṣi prin invitati de notorietate precum: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovsky, Amos Gitai, Danis Tanovic, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihăileanu, Franco Nero, Vanessa Redgrave.

Pentru cea de-a XVII-a ediție, festivalul va organiza atât proiecții în săli, cât și în aer liber, respectând toate măsurile de protecție sanitară și normele prevăzute de contextul epidemiologic actual.

 

 

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.