Matei Visniec a câştigat premiul literar „Augustin Frăţilă”, în valoare de 10.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-a-castigat-premiul-literar-augustin-fratila-in-valoare-de-10-000-de-euro/

Scriitorul Matei Vişniec a câştigat ediţia din acest an a premiului literar „Augustin Frăţilă”, în valoare de 10.000 de euro, distincţia fiindu-i acordată marţi seară, pentru volumul „Negustorul de începuturi de roman”, publicat la editura Cartea Românească, în anul 2013.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2014

Matei Visniec, câştigătorul premiului  „Augustin Frăţilă” / La ceremonia de decernare a premiului literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, un concurs organizat de Uniunea Editorilor din România (UER), au participat membrii juriului – Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache -, bloggeri, scriitori, Mihai Penescu, directorul UER, Mihai Mitrică, director executiv al Asociaţiei Editorilor din România (AER), precum şi câştigătorul ediţiei de anul trecut a trofeului, Radu Aldulescu.

Cele cinci romane finaliste la premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a, au fost „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu (Editura Polirom), „Kinderland”, de Liliana Corobca (Editura Cartea Românească), „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, de Bujor Nedelcovici (Editura Allfa), „Boala şi visul”, de Dan Stanca (Editura Tracus Arte), şi „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec (Editura Cartea Românească).

Aceste cărţi au fost selectate de un juriu de specialitate, format din criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache, din cele 65 de romane înscrise în competiţia pentru premiul în valoare de 10.000 de euro.

Romanele finaliste au intrat apoi în etapa a doua de jurizare, care a avut loc între 20 octombrie şi 25 noiembrie. Un juriu format din 24 de bloggeri a ales câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist.

Matei Vişniec nu a fost prezent la eveniment, acesta fiind la Paris. Premiul a fost ridicat de Dan Croitoru, redactor-şef adjunct al editurii Polirom. Editura Cartea Românească face parte din grupul editorial Polirom.

Simt ceva foarte important în acest moment, simt că până la vârsta de 58 de ani nu m-am păcălit. În sensul că m-am dăruit literaturii, am scris, în matei visniecdouă limbi, printre picături, în cafenele, mergând spre radio, venind de la radio, în trenuri, în maşini, în avioane, la Rădăuţi, la Paris şi cred că meritam sau mai bine spus a meritat să-mi dau energia, viaţa şi patru decenii şi mai bine literaturii. (…) O enormă îmbrăţişare românească de la Paris – Matei Vişnec

Volumele câştigătoare ale premiului literar „Augustin Frăţilă” sunt „Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu – romanul anului 2012, şi „Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici – romanul anului 2011.

Despre Matei Visniec

Matei Vişniec a scris cinci romane, cinci volume de poezie şi un număr impresionant de piese de teatru, care au dat naştere la multe montări, în România şi în străinătate, se arată pe site-ul Cartea Românescă. Numele său a figurat pe afişe în peste 40 de ţări.

Din 1987, trăieşte mai mult în Franţa şi o parte dintre piesele sale au fost scrise, de atunci încoace, în limba franceză. El este însă omul care se simte bine între două ţări, doua limbi şi două culturi.

În Franţa i s-au decernat premii la Festivalul de la Avignon, iar, în 2009, Premiul European pentru întreaga activitate de către Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici.

Foto: Matei Visniec, Negustorul de începuturi de roman – Cartea Romaneasca

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.