Matei Vișniec vine la Teatrul de Animație Țăndărică
https://www.ziarulmetropolis.ro/matei-visniec-vine-la-teatrul-de-animatie-tandarica/

Matei Vişniec este în prezent cel mai jucat dramaturg român atât în ţară cât şi în străinătate. În cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ”ImPuls”, ediţia a 13-a, Vişniec este prezent cu două piese, ambele fiind producţii ale Teatrului de Animaţie Țăndărică.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2017

”Migraaaanți! sau Prea suntem mulți în nenorocita asta de barcă”, regizat de Cristian Pepino, aflat în fața premierei oficiale, este o oglindă crudă a realității actuale cu care lumea se confruntă: război, migrație, politică, disperare.

Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, în regia lui Ioan Brancu, o piesă al cărei succes este confirmat de numeroasele premii obținute, iar scenariul a scos la iveală o fațetă mai puțin cunoscută a lui Matei Vișniec, aceea de autor de piese de teatru pentru copii.

Cele două spectacole conturează crochiul portretului dramaturgului Matei Vișniec, a cărui prezență este unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul festivalului nostru.

Iubitorii teatrului sunt asteptati joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 19:00, la Sala Țăndărică a teatrului omonim, să-l urmăriți pe Matei Vișniec în dialog cu artiștii care au făcut posibile cele două spectacole.

Foto: Matei Vișniec – facebook

23
/06
/15

Deşi Adolf Hitler este considerat un artist mediocru, operele sale sunt vândute la preţuri substanţiale atunci când sunt scoase la licitaţie. Mai multe acuarele şi desene realizate de fostul dictator nazist, în urmă cu un secol, au fost vândute cu aproape 400.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Weidler, weekendul trecut, în oraşul Nürnberg din Germania

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.

21
/06
/15

Regizorul și producătorul de film american Martin Scorsese va primi Premiul Lumiere 2015, în cadrul Festivalului de Film de la Lyon, care se va desfășura între 12 și 18 octombrie. Sophia Loren va fi invitata de onoare a festivalului.

21
/06
/15

Născut în 1927 regizorul de teatru Vlad Mugur ar fi împlinit în 22 iunie, 88 de ani. Casa de producție vă propune „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, un spectacol realizat cu trupa Teatrului din Craiova, de la a cărui înființare în 1850 aniversăm 165 de ani. Spectacolul poate fi vizionat luni, luni, 22 iunie, de la ora 20:10, la TVR2.