Ei sunt mereu într-o cursă electorală – în fiecare zi, publicul trebuie să-i voteze, să-i asculte, să le cumpere discurile. Iar ei trebuie să fie perfecţi… Sunt marii interpreţi ai zilelor noastre, care trăiesc o cursă infernală. Îl ascultam ieri la Radio România Muzical pe dirijorul Vasili Sinaiski şi răspunsul lui la întrebarea „ce contează astăzi pentru a fi un dirijor important?”.
Un articol de Cristina Comandaşu|18 noiembrie 2014
Maurizio Pollini şi Valentina Lisitsa / (…) Iar răspunsul lui a fost, surprinzător, poate: „forma fizică. Pentru că acum lucrez cu 4 orchestre pe lună, la presiunea managementului. Deci trebuie să ai un fizic robust”.
Maurizio Pollini – un antipoet al pianului
Nu ştiu cât de robust este de fapt fizicul pianistului italian Maurizio Pollini, care în ianuarie va împlini 73 ani, dar care cântă cu acelaşi succes nedezminţit, pe marile scene, de mai bine de 40 ani. Şi care tocmai şi-a încheiat un lung turneu salutat la unison de critici în Statele Unite ale Americii. Un pianist care îşi lansează zilele acestea, în 17 noiembrie 2014, al 104-lea disc care îi apare la celebra casă Deutsche Grammophon. Un disc emblematic, pentru că închide un ciclu: integrala celor 32 de sonate pentru pian de Ludwig van Beethoven.
Sunt 8 discuri în această integrală – primul dintre ele a apărut în urmă cu 40 ani. Aşadar, practic, întreaga lui carieră de pianist, Pollini a lucrat la această integrală ce poate fi privită ca alpha şi omega al repertoriului pentru pian, un sumum al posibilităţilor expresive ale pianului şi mai mult, al concepţiei muzicale şi
Maurizio Pollini
filosofice beethoveniene.
Pe discul lansat în 17 noiembrie figurează 5 sonate: cele trei sonate op.31, dintre care a doua, intitulată „Furtuna” este şi cea mai cunoscută, alături de cele două miniaturale sonate op.49. Iar în 10 noiembrie s-a lansat şi un box cu toate cele 8 discuri din integrala Beethoven cu Pollini.
Ceea ce este în primul rând izbitor când asculţi discul cu sonatele op.31 şi 49, care închide o epocă din viaţa lui Pollini, este cât de bine cântă Pollini la aproape 73 ani – acurateţe, strălucire, impecabil tehnic. Expresiv, întâlnim acelaşi stil care l-a consacrat – nu întâmplător l-am numit un antipoet al pianului, pentru că nu am ştiut cum aş fi putut exprima mai bine lipsa totală de efuziuni romantice a interpretului.
Deşi este italian, Pollini are mai curând un spirit germanic, introvertit, foarte departe de exaltările latine. Şi dacă în precedentul disc al integralei Beethoven, cu sonatele op.7, 14 şi 22, apărut în 2013, mi s-a părut că atitudinea lui glacială este totuşi inadecvată, pe acest disc, mi se pare că Pollini îmbină mult mai bine spiritul muzicii cu viziunea lui asupra ei – şi discursul rezultat este interesant şi captivant pentru ascultător.
Valentina Lisitsa – pianista youtube
Da, aşa o cunoaştem pe Valentina Lisitsa – drept pianista youtube, pentru că, în mod atipic pentru un interpret de muzică clasică, aşa şi-a construit şi îşi susţine notorietatea.
Valentina Lisitsa împlineşte în curând 45 de ani – deja poate fi considerată „bătrână” în peisajul dominat de nume ale unor muzicieni din ce în ce mai tineri. A studiat pianul de la 3 ani, dar din 1991, când s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, a renunţat să desfăşoare o carieră de pianist concertist tocmai pentru că nu vroia să fie încă o pianistă rusoaică blondă – aşa că s-a angajat ca un mărunt funcţionar al administraţiei americane.
Din 2007 însă (avea deci 38 ani) s-a apucat să posteze pe youtube clipuri cu ea interpretând muzică clasică – iar succesul a fost atât de mare, încât în 2012 casa Decca i-a oferit un contract, iar marile scene i s-au deschis în faţă. Pe Lisitsa am putut să o ascultăm şi la Bucureşti într-un recital anul trecut, în noiembrie.
Ea este exactul opusul lui Pollini – o pianistă eclatantă, strălucitoare, expansivă, perfectă tehnic. De aceea şi abordează îndeobşte un repertoriu de virtuozitate. Pe
Valentina Lisitsa
ultimul ei disc, lansat în 10 noiembrie 2014, regăsim câteva dintre cele mai dificile lucrări pentru pian toată literatura universală: seturile de studii op.10 şi op.25 de Frederic Chopin, alături de studiile simfonice de Robert Schumann.
Oricum, numai alăturarea în sine atrage atenţia, pentru că niciun alt pianist nu a avut curajul, până acum, să propună unei mari case de discuri un asemenea maraton – măcar pentru că trebuiau să cânte studiile de Chopin şi Schumann atât de repede încât să încapă în maxim 85 de minute cât poate cuprinde (la limită) un disc.
Lisitsa este o pianistă foarte tehnică – aspect care nu e deloc de neglijat; nu ştiu prea mulţi pianişti care egaleze performanţele ei. Totuşi, aş fi simţit nevoia unei mai mari speculări şi a aspectelor muzicale din aceste studii pe care Chopin şi Schumann le-au scris nu numai pentru exersarea capacităţilor motrice ale pianistului, ci şi pentru exersarea expresivităţii.
Dar şi eu pot fi subiectivă.
Până la urmă, ca la orice votare, alegerea aparţine cetăţeanului. Adică, dvs., celor care puteţi asculta aceste discuri fie la radio (discul lui Pollini este difuzat de Radio România Muzical luni, 17 noiembrie, de la ora 19 şi duminică, 23 noiembrie, de la ora 13.05), fie pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2014”. Discurile sunt disponibile şi în România în magazinele de specialitate.
Foto: Maurizio Pollini – romania-muzical.ro
