Menajeria de sticlă: fragilitatea unei întâlniri real-imaginare
https://www.ziarulmetropolis.ro/menajeria-de-sticla-fragilitatea-unei-intalniri-real-imaginara/

Spectacolul Teatrului “Toma Caragiu” Ploieşti, purtând semnătura tinerei regizoare Sânziana Stoican, este un spectacol al amintirilor celor patru personaje.

Un articol de Georgiana Ene|9 martie 2016

Este construit din perspectiva lui Tom, aici și narator – alter ego al scriitorului – și răspunde întrebărilor: Cât durează o amintire? Poate fi aceasta oprită la un moment dat sau se poate trăi în ea o viață întreagă? Amintirea se poate confunda cu realitatea? Timpul se mișcă chiar dacă s-a oprit într-un anumit punct?

Menajeria de sticlă scrisă de Tennessee Williams prezintă viața unei familii modeste, care trăiește la limita propriilor amintiri și fantezii, așa cum însuși autorul afirmă:  „Piesa este o amintire și prin urmare este nerealistă. Amintirea își permite multe licențe poetice. Ea omite anumite detalii; pe altele le exagerează, în funcție de valoarea emoțională a subiectului pe care îl atinge, asta pentru că amintirea locuiește numai și numai în inimă”.

Spectacolul atinge, mișcă și inspiră publicul, atât prin distribuția propusă, cât și prin mesajele pe care le transmite. Un joc real – imaginar al mediocrității din perioada anilor ‘30, al aspirațiilor și al dezamăgirilor, dar și al consecințelor dureroase la nivelul societății. Timp de 2h și 45 de minute acesta este invitat cu emoție de către Tom (Ionuț Vișan – excelent în rolul său) să descopere fragila întâlnire real-imaginară ale celor patru persoanje: mama sa, Amanda, sora lui, Laura și Jim, fost coleg de liceu și prieten. Acesta vorbește despre iubire, de fapt face un elogiu iubirii cu tot ce înseamnă ea: frumusțe și sacrificiu.

Punctul culminant al spectacolului îl reprezintă o seară, o cină în familia lui Tom, în care personajele trebuie să se confrunte cu realitatea: mama – părăsită de soț – și cei doi copii ai săi – un lucrător la un depozit de pantofi și o fiică fără niciun rost în viață, infirmă, prinsă într-o menajerie de sticlă -, trăind la limita sărăciei, confruntându-se cu aceleași probleme zilnice și fără prea multe perspective de viitor, îl invită la cină pe Jim, un coleg de depozit de-al băiatului, pentru a-i face cunoștință cu Laura.

Astfel, spectatorul descoperă personajele și aminitrile dureroase ale acestora. Amanda (Oxana Moravec), care trăiește la limita dintre iluzii și realitate, cu al său farmec personal dar cu o sursă limitată de sentimentalism – mai degrabă a unei liniști asumate, Laura (Florentina Năstase) – nominalizată anul acesta la UNITER pentru rol secundar în acest spectacol – o adolescentă întârziată, nostalgică, timidă, naivă, care prin fragilitatea interioară și noblețea chipului desfășoară gravitatea dramatică a personajului, prinsă în a ei menajerie de sticlă (la propriu), contrastează puternic cu Amanda; Tom (Ionuț Vișan) care își clădește lumea lui din lucrurile pe care le consideră importante: poezii, visuri, libertate, aventură și iluzii, într-un permanent confilct între lumea imaginară și cea reală. Își va părăsi mama și sora pentru a le urma sau va ajunge să fie distrus de dezamăgirile și iluziile celor două?

Ionut Visan.

Fragilitatea aparentului echilibru al familiei este dărâmată de apartiția lui Tom, unde o regăsește pe Laura – fostă colegă și îndrăgostită de el în liceu, fără ca el să știe – și unde va încerca să spargă monotonia din viețile lor, printr-un frumos act artistic. În jocul pe care îl face Jim, jocul de-a psihologul, reușește să spargă balonul în care este prinsă Laura și încearcă eliberarea ei din izolare. Atât de lumea exetrioară, cât și din propria ei minte, dându-i acesteia o altă perspectivă asupra vieții.

Viziunea regizoarei Sânziana Stoican, asupra unui text plin de nostalgii adolescentine care poate fi adus și în zilele noastre, este completată foarte inspirat de scenografia lui Valentin Vârlan. Scenograful îmbină foarte bine scena amintirilor cu cea a realității, iar spațiul de joc funcționează atât individual (bucătărie, sufragerie, balcon) cât și ca întreg: o privire de ansamblu a întregului spectacol. Muzica, foarte bine aleasă, vine și ea în completarea acestui tablou emoționant.

Spectacolul propus de Teatrul “Toma Caragiu” Ploiești se oprește într-adevăr în perioada anilor ‘30, în timpul lui Tennessee, dar surprinde publicul prin simplitate până la naivitate și realism.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.