Metalurgica – expoziţie ceho-română la Sfântu Gheorghe
https://www.ziarulmetropolis.ro/metalurgica-%e2%80%93-expozi%c5%a3ie-ceho-rom%c3%a2n%c4%83-la-sf%c3%a2ntu-gheorghe/

Vineri, 8 martie, de la ora 19:00, galeria Magma din Sfântu Gheorghe găzduieşte vernisajul expoziţiei Metalurgica, ce combină lucrări ale cehului Martin Zet şi ale duoului Mona Vătămanu şi Florin Tudor.

Un articol de Petre Ivan|7 martie 2019

Expoziția prezintă conceptele de muncă și producție percepute ca bază a dezvoltării umane actuale, formulată în mai multe moduri prin intermediul dialogului dintre artistul ceh Martin Zet și duo-ul artistic al românilor Mona Vătămanu și Florin Tudor.

În expoziţie apar perspective diferite care se completează reciproc, în ciuda mijloacelor aparent distincte de reprezentare și raportare la mediile artistice ale celor trei.

Contribuția Monei Vătămanu și a lui Florin Tudor în cadrul expoziţiei insistă asupra noțiunii conform căreia producția suprascrie narațiunile sociale și politice, precum și rolul și statutul muncitorului. Ideea de producție este descrisă prin multiple asocieri care se referă la muncă, procese industriale și, de asemenea, la producerea de imagini, cum este în cazul utilizării tehnologiilor avansate pentru a explora și a crea imagini ale cosmosului. În cadrul expoziţiei apar şi două dintre cele mai recente filme ale duoului, „Grivita ‘33” (2018) şi „Gagarin’s Tree” (2016).

În timp ce duoul prezintă o viziune detașată, Martin Zet urmărește aceste noţiuni complexe prin experiența personală – sculpturile tatălui său, Miloš Zet, prezentate în filmul „Studioul tatălui meu” (1995), pe care fiul l-a înregistrat la scurt timp după moartea lui tatălui. Călătoria intimă a lui Martin Zet poate fi înțeleasă și văzută ca momentul în care producția se oprește și noi, ca martori, putem asimila consecințele a ceea ce se simte şi observă atunci când intervine inutilitatea. Filmul este însoțit de eseul „My Father obsessed with sculpture” (2018). Instalația este completată de patru sculpturi: capul lui Jan Hus de František Bílek, Cerşetoare rusă cu un castron (1905) de Ernst Barlach, Devoţiunea de Josef Vaclav Myslbek (1880-84) și Capul sculpturii cardinalului Bedřich Schwarzenberg (1892-95).

În plus, printe alte elemente ce vor apărea în expoziţie ca şi contribuţii ale artiştilor, în cadrul vernisajului va avea loc şi un performance realizat de Martin Zet, numit „Casting, live metallurgical ritual”, ce porneşte ca o reacţie a acestuia la componenta duolului ce prezintă nişte matriţe industriale – vechiul – realizate prin printare 3D – noul -, artistul ceh răspunzând în cadrul performance-ului prin crearea unei astfel de matriţe folosindu-se de tehnica sculpturală, şi nu de cea industrială.

Martin Zet (n. 1959) este artist, sculptor și performer. A studiat sculptura la Academia de Arte Plastice din Praga între 1979-1985. Ca sculptor și performer, a participat la numeroase expoziții și evenimente în Cehia și în străinătate. Acesta a mai fost prezent în România în 2006, când a susţinut performance-ul „Martin nu este fanny” la MNAC, dar şi la Centrul Ceh, în 2004.

Mona Vătămanu (n. 1968) și Florin Tudor (n. 1974) lucrează împreună din 2000. Au studiat pictura la Universitatea Națională de Arte din București între 1992-1998. Practica lor artistică cuprinde diverse medii – video, instalaţii, pictură, performance. Lucrările lor prezintă problematici substanțiale cu un potențial transformator în societate, cum ar fi spațiul public, precaritatea, transformarea postsocialistă sau colonizarea.

Foto: Metalurgica – facebook

 

 

19
/12
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?], în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) are plăcerea să anunțe deschiderea a trei noi expoziții și intervenții din seria SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI la Suprainfinit Gallery, THE INSTITUTE și Switch Lab, sâmbătă, 18 decembrie. De asemenea, în prima expoziție SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI (1-245), la Combinatul Fondului Plastic, vor avea loc o serie de tururi ghidate.

13
/12
/21

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă „Întâlnire la muzeu” marți, 14 decembrie, ora 18.00, cât și la un ghidaj cu tema „Reprezentări ale Nașterii Domnului în Galeria de Artă Europeană”. 

08
/12
/21

MNAC deschide, începând cu 9 decembrie 2021, al doilea sezon expozițional al anului care marchează două decenii de la apariția primului muzeu național de artă contemporană din România.

08
/12
/21

Episodul pilot al Sinestezia, proiectul cultural al Asociației Industrii Creative, s-a încheiat. Pe scurt, acesta a însemnat 5 zile în care 14 artiști au adus arta în fața publicului pe 5 scene, sub forme de manifestare variate și contemporane.

25
/11
/21

Expoziția-eveniment „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” este deschisă vizitatorilor în perioada 14 octombrie 2021 – 6 februarie 2022, la Muzeul Național de Artă al României. Publicul este invitat astfel să redescopere un moment esențial pentru istoria recentă a artei românești și est-europene.

24
/11
/21

În perioada 26-30 noiembrie 2021, la Iași are loc prima ediție a evenimentului Sinestezia. Timp de 5 zile, publicul se va întâlni cu artiști ieșeni și din țară și va explora arta în diverse forme neconvenționale, atât fizic, cât și online prin transmisiuni live gratuite.

12
/11
/21

Este migrarea online o amenințare pentru arta contemporană? Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook ne asigură că o simplă logare cu datele personale ne va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: ne dorim cu adevărat asta?