Micul prinț în versiune teatru-dans la Teatrul „Stela Popescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/micul-print-in-versiune-teatru-dans-la-teatrul-stela-popescu/

Teatrul „Stela Popescu” îşi invită spectatorii la premiera cu Micul prinţ, un concept de  teatru – dans semnat de Ioana Macarie, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry. Premiera este prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti prin intermediul Teatrului „Stela Popescu” la Sala mică a Palatului Naţional al Copiilor, vineri, 23 martie ora 19 şi sâmbătă, 24 martie, ora 11.

Un articol de |16 martie 2018

De ce s-au oprit autorii la ideea de teatru – dans pentru acest titlu ? Pentru că, dorind ca spectacolul să poată fi urmărit începând de la vârsta de patru ani, iar subiectul cărții nefiind unul simplu, ci adresându-se copiilor mai mari și chiar adulților, dansul reprezintă soluția cea mai convingătoare pentru a transmite emoții și a traduce mesaje complicate pe înțelesul copiilor mai mici.

In spectacolul Micul prinț veți descoperi o interesantă sinteză de mimică, pantonimă, dans contemporan, balet, dans sportiv, hip – hop și nu numai, într-o creație unică.

Acest nou spectacol continuă orientarea repertorială a Teatrului „Stela Popescu” care își propune și în anul 2018 să continue promovarea și dezvoltarea culturală pentru copiii de vârstă preșcolară, școlară și tânără. 

Am trecut prin mai multe idei până am decis că acesta ar fi cel mai bun titlu pentru a ilustra ceea ce ne dorim să realizăm în acest an pe scena teatrului nostru, pentru că povestea Micul prinț îmbină foarte convingător mesajele care sensibilizează atât publicul tânăr, cât și pe cel adult. – Manuela Hărăbor, director artistic al Teatrului „Stela Popescu”

Pentru spectacol Micul Prinț adaptarea, scenariul, regia și coregrafia sunt semnate de coregraful Ioana Macarie, costumele și scenografia de Oana Drăghici, cărora li se alătură pentru sound design – Teodor Pisai și light design – Ionuț Dumitrașcu.

In distributie se găsesc Alex Floroiu – Micul Prinț, Cătălin Frăsinescu – Aviatorul, Carla Waltner/Alis Gheorghe – Vulpea, Andrei Dogaru/Stefan Rebeja – Sarpele, Monica Cozma/Sabina Ionță/Carmen Mărgărit/Maria Anghel/Ana Mihai – Trandafirii,  Cristina Marin/Silvia Maurițiu – Floarea, Zoran Raici/Constantin Chiță – Regele, Octavian Iuga./ Dragoș Ieremia – Afaceristul, Alex Mălăeru / Daniel Goliță – Infumuratul, Andrew Lupu – Exploratorul.

Este o poveste pentru toate vârstele – mai mult pentru adulți, aș spune, pentru că sunt foarte multe metafore în acest spectacol pe care noi doar le “desfacem”… și aruncăm un parfum către publicul tânăr pentru a le deschide pofta de a citi mai departe Micul Prinț sau pentru a-şi ruga părinții să le citească câte o pagină.” – Nicolae Pungă, directorul general al Teatrului „Stela Popescu”

Micul Prinț este un spectacol de teatru – dans despre inocența copilăriei, o călătorie stelară a doi prieteni, cuplu copil – adult, o relație umană care poate fi regăsită, într-o anumită măsură, în orice familie.

În această aventură, copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere drumul către simplitatea vieții. Adultul face o călătorie în sens invers și descoperă importanța inocenței în viața adultă. Este o poveste despre prietenie în sensul ei cel mai pur, despre acea prietenie care depășește barierele de vârstă și spațiu.

Foto: Micul prinț ,  Teatrul „Stela Popescu” – facebook

 

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.

24
/09
/23

Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…