Minionii 2 – Ascensiunea lui Gru, un cocktail de amuzament și acțiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/minionii-2-ascensiunea-lui-gru-un-cocktail-de-amuzament-si-actiune/

Minionii (fiinţe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiţi de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecţie) şi-au câştigat celebritatea binemeritată şi au ajuns, iată, cap de afiş al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveştii lor.

Un articol de Alexandru Zaharia|5 iulie 2022

Seria filmelor de animație cu Gru, cel mai amuzant și mai inimos răufăcător de la Hollywood, începută în 2010 cu „Despicable Me” (a cărei parte a 4-a a fost deja anunțată pentru 2024), este extrem de populară deopotrivă printre copii și… aproape adulți.

Încă din titlul original al filmului („Minionii – Ascensiunea lui Gru”) suntem anunțați că va fi un tandem – micul ticălos din „Despicable Me” fiind, după cum știm deja, nedespărțit de și mai micii săi acoliți într-ale relelor. Așteptat de către fanii de pretutindeni, acest episod secund din seria „Minionilor” este un cocktail de acțiune, aventură, răsturnări de situație și umor, totul pe repede-nainte. Și în acest film vocea actorului Steve Carell dă viață personajului Gru, comicul de limbaj fiind presărat de-a lungul peliculei, ba cu limba engleză cu accent rusesc, ba cu amestecul de cuvinte din „minioneză” din limbi precum spaniolă, engleză, franceză, chiar și germană! Din distribuție mai fac parte Alan Arkin, Michelle Yeoh, Lucy Lawless și… Jean-Claude Van Damme!

Încă de la început ni se dă de înțeles că, la finalul filmului, vom afla cum a intrat Gru în rândul răufăcătorilor și cine l-a mentorat. Elevul Gru nu este deloc interesat de atenția pe care colegii sau profesorii se încăpătânează să nu i-o acorde și, alături de micile creaturi galbene, face farse după farse celor din jur doar de amuzament. Lipsit de morală sau atașament social, Gru dă mereu dovadă de afecțiune față de neobosiții minioni, care nu doar că muncesc din greu la camera secretă din subsolul casei, dar împart cu el și patul în nopțile cu lună plină.

Minionii 2

Când grupul tâlharilor Vicious Six (cu sediul în subsolul magazinului de discuri de vinil Criminal Records) anunță un interviu pentru ocuparea unui post vacant, Gru decide că este suficient de pregătit (și de ticălos) pentru a juca în „liga mare”. Dar cum în copilărie adulții par să aibă rolul principal atunci când vine vorba de stricat visurile celor mici, Gru se trezește în mijlocul unui adevărat război pentru o amuletă fermecată dorită de orice hoț cu ștaif din oraș.

Ca de obicei, atunci când prietenul lor este în primejdie, minionii „se activează” și traversează America până în San Panpisco (în minioneză!) pentru a contrabalansa talerul puterilor malefice, ieșind din situații neplăcute în timp ce generează altele, și mai neplăcute. Soarta micului ticălos Gru și a amuletei cu puteri magice, dar și a celorlalți răufăcători implicați, este greu de anticipat, deznodământul fiind incert până în ultimele minute ale acestei comedii action-thriller animate.


Filmul, distribuit în România de
Ro Image 2000, poate fi văzut la Cineplexx Băneasa.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.