„Miracol”, al treilea film semnat de Bogdan George Apetri, în premieră mondială la Veneția
https://www.ziarulmetropolis.ro/miracol-al-treilea-film-semnat-de-bogdan-george-apetri-in-premiera-mondiala-la-venetia/

„Miracol”, cel mai nou lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri („Periferic”, „Neidentificat”) a fost selecţionat în cadrul celei de-a 78-a ediţii a Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, cel mai vechi festival de film şi unul dintre cele mai prestigioase festivaluri din lume.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2021

Este prima participare a unui lungmetraj românesc într-o secțiune competițională la acest festival în ultimii 12 ani. Festivalul Internațional de Film de la Veneția (Biennale Cinema) va avea loc în perioada 1 – 11 septembrie 2021.

„Miracol” va avea premiera în secțiunea competitivă Orizzonti, dedicată filmelor care reprezintă cele mai noi și expresive tendințe din cinematografia internațională.

Filmul va ajunge pe marile ecrane din România la începutul anului 2022, distribuit de către Bold Films Studio.

Împărțit în două capitole, „Miracol” o urmărește pe tânăra călugăriță novice CRISTINA TOFAN (Ioana Bugarin) în timp ce se strecoară afară dintr-o mănăstire izolată, pentru a merge la spitalul din orașul vecin. Nereușind să-și rezolve problemele și să-l găsească pe bărbatul pe care îl caută, pe drumul de întoarcere întâlnește o soartă neașteptată. A doua parte a filmului îl are în centru pe MARIUS PREDA (Emanuel Pârvu), inspectorul de poliție plecat pe urmele ei. Marius reface călătoria Cristinei, pas cu pas – într-o structură perfect oglindită. Investigația detectivului aduce la lumină indicii și confesiuni care conduc nu numai înspre adevărul greu de înțeles din spatele acțiunilor Cristinei, ci și la un posibil miracol.

În opinia regizorului, „filmul nu urmărește să dea prioritate unei viziuni realiste asupra lumii, față de una mistică. Povestea funcționează la fel de bine dacă este privită din unghiul pragmatic al privitorilor pentru care credința nu înseamnă nimic sau, dimpotrivă, dacă este percepută dintr-o perspectivă religioasă, supranaturală, imaterială. Filmul nu oferă răspunsuri, ci sugerează mai multe traiectorii posibile către un punct final misterios, unic și irepetabil în sufletul fiecărui spectator. Filmul face acest lucru aducând în prim plan abordarea realistă a unei povești care, în opoziție, poate fi de asemenea interpretată în întregime într-un mod spiritual”.

În rolurile principale joacă Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu, distribuția fiind completată de actorii Cezar Antal, Ovidiu Crișan, Valeriu Andriuță, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru și Mircea Postelnicu.

Imaginea filmului este semnată de Oleg Mutu, scenografia de Mihaela Poenaru, de costume s-a ocupat Liene Dobrāja, iar de machiaj Bianca Boeroiu. Minodora Șerban este producător executiv, iar co-producători sunt Viktor Schwarcz și Aija Bērziņa. Filmul este produs de Oana Iancu și Bogdan George Apetri prin noua lor casă de producție THE EAST COMPANY PRODUCTIONS.

„Miracol” este cel de-al treilea lungmetraj semnat de Bogdan George Apetri, regizor român născut în Piatra-Neamț, care predă regie de film la prestigioasa universitate Columbia din New York. Filmul său de debut „Periferic” (2010) a fost premiat în țară și în festivaluri internaționale precum cele de la Locarno, Salonic, Varșovia, Vilnius, Taipei și Viena.
Cel de-al doilea film al său, „Neidentificat” a avut premiera internațională anul trecut în cadrul festivalului de la Varșovia, unde a primit Premiul Special al Juriului, iar începând cu 6 august anul acesta poate fi văzut în cinematografele din țară, după premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

„Miracol” este o producţie The East Company Productions (Romania), Cineart TV Prague (Cehia) şi Tasse Film (Letonia).

Proiectul a participat la secțiunea Works in Progress din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest în anul 2021.

 

 

 

 

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.