Mircea Albulescu se simte bine după operaţia pe cord
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-albulescu-se-simte-bine-dupa-operatia-pe-cord/

Actorul Mircea Albulescu, operat pe cord miercuri la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a fost detubat şi este conştient şi cooperant, fiind în continuare internat la secţia de Terapie Intensivă.

Un articol de Liliana Matei|28 noiembrie 2014

Purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, medicul Alina Lupu a declarat, joi seară, corespondentului Mediafax, că actorul Mircea Albulescu se simte foarte bine după intervenția chirurgicală de miercuri.

„Mircea Albulescu este în continuare internat la ATI, este în stare bună, este conştient, cooperează, vorbeşte cu medicii. Nu mai este intubat, se simte bine după operaţie”, a declarat Alina Lupu.

Potrivit sursei citate, pacienţii care suferă operaţii pe cord, aşa cum este cazul lui Mircea Albulescu, rămân internaţi în spital între cinci şi şapte zile, apoi sunt externaţi, urmând să meargă periodic la control medical.

Actorul Mircea Albulescu a fost supus, miercuri, unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

În timpul intervenţiei, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunţite s-a impus această operaţie, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac.
În noaptea de luni spre marţi, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în zona pieptului. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.

Mircea Albulescu se afla la Timişoara deoarece luni seară a avut loc în acest oraş spectacolul „Bădăranii”, în care actorul joacă.

Mircea Albulescu a mai fost internat în ianuarie 2013 la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău pe stradă. Actorul a stat internat o zi, medicii stabilind că acesta a avut tensiunea mărită.

Maestru al scenei şi al filmului românesc, Mircea Albulescu are 80 de ani şi joacă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti şi a Teatrului Metropolis.

Foto cu Mircea Albulescu – Cinemagia

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.