Mircea Cornişteanu participă la workshop-ul realizat de Robert Wilson la „The Watermill Center“ – SUA
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cornisteanu-participa-la-workshop-ul-realizat-de-robert-wilson-la-the-watermill-center-sua/

În perioada 30 iulie-3 august, Mircea Cornişteanu, director general al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, va fi prezent în SUA, la „The Watermill Center”, Long Island, New-York, fondat în 1992 de regizorul şi artistul vizual american Robert Wilson.

Un articol de Andrada Văsii|24 iulie 2013

În perioada 30 iulie-3 august, Mircea Cornişteanu, director general al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” va fi prezent în SUA, la „The Watermill Center”, Long Island, New-York, fondat în 1992 de regizorul şi artistul vizual american Robert Wilson.

Directorul teatrului craiovean la fi prezent în cadrul laboratorului pentru performance la workshop-ul organizat de legendarul regizor american în vederea viitoarei realizări a spectacolului „Rinocerii”, de E. Ionesco, la Teatrul Naţional Craiova.

Cinci zile de discuții

Pe durata a cinci zile, Robert Wilson şi echipa sa vor discuta cu Mircea Cornişteanu (foto dreapta), însoţit de Cătălin Ionescu Arbore, în calitate de scenograf, pentru a pune la punct amănuntele viitoarei colaborări.

Premiera spectacolului „Rinocerii”, în regia lui Robert Wilson (foto stânga), este prevăzută să aibă loc pe 4 iulie 2014.

Robert Wilson a mai fost în trecut de trei ori la Craiova: prima oară cu prilejul prezentării spectacolului său „Femeia mării”, de H. Ibsen, în cadrul Festivalului Shakespeare, 2008.

A doua oară, regizorul american a fost prezent la TNC în 2010 cu ocazia prezentării filmului spectacolului său „Hamlet – Un monolog”, realizat la Alley Theatre în 1995, regizat şi interpretat de el, iar a treia oară în 2012, la acelaşi festival internaţional, cu spectacolul „Sonetele lui Shakespeare”, prezentat de „Berliner Ensemble”, Berlin.

21 de spectacole

Cu prilejul călătoriei în SUA, Mircea Cornişteanu va fi invitatul ICR New-York, unde va vorbi, pe 26 iulie, despre „Caragiale şi arta spectacolului”.

Realizator a 21 de spectacole din opera lui Caragiale (teatru, proză, articole, scrisori), regizorul Mircea Cornişteanu va expune publicului prezent la conferinţă experienţa sa personală în „interpretarea” operei celui mai important dramaturg român şi va citi pagini din creaţia acestuia.

Foto credit:  Teatrul Național Craiova

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Expoziția de fotografie London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos by Tedora Maftei a fost vernisată, luni seară, în prezența a numeroși prieteni și colegi ai fotojurnalistei, precum și a numeroși bucureșteni care au aflat despre eveniment de pe paginile de socializare. Expoziția, deschisă la London Street Atelier, cuprinde 23 de fotografii realizate de Teodora Maftei în luna august la Londra și a fost organizată în scop caritabil.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.

03
/11
/15

Festivalul Național de Teatru, ediția a XXV-a, s-a încheiat duminică seară cu spectacolul "Bizoni. Fabula urbană #2" după Pau Miro, în regia lui Radu Afrim, producție a Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu. Evenimentul, desfășurat la Sala Studio a Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București, a început cu un moment de reculegere și mesajul UNITER pentru tragedia din clubul Colectiv.

02
/11
/15

Doi violoniști români, două viori Stradivarius, o singură scenă: Alexandru Tomescu și Răzvan Stoica susțin o reprezentație inedită în fața publicul român, joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, în cadrul evenimentului Duo Stradivarius, găzduit și organizat de Palatul Bragadiru în parteneriat cu TVR.

02
/11
/15

Teatrul Național Târgu-Mureș a demarat la începutul acestei stagiuni proiectul de teatru documentar ROMO SAPIENS, proiect realizat în România şi Germania, respectiv în Târgu-Mureş, Bucureşti, Cluj şi Berlin. Tema dezvoltată de acest proiect este rasismul şi discriminarea, în contextul autohton românesc, dar şi în cel amplu, al migraţiei romilor în Europa.

02
/11
/15

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a XXV-a, în sala Sala Cupola de la Teatrul “Metropolis” din București, a fost vernisată expoziția „Gellu Naum 100”, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui poet, prozator, dramaturg și traducător. Au fost prezenți Oana Pellea, Cristina Casian, Marin Moraru și David Esrig.

02
/11
/15

Expoziția de fotografie "London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos", de Teodora Maftei, va fi vernisată luni la București iar fondurile strânse în urma vânzării lucrărilor vor fi folosite pentru tratamentul fotojurnalistei, care este internată în stare gravă în urma incendiului din Club Colectiv.

31
/10
/15

După o săptămână cu săli pline, peste 30 de premiere, invitați speciali, dezbateri și multe alte evenimente, Les Films de Cannes à Bucarest le oferă iubitorilor de cinema un weekend cu proiecții suplimentare, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco.