Mircea Diaconu artistul despre Mircea Diaconu copilul
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-diaconu-artistul-despre-mircea-diaconu-copilul/

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din „La noi, când vine iarna”, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2014

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din „La noi, când vine iarna”, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

Văzută prin ochii unui copil, viaţa pare mai frumoasă. Iar dacă puştiul care locuieşte într-un sat din perioada obsedantului deceniu devine naratorul-personaj al unui roman, tragismul epocii este anulat de situaţiile comice create de naivitatea perspectivei acestuia.

Fiorul primei iubiri pentru o fetiţă din vecini înfloreşte între castele imaginare şi aventuri în natură, locul în care trăieşte este un colţ de paradis, iar lucruri mărunte, precum o pijama nouă, pantalonii largi „de oameni mari” sau bomboanele fondante, sunt cele mai mari bucurii ale vieţii.

Totul se schimbă însă când tatălui i se înscenează o infracţiune, iar băieţelul, fratele mai mare şi mama lor devin persoane indezirabile. Ceea ce nu-l împiedică pe protagonist să dea dovadă de un curaj şi un spirit de sacrificiu care ar face cinste şi unui adult.

Un roman cu unchi şi mătuşi, cu bunici şi vecini – unii îngeri protectori, alţii demoni cu chip uman –, în care un suflet inocent ne arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri.

Lectura va fi urmată de un dialog cu cititorii moderat de criticul literar şi de teatru Silvia Dumitrache.

Mircea Diaconu îşi va mai întâlni cititorii din Brăila (vineri, 21 februarie, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”), Braşov (vineri, 7 martie, de la ora 18.00, la Librăria „Şt.O. Iosif”), Iaşi (joi, 20 martie, de la ora 18.00, l Librarium Palas).

Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a mai publicat: Şugubina (1977), Scaunul de pânză al actorului (1985) şi În Bucureştii de odinioară cu Mircea Diaconu (1998)

Mircea Diaconu (n. 24 decembrie 1949) este actor, politician, scriitor şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti. A fost directorul Teatrului „Nottara“ pînă în 2011.

A jucat atît în piese de teatru pe scenele naţionale, cât şi în producţii cinematografice celebre, precum: De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de Bucureşti, Asfalt Tango, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Legături bolnăvicioase sau Filantropica.

Foto cu Mircea Diaconu şi La noi, cînd vine iarna

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.

28
/07
/22

Vă invităm să descoperiți trei cazuri care au marcat istoria spionajului mondial, dezvăluite în cartea „Lumea secretă. O istorie a serviciilor de informații”, recent apărută și în limba română, la Editura Trei.

22
/07
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București reîncepe proiectul Biblioteca la firul ierbii desfășurat pe parcursul a 4 ediții: 23 și 30 iulie în parcul Drumul Taberei și 13 și 20 august în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR).

19
/07
/22

Institutul Cultural Român, rețeaua de reprezentanțe și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), îl aniversează, printr-un proiect online difuzat global, pe celebrul scriitor român Norman Manea, supraviețuitor al Holocaustului, una dintre marile conștiințe ale lumii contemporane, care împlinește venerabila vârstă de 86 de ani.

19
/07
/22

Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția în limba română a romanului Sărutul femeii-păianjen, cea mai cunoscută carte a scriitorului argentinian Manuel Puig, publicată în traducere de Editura Pandora M în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction (traducere de Ilinca Ilian). Romanul a fost ecranizat cu succes în 1985, în regia lui Héctor Babenco, filmul aducându-i un Oscar actorului William Hurt, iar peliculei mai multe nominalizări, inclusiv pentru regie. În 1992, musicalul cu același nume a fost montat pe Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony.

18
/07
/22

Poezia înseamnă viață trăită și mult mai mult decât atât. Dincolo de o armonie și de o știință a cuvintelor, poezia se leagă de orice simțământ omenesc, de orice nuanță a firii noastre. Poetul Teodor Burnar ne invită într-o astfel de lume, unde viața trăită estre portretizată cu realism și unde cuvintele devin purtătoare de emoție într-un labirint lăuntric.

18
/07
/22

Joi, 21 iulie, Festivalul Internațional de Literatură din Roma îl are ca invitat pe Mircea Cărtărescu, la Stadium Palatinum din Roma. Letterature-Festival Internazionale di Roma este o manifestare literară anuală de mare anvergură, cu o tradiție de 20 de ani, în cadrul ciclului de evenimente culturale „Estate Romana”. Festivalul propune în fiecare an o serie de serate de lecturi de texte inedite ale unor apreciați scriitori italieni și internaționali, cu intermezzo-uri coregrafice și muzică live, în spațiul feeric și deosebit de sugestiv de la Stadium Palatinum.

13
/07
/22

La Curtea Veche Publishing se află în pregătire prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean - „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou” de Régis Genté și Stéphane Siohan.