Mircia Dumitrescu, la Cafeneaua critică
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircia-dumitrescu-la-cafeneaua-critica/

Joi 7 februarie, la Muzeul Naţional al Literaturii Române – Creţulescu va avea loc o întâlnire cu artistul vizual Mircia Dumitrescu, în cadrul programului Cafeneaua critică, patronat de Ion Bogdan Lefter.

Un articol de Liliana Matei|6 februarie 2019

Grafician, pictor, sculptor, „obiectualist”, „serialist”, „instalaţionist”, extraordinarul creator vizual Mircia Dumitrescu lucrează mult şi expune generos, în „personale” şi în „colective”, în instituţii publice şi în spaţii „alternative”, ilustrează cărţi şi imaginează „identităţi vizuale” pentru evenimente culturale, îndrumă studenţi-viitori-artişti ori copii şi adolescenţi talentaţi, e prezent de peste o jumătate de secol pe scena artelor româneşti, dând în ultimele decenii şi în chiar aceşti ani senzaţia de ubicuitate. E şi acum deschisă, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, în sediul din Calea Griviţei nr. 64-66, o expoziţie Mircia Dumitrescu, un soi de „antologie” din mai vechile şi mai noile sale explorări vizuale, grafice, fotografice, sculpturale ş.a.m.d. În complement, la sediul din Strada Nicolae Creţulescu al MNLR, presărat cu lucrări ale artistului – o Cafenea critică lui dedicată, în dialog cu şi despre Mircia Dumitrescu! Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate, desfăşurat în 1994-1998, în cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, şi după 2008, în diverse cluburi din Capitală, este găzduită actualmente de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (sediul din Strada Nicolae Creţulescu).

16
/09
/13

Anim’est păstrează un loc important pentru workshop-urile de animație. Toți iubitorii de animație (adulți sau copii), interesați să afle mai multe detalii despre pașii și tehnicile ce stau la baza realizării unui film de animație au la dispoziție 2 ateliere.