Miss Julie. Un film cuminte
https://www.ziarulmetropolis.ro/miss-julie-un-film-cuminte/

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg şi scris şi realizat de cunoscuta actriţă (şi, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnişoara Julie”) funcţionează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 aprilie 2015

Tot aici ar putea identificat însă și principalul său punct slab, pentru că nu e clar cât din această abordare, accentuată înspre final, este căutată, și cât rezultă, ca efect secundar, din caracterul asumat teatral al mizanscenei și al interpretărilor actoricești.

Există o artificialitate evidentă în „Miss Julie”, pornită chiar de la scheletul narativ: în ziua și în noaptea de Sânziene (Midsummer), într-un castel din Irlanda de la sfârșitul secolului XIX, misterioasa și instabila domnișoară Julie (Jessica Chastain) flirtează cu imprevizibilul valet al casei, John (Colin Farrell), chiar sub privirile logodnicei supuse a acestuia (Samantha Morton, într-o surprinzătoare transformare fizică, departe de aparițiile din filmele britanice independente de acum câțiva ani).

Un film în trei personaje și doar câteva decoruri (în principal bucătăria), despre seducție și relațiile de putere între oameni încă prizonieri ai convențiilor și ierarhiile sociale, care se ciocnesc însă de pasiuni (sexuale) greu de stăpânit, temă atât de răspândită în pelicule cu acțiunea plasată în special în perioade de până în secolul XX.

Sensurile profunde ale narațiunii sunt date, bineînțeles, de textul lui Strindberg, iar Ullmann – exersată, ca actriță a lui Ingmar Bergman, în astfel de drame de cameră în care personajele își transformă viețile într-un infern – încearcă să le articuleze într-un cât mai eficient limbaj vizual, chiar dacă lipsit de spectaculozitate.

Un discurs care oscilează între o tentativă de caricaturizare a protagoniștilor în momente cheie, de subliniere a ridicolului în care îi aruncă uneori propriile slăbiciuni și afecte, și o încercare de revelare, treptată, a unor reale drame interioare. Iar apropierea de personaje se face prin apelul la prim-planuri și printr-un ecleraj în care chipurile sunt alternativ înmuiate într-o lumină gălbuie și caldă.

Lumea din „Miss Julie” este una închisă în ea însăși, cu personaje care, așa cum nu par a putea trece dincolo de limitele fizice ale castelului, nu-și pot depăși nici condiția socială și rolurile atribuite de mediul din care provin, deși dorința de a o face răzbate din fiecare gest.

Prea cuminte pentru a deranja comodități, deși există câteva încercări timide de ieșire din rând, „Miss Julie” rămâne totuși o încercare onestă de a ține pasul cu un text clasic.

Distribuit de Independența Film, „Miss Julie”/„Domnișoara Julie” poate fi văzut în cinematografe din 24 aprilie.

Miss Julie (2014)

Regie: Liv Ullmann

Distribuție: Jessica Chastain, Colin Farrell, Samantha Morton

Rating: ●●●○○

05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.

04
/02
/15

Realizat după întâmplări reale şi având opt nominalizări la Premiile Oscar, „The Imitation Game” (Jocul Codurilor) prezintă povestea lui Alan Turing (Benedict Cumberbatch), matematician, criptanalist şi erou de război, pionier al tehnologiei moderne a calculatoarelor. Alături de un grup restrâns de specialişti, el a reuşit spargerea unui cod aşa-numit „de nespart” al maşinăriei Enigma a Germaniei, în al Doilea Război Mondial. 

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

29
/01
/15

Tenorul spaniol Placido Domingo va interpreta rolul principal în opera "Gianni Schicchi", de Giacomo Puccini, care va fi montată de Woody Allen pentru a marca, în această toamnă, cea de-a 30-a aniversare a Operei din Los Angeles.