Moartea pentru patrie, un spectacol despre supraviețuirea urbană
https://www.ziarulmetropolis.ro/moartea-pentru-patrie-un-spectacol-despre-supravietuirea-urbana/

Teatrul de Artă Bucureşti prezintă, în premieră, spectacolul “MOARTEA PENTRU PATRIE”. Dragoste, trădare, violenţă, inocenţă şi uitare. Destinele locuitorilor a trei apartamente dintr-un bloc se întrepătrund într-o disperată luptă pentru supravieţuire urbană. Un spectacol în distribuţia: Constantin Cojocaru, Lucian Ifrim, George Constantinescu, Paula Chirilă, Dana Voicu, Ruxandra Hule.

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2014

Teatrul de Artă Bucureşti anunţă joi, 23 octombrie 2014, premiera celei mai recente producţii propri, “MOARTEA PENTRU PATRIE”, sub semnătura lui Alexandru Maftei.

Textul, autor Mihai Ignat, a fost nominalizat la UNITER – secțiunea „Cea mai bună piesă romanească a anului”, în anul 2009, iar povestea din piesă urmărește destinul locuitorilor a trei apartamente dintr-un bloc – un tânăr reîntors din străinătate, obligat să trăiască în acelaşi apartament cu bunicul senil, o familie atinsă de rutina vieţii de zi cu zi, cu o fiică de 18 ani, şi amanta tatălui acesteia…iată un posibil tablou, luat chiar de pe palierul tău.

În centrul poveştilor lor încrucişate stau lupta pentru supravieţuire (generată, ironic, de absenţa unui loc de parcare sau, dramatic, de absenţa unei case), clivajul dintre mentalitatea copiilor şi cea a părinţilor, refuzul valorizării normalităţii domestice, spaimele provocate de uitarea trecutului sau de degradarea prezentului.

De fapt, tema fundamentală a piesei este aceea a spaţiului vital – devenit o reală şi profundă problemă în condiţiile unui trai urban care, deşi e unul configurat Moartea pentru patriecomunitar, duce, paradoxal, la opusul comuniunii, la izolare şi nepăsare.

Aflat la graniţa dintre drama domestică şi comedia absurdă, spectacolul încrucişează destinele personajelor principale, care, în ciuda diferenţelor, au în comun lupta pentru supravieţuire, înţeleasă şi manifestată diferit.

Subiectul piesei este inspirat de viața urbană contemporană, iar finalul, imprevizibil, are un element senzațional ce pare a fi luat din ştirile de la ora cinci: arată cum o banală dispută pe locul de parcare, din fața blocului, poate conduce la o crimă, o sinucidere și un avort.

Reprezentaţii:

Joi, 23 octombrie | ora 20.15

Vineri, 24 octombrie | ora 20.15

Vineri, 31 octombrie | ora 20.15

Foto: Moartea pentru patrie – Teatrul de Artă Bucureşti

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.