„Moonlight”. Impresionism
https://www.ziarulmetropolis.ro/moonlight-impresionism/

CRONICĂ DE FILM Câştigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun film, „Moonlight”/„În lumina lunii”, regizat de americanul Barry Jenkins, este o dramă impresionistă care încearcă să mizeze pe un anume intimism, în detrimentul unei eventuale cronici sociale. Însă nu se eliberează de unele şabloane.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 martie 2017

Aflat la al doilea lungmetraj, după debutul cu „Medicine for Melancholy” în 2008, regizorul Barry Jenkins (n. 1979) îşi înscrie noul său film, „Moonlight”/„În lumina lunii”, în tradiţia unui cinema cu ambiţii impresioniste. Împărţit în trei capitole, filmul redă câteva momente esenţiale din copilăria, adolescenţa şi maturitatea unui bărbat de culoare, Chiron, într-un cartier rău-famat din oraşul american Miami (dar, pentru scurt timp, şi în Atlanta – Georgia).

Şi chiar dacă nu lipsesc unele referinţe la consumul de droguri, infracţionalitate şi sărăcie, miza lui Barry Jenkins nu pare a fi realizarea unei cronici sociale (de altfel, nu avem acces la ce este în afara lumii celor câtorva personaje), ci căutarea unui anume intimism reţinut – descoperirea şi dificultatea asumării propriei homosexualităţi de către protagonist şi relaţia afectiv-timidă cu unul dintre prieteni.

În demersul său regizoral, Barry Jenkins apelează la un instrument des întâlnit într-un anume cinema de autor, însă puţin frecventat în mainstream-ul hollywoodian: camera de filmat, extrem de mobilă, este cvasi-permanent foarte aproape de personaje, astfel încât corpurile şi mai ales chipurile ocupă fiecare cadru şi devin centrul de interes (în prima parte, a copilăriei, fluiditatea camerei aminteşte puţin prea strident de Terrence Malick). O astfel de opţiune stilistică se dovedeşte justificată, pentru un film preocupat mai curând de sensibila zonă emoţională, de sentimente refulate.

Însă Barry Jenkins nu se opreşte doar la observarea din exterior a protagonistului, fie ea şi în cadre foarte strânse. Şi chiar dacă spectatorul nu este întotdeauna lângă Chiron în cele trei etape ale vieţii sale (convenţia perspectivei unui singur personaj este de mai multe ori încălcată), există secvenţe puternic impresioniste: unele vise (chiar cu încărcătură erotică), dar şi viziuni (cu mama) sau câteva cadre în slow motion, cu sunete distorsionate pe coloana sonoră – toate menite a completa portretul protagonistului şi a sugera starea sa de tulburare interioară, acolo unde privirea regizorală din afară şi jocul reţinut al celor trei actori care îl interpretează pe Chiron la vârste diferite nu uşurează accesul la psihologia protagonistului.

Totuşi, această regie rezervată şi deloc lipsită de calităţi – vizibile în special în momentele care reuşesc să transmită o anume emoţie care vine din delicateţea cu care Barry Jenkins îşi observă protagonistul şi din interpretările actoriceşti credibil-realiste -, nu este ferită de alunecări în sentimentalism şi dulcegărie (asta şi din cauza alegerii unor melodii stridente prin caracterul lor redundant). Şi nu salvează pe deplin un scenariu şablonard, cu destule situaţii care lasă impresia de déjà-vu şi cu personaje secundare fără profunzime.

„Moonlight” va intra vineri, 10 martie, în cinematografele din România, fiind distribuit de Transilvania Film.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.