Moștenirea lăsată de mame fiicelor, subiectul unui spectacol semnat Leta Popescu la Teatrul Apollo111
https://www.ziarulmetropolis.ro/mostenirea-lasata-de-mame-fiicelor-subiectul-unui-spectacol-semnat-leta-popescu-la-teatrul-apollo111/

Teatrul Apollo111 anunţă premiera spectacolului „Cassandra” de Norah Sadava & Amy Nostbakken, în regia Letei Popescu. Moştenirea pe care mamele o lasă fiicelor, dar şi ce înseamnă să fii femeie azi sunt două dintre supratemele spectacolului, un tur de forţă pentru actriţele Denisa Nicolae şi Mihaela Velicu.

Un articol de Petre Ivan|8 iunie 2021

„Cassandra” este produs de Vanner Collective în parteneriat cu Teatrul Apollo111. Scenografia spectacolului este semnată de Tudor Prodan, muzica de Mihai Dobre, iar mișcarea scenică de Ștefan Lupu. Primele reprezentații vor avea loc pe 29 și 30 iunie, iar biletele pot fi cumpărate online.

Cassandra este o scriitoare care rămâne fără voce în ziua în care trebuie să compună și să citească elogiul mamei sale. Dispariția figurii materne declanșează un proces de auto-analiză comic-absurd prin care Cassandra încearcă să-și găsească locul, să-și înțeleagă propria feminitate, raportându-se ironic la normele sociale moștenite. Spectacolul devine o călătorie prin mintea acestei femei într-o notă sarcastică și provocatoare.

Leta Popescu explică:

„Ce moștenim de la mamele noastre și ce înseamnă să fii femeie sunt întrebări care mi-au dat bătăi de cap de când mă știu. Tocmai de aceea am și acceptat să montez acest text propus de Vanner Collective. Provocarea a constat în a găsi echilibrul între raportul nostru la feminitate/feminism și discursul autoarelor canadiene. A împăca aceste două culturi, România-Canada, cu uriașele diferențe de  modelele feminine a dus la un spectacol hibrid. Suntem undeva „între”. Împreună cu actrițele Denisa Nicolae și Mihaela Velicu am creat un portret al femeii care unifică atât personalitățile noastre cât și personalitățile autoarelor. A ieșit o Cassandra ciudată, puternică, vulnerabilă, sexi, copilăroasă, nostalgică uneori, căreia, metaforic sau nu, bărbații Tudor Prodan (scenografie), Ștefan Lupu (coregrafie) și Mihai Dobre (muzică) i-au creat un spațiu de joacă teatral, duios-tăios. Invit spectatorii, și mai ales bărbații, în mintea Cassandrei!”

 Leta Popescu a fost recent nominalizată la Premiile Uniter 2021 pentru cea mai bună regie a spectacolului „(In)corect”, produs la Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca.

 De pregătirea muzicală a actrițelor s-a ocupat Oana Pușcatu. Sunetul este coordonat de Daniel Octavian Nae, iar luminile de Marius Nițu.

Următoarele reprezentații vor avea loc pe 9 și 10 iulie.

Cassandra este primul spectacol pus în scenă la Apollo111, după ce teatrul a fost închis peste un an din cauza măsurilor impuse de pandemia COVID-19. În această primăvară, Apollo111 a cerut ajutorul publicului într-o campanie de strângere de fonduri. Spectatorii pot dona 2 euro prin SMS la 8846 ca să susțină funcționarea spațiului cultural.

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.