Mozart Steps, marca Gigi Căciuleanu, însufleţeşte scena din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozart-steps-marca-gigi-caciuleanu-insufleteste-scena-din-sibiu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă în această săptămână cele mai noi creaţii, printre care Mozart Steps, din repertoriul propriu.

Un articol de Andrada Văsii|21 octombrie 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă în această săptămână cele mai noi creaţii, printre care Mozart Steps, din repertoriul propriu.

Actorii Teatrului Naţional din Sibiu revin pe scenă într-un maraton teatral ce reuneşte trei producţii ale unora dintre cei mai originali creatori din România.

Agenda de spectacole din această săptămână propune un program provocator prin poveştile şi perspectivele oferite asupra lumii din jurul nostru. Cele 315 minute de spectacol oferă, de asemenea, o alternativă bună de petrecere a timpului liber atât pentru sibieni, cât şi pentru turişti.

Gianina Cărbunariu aduce la Sibiu un spectacol după un scenariu original ce face o cronică vie a României actuale. În „Solitaritate”, tânăra regizoare vorbeşte despre discriminare, pierderea identităţii şi dezbinarea societăţii. Spectacolul va fi prezentat joi, 24 octombrie, de la ora 19.00, în avanpremiera reprezentaţiilor programate în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Cele două reprezentaţii de la Bucureşti urmează să aibă loc marţi, 29 octombrie, de la ora 21.00 şi, respectiv, miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 19.00, la Sala Studio a TNB.

Acest spectacol este prezentat în coproducţie cu Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Le Festival d’Avignon 2014. Producţia Teatrului Naţional din Sibiu va fi prezentată anul viitor în programul oficial al Festivalului de la Avignon, precum şi în stagiunea Teatrului Naţional din Bruxelles.

Gigi Căciuleanu orchestrează povestea din Mozart Steps

Coregraful Gigi Căciuleanu revine la Sibiu cu cea mai nouă creaţie „Mozart Steps”, un spectacol ce lărgeşte barierele teatrului spre o suită de acte dansante. Acest spectacol de teatru-coregrafic are la bază muzica lui Hugues Curzon şi Ahmed al Maghreby şi propune o reinterpretare a lumii mozartiene printr-o paralelă între occident şi orient.

Citiţi şi: FNT prezintă Spaţiul Gigi Căciuleanu 

Din distribuţia spectacolui Mozart Steps fac parte atât actori de la secţia română şi secţia germană a Teatrului Naţional din Sibiu, cât şi studenţi de la Secţia de Actorie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu: Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Daniel Plier, Iulia Maria Popa, Vlad Robaş, Marius Turdeanu, Ema Veţean, Liviu Vlad, Anca Pitaru, Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Iulia Popa, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Cristi Timbuş, Maria Tomoiagă şi Ana-Maria Vereş.

Spectacolul Mozart Steps va fi prezentat la Sibiu vineri, 25 octombrie, de la ora 19.00.

Mozart Steps

Imagine din spectacolul Mozart Steps, realizat de Gigi Căciuleanu

Cristian Theodor Popescu aduce în premieră o montare după unul dintre cele mai îndrăgite filme de la Hollywood. Comedia „Absolventul/ The Graduate” este o adaptare de Terry Johnson, bazat pe romanul lui Charles Webb şi scenariul de film al lui Calder Willingham şi Buck Henry, cu permisiunea StudioCanal. Filmul regizat de Mike Nichols, cu Dustin Hoffman în rolul principal, a fost premiat cu un Oscar, cinci premii BAFTA şi cinci Globuri de Aur.

Producţia Teatrului Naţional din Sibiu urmăreşte povestea trecerii spre maturitate a tânărului Benjamin Braddock şi dezvăluie de sub poleiala falsă a „visului american” continua nevoie de libertate şi autenticitate. Proaspăt absolvent de colegiu, indecis în legătură cu viitorul său, acesta se lasă sedus de mult mai matura, nu neapărat mult mai înţeleapta doamna Robinson, ca în cele din urmă să se îndrăgostească de fiica acesteia. Povestea de dragoste dintre cei doi tineri devine o probă emoţionantă de maturitate şi de regăsire a sinelui.

Info:

Accesul publicului la aceste reprezentaţii se face pe baza biletelor puse în vânzare atât la Agenţia Teatrală, din bvd. Nicolae Bălcescu nr. 17, cât şi online, prin eventim.ro.

Preţul unui bilet variază între 10 şi 20 de lei, în funţie de spectacol şi locul în sală. Pentru biletele achiziţionate online se adaugă un comision de 10%.

Foto credit: Sebastian Marcovici, spectacolul Mozart Steps

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.