Mozart x 2 şi Saint-Saëns x 1 – concertul Orchestrei de Cameră Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozart-x-2-si-saint-saens-x-1-concertul-orchestrei-de-camera-radio/

Miercuri, 14 mai (19.00), la Sala Radio, puteţi asculta Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Saint-Saëns şi Simfonia concertantă în mi bemol major pentru oboi, clarinet, fagot, corn şi orchestră de Mozart, sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi.

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2014

Este cunoscut publicului larg mai ales pentru partituri ca suita „Carnavalul animalelor” – din care face parte şi celebra lucrare coregrafiată sub titlul „Moartea lebedei” – sau opera „Samson şi Dalila”: compozitorul francez Camille Saint-Saëns.

Lucian Velciu

Lucian Velciu

Compus în doar trei săptămâni, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Saint-Saëns este o importantă partitură în repertoriul pianiştilor de pretudindeni. Solistul serii la Sala Radio va fi pianistul LUCIAN VELCIU.

Laureat al mai multor competiţii de specialitate – premiul al II-lea la Concursul Internaţional de Pian „Carl Filtsch” (Sibiu) sau Premiul I şi Marele Premiu la Concursul „Pro Piano” (Bucureşti), Lucian Velciu a fost aplaudat în recitaluri şi concerte pe scene ca Filarmonica „Marea Neagră” – Constanţa, Piaţa Festivalului Internaţional „George Enescu”, Sala Studio a Ateneului Român ş.a.

Programul serii cuprinde de asemenea Simfonia concertantă în mi bemol major pentru oboi, clarinet, fagot, corn şi orchestră – semnată de Mozart – cu VALENTIN GHITA – oboi, EMIL VIŞENESCU – clarinet, PETREA GÎSCĂ – corn şi IONUŢ MARDARE – fagot.

În a doua parte a concertului va putea fi ascultată o altă partitură mozartiană: Simfonia nr. 39 în mi bemol major.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto cu Orchestra de Camera Radio şi Lucian Velciu – wikipedia

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

08
/09
/20

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.

07
/09
/20

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020. Festivalul își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de reîntâlnire în spațiul urban.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.