Muzeul ascuns -„Pași spre renașterea Muzeului teatrului românesc”
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-ascuns-pasi-spre-renasterea-muzeului-teatrului-romanesc/

În perioada 15 octombrie – 14 decembrie 2018, foaierul „Tapiserie”de la etajul 1 al Sălii Mari a TNB va găzdui, succesiv,  3 expoziţii tematice, dedicate unor mari actori care au marcat istoria centenară a Teatrului Naţional: Aristide Demetriade, Ana Luca şi Ion Petrescu.

Un articol de Petre Ivan|15 octombrie 2018

Aceste expoziţii fac parte din proiectul cultural „Pași spre renașterea Muzeului Teatrului Românesc”.

Iniţiat de Asociaţia Art Conservation Support (ACS), în parteneriat cu Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale“ şi este consacrat unei serii de activități destinate atât publicului larg de toate vârstele, cât și specialiștilor în conservarea patrimoniului cultural material.

Cele trei expoziții de la TNB vor putea fi vizitate de toți spectatorii care vin seară de seară la spectacolele de la Sala Mare, de participanții la tururile ghidate de luni, precum și – la cerere – de specialiștii interesați de istoria teatrului românesc.

Vor fi expuse lucrări de pictură, sculptură, grafică, costume, fotografii, obiecte și documente inedite (manuscrise, afișe, imagini de arhivă) care fac parte din colecția Muzeului Teatrului Național. O parte dintre aceste exponate au fost supuse unor atente intervenții de conservare-restaurare. Începând din acest an, expertul restaurator Dr. Aurelia Pomponiu a restaurat magistral o parte din costumele din colecția Muzeului TNB.

Prin proiectul „Pași către renașterea Muzeului Teatrului Românesc” se va continua procesul de restaurare,  cu o serie delucrări de artă plastică (pictură în ulei pe pânză și grafică) de care se vor ocuparestauratorii Ioan Darida și Dana Postolache.

Prima dintre micro-expozițiile pe care le veţi putea vedea la Naţionalul bucureştean va fi consacrată marelui actor Aristide Demetriade (1872-1930). Vor fi expuse cu această ocazie, în perioada 15 octombrie şi 5 noiembrie: un tablou semnat de Iosif Iser și un bust semnat de Corneliu Medrea, reprezentându-l pe Aristide Demetriade în Hamlet, rol care l-a consacrat drept unul din marii actori ai generației sale, costume (din rolurile Hamlet și RuyBlas), documente, fotografii de epocă, piese de mobilier.

În apropierea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie, va fi lansatalbumul „Teatrul Național din București în vreme de război (1916-1918)”, autor Vera Molea (istoric de teatru la Muzeul TNB), Editura ACS. Lucrarea este rezultatul efortului susținut de autoare prin documentarea în arhive și studiul detaliat al documentelor deținute de Muzeul Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”, fiind adunate și puse în valoare documente și informații inedite, adusepentru prima dată în fața cititorilor.

De la mijlocul lui octombrie 2018, vreme de două luni, foaierul de la etajul Sălii Mari vă aşteaptă să descoperiţi imagini din istoria teatrului românesc pe care nu le-aţi mai văzut niciodată şi să fiţi părtaşi la dezvăluirea unui trecut însemnat ce rezonează în actualitatea artei teatrale cu care sunteţi familiarizaţi.

Foto: Muzeul ascuns – tnb.ro

 

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.