Muzeul Național de Artă al României lansează o nouă provocare: de la „Școala altfel” la „Vacanța (ART)fel”!
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-national-de-arta-al-romaniei-lanseaza-o-noua-provocare-de-la-scoala-altfel-la-vacanta-artfel/

Între 6 şi 9 februarie 2019, oferta educativă clasică, adresată profesorilor şi elevilor din toate ciclurile, este completată de Vacanţa (ART)fel, un nou program pentru familii ai căror copii au vârste între 7 şi 12 ani.

Un articol de Liliana Matei|1 februarie 2019

Plecând de la trei expoziții temporare inedite deschise pe perioada vacanței inter-semestriale, Vacanța (ART)fel se adresează copiilor jucăuși, inteligenți, sensibili, dornici să își exerseze imaginația prin jocuri inspirate de artă pe parcursul a patru programe interactive cu durata de circa 3 ore.

  • Miercuri 6 februarie, orele 10-13: Oameni, roluri, personaje
  • Joi 7 februarie, orele 10-13: Povești din Țara Soarelui Răsare
  • Vineri 8 februarie, orele 10-13: O regină, câțiva artiști, multe forme și culori
  • Sâmbătă 9 februarie, orele 10-13: De la pasărea pictată la mișcarea ascunsă în piatră

Pe parcursul atelierelor copii, părinți, bunici învăță… dintr-o privire, își antrenează imaginația și deprind noi tehnici de creație împreună cu educatori muzeali și artiști jucăuși. Inspirați de gravuri japoneze, picturi de Corneliu Baba sau ceramică românească interbelică apreciată de Regina Maria, desenează, modelează, povestesc și cutreieră astfel lumea din România până în Japonia cea îndepărtată trecând prin Parisul lui Brâncuși.

Participarea se face pe bază de înscriere la adresa [email protected]

Toate materialele sunt asigurate de organizator.

Mai multe informații găsiți aici.

Atenție! Locurile sunt limitate! Confirmarea rezervării se face după achitarea taxei de participare prin transfer bancar.

Cele patru ateliere pentru copii (însoțiți de părinți, bunici, etc.) explorează expozițiile temporare prin desen, cuvânt, modelaj. Activităţile ludice şi interactive propuse stimulează creativitatea, dezvoltă sensibilitatea artistică și antrenează simţul observației și se vor desfășura astfel:

Miercuri 6 februarie, orele 10 – 13: Oameni, roluri, personaje.
Expoziția Corneliu Baba. Confesiuni…, Galeria Națională, parter
Intrăm în atelierul unui maestru îndrăgostit de expresie: desenăm și observăm, începem să privim oamenii și lucrurile din jur altfel. Sau poate chiar ARTfel!?
Program susținut de educatorii muzeali ai MNAR.
Preț: 50 lei/zi

Joi 7 februarie, orele 10 – 13: Povești din Țara Soarelui Răsare.
Expoziția Imagini ale lumii trecătoare – Hashira-e…, Sălile Kretzulescu
Privind gravurile maeștrilor japonezi aflăm cum se distrau și ce le plăcea japonezilor, care erau viețuitoarele lor favorite. Și apoi împletim din cuvinte și imagini o nouă poveste din care nu lipsesc norii, cocorii și un iepure iute de picior!
Program susținut de educatorii muzeali ai MNAR.
Preț: 50 lei/zi

Vineri 8 februarie, orele 10 – 13: O regină, câțiva artiști, multe forme și culori.
Expoziția Regina Maria și creația ceramică modernă în România, Sala Rotondă, str. Știrbei Vodă nr. 1 -3
Spune-ți drept: aveți o farfurie sau o cană favorită? V-a părut rău că ați spart-o? De câte ori ați privit farfuria și nu mâncarea din ea? De data asta vă propunem să facem o farfurie de poveste: așa de frumoasă încât nici o regină să nu-și poată lua ochii de la ea sau să o poată refuza!
Program susținut de educatorii muzeali ai MNAR și Irina Silivestru (ceramist).
Preț: 50 lei/zi

Sâmbătă 9 februarie, orele 10 – 13: De la pasărea pictată la mișcarea ascunsă în piatră.
Galeria de Artă Românească Modernă și atelierul Pasărea ascunsă în piatră…, Galeria Națională, parter
Oare cum descoperă un sculptor forme misterioase ascunse în piatră? Căutăm răspunsul la această întrebare privind, mișcându-ne, modelând și desenând. Oare ce surprize ne așteaptă?
Program susținut de educatorii muzeali ai MNAR.
Preț: 50 lei/zi

Locuri limitate!

 

04
/05
/20

Un eveniment cultural online lansat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, este postat în premieră pe 4 mai, la aceasta adresa https://www.youtube.com/watch?v=mdEgBgfVS1w&feature=youtu.be în ziua în care se împlinesc 65 de ani de la de la dispariţia simbolului culturii muzicale româneşti, George Enescu – compozitor, violonist, pianist, dirijor şi ilustru profesor.

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.

08
/04
/20

Centrul Ceh este unul dintre cele mai populare institute culturale din România, cunoscut pentru proiecte ca Documentary Mondays, Future Museum sau Cinemascop. Ca toate instituțiile și organizațiile ce se ocupă cu organizarea de evenimente culturale, Centrul Ceh caută să se adapteze noii situații în care cultura se mută în mediul online. Astfel, seria de interviuri cu artiști români și cehi 5Întrebări va fi publicată în săptămânile următoare.

30
/03
/20

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect național care implică artiștii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artiști Împreună răspunde inițiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme și subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.

05
/03
/20

La Teatrul Bulandra, ziua de 8 martie va fi cu totul specială și pentru că Gina Patrichi, actrița a cărei amintire se păstrează încă în mintea și sufletul celor care au avut șansa de a o vedea jucând, ar fi împlinit 84 de ani. În semn de respect și pentru aducere aminte, Teatrul Bulandra organizează luni, 9 martie, ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei, expoziția Gina Patrichi – o stea în galeria Teatrului Bulandra.