Dacă atingi punctul sensibil al poveştii potrivite la momentul potrivit, ea face înconjurului lumii cu forţa unui tsunami, iar vestea succesului se răspândeşte ca un virus şi rezistă în timp, ba chiar recidivează, pentru că numai poveştile vrăjesc sufletele şi cuceresc minţile oamenilor pentru totdeauna. Tot aşa şi cu inspirata alegere a regizoarei Alice Barb de a monta la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti spectacolul „My Fair Lady”.
Un articol de Monica Andrei|22 octombrie 2015
„My Fair Lady”, de Alan Jay, are la bază piesa de teatru a lui George Bernard Shaw, “Pygmalion”, a cărui libret este compus de Lerner Frederick Loewe. Spectacolul cucereşte publicul prin poveste şi, cu siguranţă, va umple sala teatrului multe stagiuni de acum încolo.
George Bernard Shaw, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, scrie comedia “Pygmalion” în 1912 şi tot în acel an are loc şi premiera, care, de-a lungul timpului, a cunoscut numeroase montări, în teatru şi în film, de fiecare dată stabilindu-se recorduri în numărul de reprezentaţii jucate şi premii luate. Amintesc doar că în 15 martie 1956 a avut premiera pe Broadway, ca spectacol de muzical, iar, în film, numai în 1965 a primit 10 Premii „Oscar” precum şi alte premii.
Piesa dramaturgului irlandez cu numele mitului are la bază povestea frumoasă despre care poetul roman Ovidiu pomeneşte în a zecea carte a “Metamorfozelor”. Pygmalion era fiul lui Belus, un sculptor singuratic care a sculptat în fildeş o femeie. O imploră prin rugăciuni pe zeiţa frumuseţii, Venus, ca să dea viaţă sculpturii. Din uniunea lui Pygmalion cu femeia sculptată a rezultat un fiu, Pathos („suferinţă”, în lb.greacă).
Recenta premieră a teatrului ploieştean din stagiunea 2015-2016 cucereşte nu numai prin povestea pe care o ştie toată lumea, ci şi prin atmosferă, jocul actorilor şi mai ales minunatele costume de epocă lucrate cu rafinament şi bun gust, meritul fiind al Vioricăi Petrovici, Alice Barb şi Ovidiu Pascal.
Actorii joacă pe scenă şi în sală, interacţionează cu publicul, rostesc bine textul, cântă minunat şi dansează senzaţional alături de Baletul “Majestic”, Baletul „Rebel”, Corul Colegiului „Carmen Sylva” Ploiești. Coregrafia e semnată de Roxana Colceag.
Am remarcat debutul strălucit al Călinei Epuran, masterandă la U.N.A.T.C., Facultatea de Teatru, în rolul Elizei, care joacă alături de Silviu Biriş; actorul “Naţionalului” bucureştean este admirabil în rolul profesorului de fonetică Henry Higgins. Îşi merită aplauzele. Modul cum îşi gândeşte personajul studenta – la început fiind florăreasa cu defecte de dicţie şi cum se transformă în adevărata doamnă – demonstrează că n-a trecut degeaba prin şcoala de teatru şi vom mai auzi de această actriţă.
În muzicalul de la Ploieşti nu vedem numai povestea banală, cu actori îmbrăcaţi în frumoase costume de epocă, ci şi oglinda unei societăţi marcate de cutume.
Eliza Doolittle (Călina Epuran), florăreasa care făcea parte din societatea de la periferie, prea puţin educată, cu un tată alcoolic Alfred P. Doolittle (Ion Radu Burlan) ce încearcă să profite de pe urma ei, n-ar fi avut acces în societatea înaltă a vremii dacă burlacul convins Henry Higgins (Silviu Biriş) n-ar fi pus pariu cu colonelul Pickering (George Capanu) că în şase luni face din florăreasă o doamnă pe care poate să o prezinte lumii.
Silviu Biriș și Călina Epuran
Ca răsplată pentru reuşita neaşteptată asupra modelării, Eliza este prezentată aristocraţiei, la cursele de cai; aici face impresie prin eleganţă, dar şi prin relatări nelalocul lor, ce stârnesc hazul spectatorilor, înşirând exerciţiile de fonetică, în loc să vorbească despre sănătate şi despre vreme, aşa cum i se propusese.
În urma balului de la ambasadă, la care prezenţa Elizei stârneşte admiraţie şi curiozitate, pariul este câştigat, dar Higgins îşi dă seama de importanţa pe care a căpătat-o aceasta fată în viaţa lui. Devenise o doamnă care ar fi putut vinde flori într-o florărie de lux, nu în stradă. Dar, pentru că nu are de ales, pleacă.
Eleva îndărătnică îi pune până la urmă inima pe jar profesorului de fonetică (burlac înrăit al epocii, cu baston, joben, redingotă, tabieturi şi multe slugi pe acasă). Higgins nu se poate detaşa de modelul de femeie pe care îl avea în mintea sa şi nu-l găsea prin realitatea vremurilor pe care le trăia, drept care îl “sculptează” în altă fiinţă umană, adică în Eliza.
Dacă Eliza se întoarce sau dacă Higgins o mai vrea veţi putea vedea în spectacolul de la teatrul ploieştean, care este un adevărat regal teatral.
