Nae Caranfil, despre „un mecanism cretin“: aplauzele în picioare, la teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/nae-caranfil-despre-un-mecanism-cretin-aplauzele-in-picioare-la-teatru-ca-la-congres/

Nae Caranfil a fost invitatul Marinei Constantinescu la emisiunea „Nocturne“, transmisă vineri, pe TVR 1, TVR HD şi TVR+. Regizorul a vorbit despre România de azi, despre lucrurile care îl deranjează la teatru şi despre căutările sale în cinema.

Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2014

Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Nae Caranfil. Puteţi vedea aici înregistrarea întregii emisiuni.

Nici eu nu sunt un spectator de teatru atât de avid cum cred că ar trebui să fiu. N-apuc să văd foarte multe lucruri pe care ar trebui să le văd.

Sunt un pic iritat de modul în care spectatorul de teatru de astăzi se comportă în faţa unui spectacol. Sunt iritat mai ales de faptul că se ridică în picioare la sfârşit şi aplaudă ca la congres. Este un mecanism cretin, aş putea spune, pentru că standing ovation-ul este un eveniment care se întâmplă spontan, atunci când în faţa spectatorului se produce un moment de o asemenea intensitate încât omul se ridică în picioare şi aplaudă.

Faptul că se aplaudă în picioare la spectacole proaste, mediocre sau bune, deopotrivă, mi se pare că uniformizează extraordinar percepţia spectatorului de teatru în faţa evenimentului teatral.

Există o tendinţă de „a te băga în seamă“ ca spectator, care ar trebui să fie anulată din start. Spectatorul e spectator, el nu trebuie să se vadă, el trebuie să vadă.

Sunt din ce în ce mai tentat să prefer teatrul independent spectacolelor mainstream, pentru că sunt mai scurte, mai uşor de asimilat, de îngurgitat, şi mai ales ideea café-teatrelor, unde poţi să stai la masă şi să bei un pahar de vin.

Povestea este esenţa umanităţii, este la începutul tuturor lucrurilor. Este mama care îşi adoarme copilul, este tot. Orice stilistică pui, ea devine inutilă dacă nu se sprijină pe o poveste.

Care este povestea timpului pe care îl trăim, aici, în Românica? Poate că este povestea unei perversiuni. A perversiunii aşa-zisei stângi, a doctrinei de stânga în România. În general, stânga se adresează săracilor, dar, pentru ca să se adreseze săracilor, are nevoie de săraci. Pentru ca să obţină săraci, creează sărăcie. Asta cred că este povestea pe care o trăim noi astăzi.

Nae Caranfil

Nae Caranfil, alături de Marina Constantinescu, în platoul emisiunii „Nocturne“

Eu sunt, pe undeva, produsul unei epoci în care se spunea, apropo de lucrul bine făcut, că o pereche bună de pantofi trebuie să te ţină o viaţă. Astăzi creăm pantofi care să te ţină trei săptămâni. Consumerismul este de aşa natură încât suntem obligaţi să schimbăm calculatorul sau laptopul o dată la doi ani, pentru că nu-l mai putem folosi.

Am încercat să mă feresc de tentaţia de a deveni teoretician, ca să nu-mi alterez partea creativă. Nu ştiu cum e cu cinemaul. Nu ştiu ce e cinema şi ce nu e cinema, dar încerc să-mi dau seama cum funcţionează comedia, care sunt elementele constitutive ale acestui gen trans-artă, pentru că poţi face comedie şi în teatru, şi în muzică, şi în pictură, şi în literatură, în orice. Pentru mine, căutările sunt la nivelul mecanismelor care pot să creeze efectul comic. Şi prin efectul comic nu înţeleg ceva grosier, el poate să fie o ironie de o intelectualitate perfectă, el poate să fie teorie pură, la un moment dat.

În general, eu iau lucrurile cum vin şi încerc să-mi creez propriile bucurii prin mijloace de bord, cu ce am la îndemână: câţiva prieteni, plăcerea de a ieşi seara şi de a povesti, de a „şueta“ în jurul unui pahar de şpriţ. Bucurie e şi momentul în care, în sfârşit, îmi vin ideile sau semnez contractele şi pot să scriu. Mă consider un om liber.

Foto cu Nae Caranfil – TVR

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.